Măciuca lui Dragnea

Drag i-ar fi liderului actual al PSD să aibă la îndemână o măciucă, fiindcă vin alegerile și nu strică încă un instrument de intimidare.

Internauții s-au supărat cel mai tare pe Drag­nea pentru insistenţa cu care a împins spre vot Le­gea privind promovarea demnității umane și a toleranței față de diferențele de grup, po­reclită „legea defăimării so­ciale“. Câteva mii de cetăţeni au semnat o petiţie online, câteva sute au ieşit în oraşe să protesteze, presa a sem­na­lat primejdiile unei astfel de legi, ONG-uri precum Centrul pen­tru Jurnalism Independent, Ac­­tiveWatch şi Convenţia Or­ganizaţiilor de Media au tri­mis observaţii la comisiile par­lamentare, dar, una peste alta, o ne­mul­ţu­mire crescândă s-a instalat în societate. Oa­menii n-au uitat că există în Constituţie ar­ti­cole care garantează libertăţi de care românii se bucură de numai un sfert de veac, după 40 de ani de cenzură: 1) libertatea de ex­pri­mare a gândurilor, a opiniilor sau a cre­din­ţe­lor şi libertatea creaţiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public, sunt inviolabile; 2) cenzura de orice fel este in­ter­zisă, prevede art. 30. Pro­tes­tele au avut un efect parţial, s-au scos din proiect re­fe­ri­rile la politicieni și oameni de afaceri ca grup, dar mediul vir­tual a rămas în chestiune. Facebook şi celelalte rețele so­ciale sunt în continuare vi­zate, fiind, ce-i drept, spaţii pu­blice de exprimare, cum a stabilit inclusiv justiţia ro­mâ­nă. S-a revenit la amenzi mai mici, după ce parlamentari ai UDMR au propus sancţiuni sporite de la 60.000 lei la 100.000 lei pentru defăimarea unor comunităţi.

Dacă s-ar aplica legea defăimării sociale, cu ca­re Dragnea vrea să rupă gura Europei, aceas­ta fiind în concepţia iniţiatorului un „mo­del pro-activ pentru asimilarea la nivelul so­cie­tă­ții românești a principiilor și valorilor pri­vind demnitatea umană și toleranța față de di­fe­rența dintre grupurile sociale“, atunci un în­treg departament înfiinţat în interiorul Con­si­liului Naţional pentru Combaterea Dis­cri­mi­nă­rii ar urmări cine ce spune pe Internet, la te­leviziune, la radio sau oriunde în public, des­pre „grupurile sociale“. Definiţia defăimării so­ciale e și ea interpretabilă, referindu-se la „fapta sau afirmația prin care o persoană es­te pusă în situație de inferioritate pe temeiul apartenenței sale la un grup social“. Vreo 14 clienţi politici – de-ai PSD, PNL, UDMR, UNPR etc. – ar sta cloșcă pe bugetul de trei mi­li­oane de lei, luând în vizor cu precădere ina­mici, presa rebelă, critici ai unor fenomene de corupţie. Ca și Simona Ionescu într-un ar­ti­col din Evenimentul zilei, cred că temerea e jus­tificată, fiindcă România este, vorba lui Drag­nea, „un model“ de distorsiune a legilor sub­minate de ambiguităţi și de norme de apli­ca­re secrete. Drag i-ar fi liderului actual al PSD, fie și cu sabia lui Damocles a unei con­damnări definitive mai aspre pentru fal­si­fi­ca­rea alegerilor trecute, să aibă la îndemână o măciucă, fiindcă vin alegerile și nu strică încă un instrument de intimidare (în caz că ră­mâ­ne vreun ziarist necumpărat), în afara ar­ma­telor de postaci și „troli“, a propagandiștilor tocmiţi, a sondajelor false etc. Până la urmă, pre­vederile legii sunt convenabile pentru par­ti­de și politicieni, chiar dacă PNL face acum opoziţie, uitând că a susţinut proiectul în fa­zele anterioare de elaborare.

După amendamente și amputări, nu se mai știe ce apără legea lui Dragnea, ce fel de gru­pări incerte vizează iniţiatorul, fiindcă însăși de­finirea acestora e confuză: „categorie de persoane care se disting din punct de vedere social prin una sau mai multe trăsături de gen, vârstă, rasă, religie, origine etnică, lim­bă maternă, tradiții culturale, apartenență po­litică, orientare sexuală, origine socială, ave­re, dizabilități, boală cronică necontagioasă sau infecție HIV/SIDA“. Cei care se bat pentru proiect în presă, pe la talk-show-uri îi acuză pe cei care nu o susţin că n-au citit legea, că nu pricep nimic sau că vor liber la calomnii, jigniri, înjurături în spaţiul public. Polemica asta parcă sună a „defăimare socială“, nu-i așa?