Discuțiile pentru pace în Siria, un real carusel. Uite negocierile, nu sunt negocierile

Tudor Despina | 01.03.2016

Reluarea discuțiilor pentru pace în Siria ar putea fi amânate, susține ONU, dacă SUA și Rusia nu reușesc să mențină armistițiul la cote rezonabile.

Pe aceeași temă

 

Informația a fost confirmată de însărcinatul special al ONU, Staffan de Mistura, pentru agenția Reuters. Fără un progres consistent în ce privește armistițiul de încetare a focului și asigurarea ajutorului umanitar în Siria, de Mistura a spus că ar putea amâna următoarea rundă de negocieri pentru pace în Orientul Mijlociu, rundă programată inițial pentru 7 Martie.

 

Decizia dacă vom ține negocierile luni sau mai târziu va fi luată în următoarele câteva zile, în funcție de ce se întâmplă la sol (în Siria – n.r.)”, a spus de Mistura, subliniind că discuțiile de la Geneva trebuie să se adreseze miezului problemei din dosarul sirian.

 

Națiunile Unite mai fac o încercare pentru atingerea unui punct comun între forțele siriene combatante, după mai multe ocazii ratate. Negocierile pentru pace în Siria au cunoscut un blocaj în 3 Februarie, când delegatul ONU Staffan de Mistura a constatat că ambele părți – guvernul Assad și rebelii – se evită reciproc la Geneva și a suspendat atunci o primă rundă de negocieri.

 

Primele ore ale zilei de sâmbătă au fost liniștite în Siria, unde la miezul nopții a intrat în vigoare Acordul de încetare a focului. Pentru prima oară în cinci ani, de când a izbucnit conflictul, situația este calmă. Dacă armistițiul va fi respectat, pe 7 Martie vor reîncepe discuțiile de pace dintre guvern și opoziție.

 

După numeroase runde de negocieri desfășurate la Geneva, armistițiul a intrat în vigoare sâmbătă, ora 00.00, dar nimeni nu poate garanta că el va fi respectat. Preşedintele american, Barack Obama, a declarat că singura soluţie pentru înfrângerea definitivă a teroriştilor este rezolvarea conflictului din Siria. Nu există alternativă la o tranziţie controlată pentru înlăturarea lui Bashar al Assad, a explicat liderul de la Casa Albă, care este însă optimist, pentru că Statul Islamic pare a fi fost serios afectat de acțiunile coaliției conduse de SUA.

 

La două zile distanță, Secretarul General al NATO a reacționat și el în context. Fragilul armistițiu din Siria, a spus Jens Stoltenberg, pare să țină în mare parte, dar Alianța e îngrijorată de consolidarea prezenței militare ruse în statul din Orientul Mijlociu.

 

Am văzut câteva evoluții încurajatoare care confirmă că armistițiul e respectat per total, dar în același timp avem rapoarte privind violări ale acordului”, a spus Stoltenberg în cadrul unei conferinței susținute în Kuweit, potrivit Reuters. Șeful NATO a punctat din nou că acordul atins reprezintă cea mai bună cale pentru o pace negociată politic în criza siriană.

 

Armistițiul, care nu a fost semnat de forțele guvernamentale siriene sau de către rebeli, oferă garanții mai mici decât un acord formal de încetare a focului și nu acoperă acțiunile militare duse împotriva jihadiștilor Daesh (Statul Islamic) și Frontului Nusra, o rețea locală a al-Qaeda.

 

De altfel, Bashar al-Assad și Rusia au spus deja că vor continua luptele împotriva forțelor militante. Rebelii, pe de altă parte, spun că argumentul poate fi folosit pentru a justifica noi atacuri împotriva lor. Prin urmare, Stoltenberg a punctat că “suntem îngrijorați cu privire la consolidarea militară rusă semnificativă pe care am văzut-o în Siria cu trupe la sol, forțe navale în Mediterana de est și cu avioane de luptă care lansează atacuri din aer”.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22