Daniel Daianu despre Brexit, refugiați, posibila destrămare a UE și "strigoii trecutului"

Iulian Popescu | 21.02.2016

O destramare a Uniunii Europene este posibila si ar reinvia strigoi ai trecutului, spune analistul Daniel Daianu intr-un interviu acordat Hotnews si in care vorbeste despre impactul pe care l-ar avea veantuala iesire a Marii Britanii din UE.

Pe aceeași temă

 

David Cameron si liderii celorlalte 27 de state membre au semnat vineri noaptea acordul privind modificarile ce se vor face in favoarea Marii Britanii pentru a-i convinge pe englezi sa voteze la referendumul de pe 23 iunie ramanerea in Uniune.

 

Pericolul iesirii Marii Britanii din UE nu a trecut pentru ca acum urmeaza votul. Daca va fi un vot in favoarea parasirii Uniunii, spune analistul Daniel Daianu, intr-un interviu acordat Hotnews, el va echivala cu “un vot de blam dat Uniunii, Proiectului European, de catre una dintre cele mai vechi democratii de pe continent”.

 

Va prezentam principalele declaratii din interviul acordat de Daniel Daianu site-ul Hotnews:

 

  • Acordul de vineri poate fi un precedent, dar trebuie tinut cont de statutul special al UK in cadrul Uniunii, situatie care obliga la nuantari de fond.
  • Marea Britanie (UK) are importanta speciala pentru UE din mai multe ratiuni: dimensiunea economiei (a doua dupa cea a Germaniei), ratiuni geostrategice si politice (forta militara si tehnologica –vectori nucleari/force de frappe), excelenta stiintifica si industriala, conexiunile cu SUA, tara care da tonul in alianta nordatlantica. UK conteaza si pentru balanta puterii in interiorul UE si pe Continent, pentru politica externa si de securitate a UE. Intervine si o simbolistica unica: UK este tara care rezistat cel mai bine in Europa asaltului impotriva democratiei in timpul celui de-al doilea Razboi Mondial si a contat enorm alaturarea ei la UE cu decenii in urma.
  • UK a contat mult si in timpul Razboiului Rece. Ca ea sa plece acum ar transmite un mesaj cat se poate de rau, mai ales ca Uniunea se afla in cea mai dificila situatie din istoria ei. Ar fi un vot de blam dat Uniunii, Proiectului European, de catre una dintre cele mai vechi democratii de pe Continent. Ca multi britanici sunt eurosceptici nu este o noutate, dar ca tara sa decida sa iasa din UE ar fi  lovitura teribila. Aceasta nu inseamna insa ca zarurile sunt aruncate si soarta Uniunii este scrisa pe perete.
  • UK avea un statut “special” deja. Alte tari in care politicieni au evocat “separari” (Italia, Grecia) fac parte din zona euro. In ambele tari s-a vorbit de o posibila iesire din zona euro, nu din UE. Curentul nationalist din Franta nu domina ecuatia puterii in acea tara.
  • Compromisul cu UK arata slabiciunea Uniunii. Totodata, accentueaza tendinte de fragmentare si de geometrie variabile, de emasculare a mecanismelor Uniunii (piata unica, cu circulatia fortei de munca)
  • UE nu iese mai puternica din aceste negocieri, desi unii ar putea argumenta ca ceea ce solicita UK este o formula de a aseza Uniunea pe baze mai viabile, conform cu tendinte structurale si o stare de spirit ce castiga teren in numeroase state membre. Compromisul ilustreaza o mare contradictie launtrica in Uniune: ea are nevoie de mai multa coeziune si mecanisme/instrumente comune pentru a raspunde la provocari si amenintari, in timp ce o stare de spirit ce se extinde este contrara logicii de adancire a integrarii. In momentul de fata nu extinderea zonei euro este pe agenda de lucru a celor care dau tonul deciziilor in UE, in euroarie.
  • Marile probleme imediate, super-urgente, ale UE, sunt criza migrantilor (ce copleseste ca impact) si efectele unui Brexit. Daca nu se va ajunge la controlul imigratiei, sindromul de fragmentare, disolutie se va accelera. Schengen este "in limbo" in fapt, tarile nu colaboreaza intre ele, increderea se disipeaza intre statele membre ale UE. Recent, un ministru de finante adjunct de la Berlin, Jens Spahn, afirma ca afluxul de migranti poate desira societatea germana, cu consecinta incalculabile, inclusiv pentru Uniune (vezi Financial Times, din 17 febr).  Cealalta miza priveste referendumul din iunie.
  • Un Brexit va lovi puternic Uniunea. Repet, nu inseamna ca UE va muri in mod implacabil, dar se poate “variabiliza” mai mult, cu un nucleu dur, cu un Schengen functional micsorat.
  • Si euroaria va fi afectata. In vremuri atat de incerte, deciziile strategice sunt altfel cantarite. Criza euroariei a dovedit ca este nevoie de convergenta structurala si de ameliorare a mecanismelor sale.
  • Da, exista un risc al destramarii UE. Dar nimic nu este predeterminat si nu trebuia sa gandim conform unor profetii ce se implinesc singure. Depinde de liderii politici ca Proiectul European sa nu moara. Drept este ca statele fiinteaza dupa alt metabolism in comparatie cu o uniune de state, ma refer la UE, care este si fragila pe deasupra;  nu este ca Statele Unite ale Americii, o structura federala, cu executiv adevarat comun.
  • Pe de alta parte, destramarea UE ar readuce in prim plan rivalitati istorice si conflicte, care pot reinvia strigoi ai trecutului. Sa nu omitem ca,  in Europa, sunt tot mai puternice accente nationaliste, sovine, xenophobe; exista teama de necunoscut, mari incertitudini, exista teama generata de socuri adverse, de terorism, de imigratie necontrolata . Intr-un fel, reactia cetatenilor de retragere, inchidere intre granite nationale si de a cere guvernelor mai multa protectie este de inteles.
  • Exista si presiuni secesioniste, o mare criza geopolitica in Rasaritul Europei, cu o Rusie in resurectie ca actiune externa si muilitara si care are propria viziune privind ordinea necesara in Europa. Este  haosul din zonele invecinate, din lumea araba in special.
  • Una peste alta, contextul poate eroda, distruge, nu numai Proiectul European, dar poate submina procese democratice. Sa ne amintim ce s-a intamplat in Europa dupa Marele Razboi, in perioada interbelica. Vedem cum mizele sunt mult mai mari, departe de a fi numai economice.

 

Despre Romania in aceasta ecuatie

 

  • Fara un grad adecvat de convergenta structurala, adoptarea (euro, de catre Romania – n. red.) este neavenita, oricat de serioase ar fi argumente de ordin geopolitic –de pilda, ca astfel ne-am alatura nucleului dur al Uniunii intr-o lume ravasita de evenimente extreme. Nu euroaria este cea care ne poate sprijini, apara la nevoie…
  • In plus, euroaria trebuie sa functioneze altfel pentru a deveni viabila.
  • Este tot mai clar ca aderarea nu are temei economic in urmatorii ani, ca nici 2019 nu este realist ca tinta calendaristica.
  • Dar Romania are nevoie de dezvoltare indiferent  daca isi propune sau nu sa adere la euroarie. Iar dezvoltarea reclama o strategie, care poate fi un alter ego al foii de parcurs pentru aderare.
  • Intrucat aderarea cere ca o economie sa fie puternica. Exista Raportul celor 5 presedinti (ai Consiliului, Comisiei, BCE, PE si Eurogrupului), facut public la mijlocul anului trecut, care vorbeste despre reforma euroariei avand ca orizont un deceniu. Intr-un fel, intarirea institutionala si economica a Romaniei ar merge in paralel cu reformarea euroariei si intremarea Uniunii (daca va avea loc). Astfel, ca dupa 2020 si admintand ca UE va exista, aderarea sa fie fezabila.

 

Rep. Hotnews:   Exista lectii pe care Romania le poate invata de pe urma acestor negocieri?

prof. Daniel Daianu:  Romania nu are alonja UK si nici restul UE nu ne priveste in mod similar. De aceea, a vorbi despre lectii este hazardat. Nici nu avem diplomatia britanica, ca pedegree, resurse umane, legaturi formale si informale. Dar exista pilde ca cele mentionate mai jos, desi ele nu deriva numai din experienta britanica:

  • sa ai o strategie autentica in functie de obiectivele stabilite; sa cauti aliante, interlocutori apropiati; sa aloci timp si resurse pentru a-ti atinge scopurile;
  • sa fii constient de “greutatea specifica” pe care o detii in ansamblul Uniunii ( sa nu fii ridicol incercand sa boxezi la o categorie mult superioara, sau sa boxezi cu umbra);
  • sa iti cunosti posibilitatile/limitele;
  • sa ai oameni potrivit in locuri cheie, de dialog permanent cu partenerii institutionali, europeni, sa cauti sa iesi din parhialitatea discutiilor interne, etc.

Si exista o morala a convietuirii in Uniunii, valabila pentru toate statele membre. Cu cat o economie/societate este mai solida, ceea ce inseamna si taria  institutiilor, cu cat esti mai credibil prin ce spui si faci, cu atat esti mai persuasiv si spatiul de manevra este mai mare, cu atat cresc mai mult sansele de a atinge obiective proprii. Credibilitatea include si respectabilitate in amalgamul ei.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22