Alina Bica, audiată în primul dosar ANRP: S-ar putea să nu mai ies din închisoare

Iulian Popescu | 04.03.2016

Alina Bica a declarat, joi, audiată la Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ), în primul dosar ANRP, că ar putea să nu mai iasă din închisoare, la fel ca Al Capone, fiindcă i se pot face mii de dosare, precum cel în care este acuzată acum, pe baza proceselor –verbale de la Guvern.

Pe aceeași temă

 

Dacă ar fi să se raporteze la procesele verbale de la Guvern, unde se discuta două ore şi se consemnau câteva fraze, ar putea să i se facă mii de dosare şi n-ar mai ieşi din închisoare, precum Al Capone, a spus Bica, citată de News.ro.

 

Ea a susținut și joi că a fost o țintă a procurorilor:

“Percepţia mea era că Remus Baciu, Sergiu Diacomatu şi Marko Bela aveau abordări neprincipiale. Dumitrean m-a sunat şi mi-a zis că cineva a intrat în biroul meu. Era în aceeaşi perioada în care Baciu a fost reţinut. Mi-a fost cert că la nivelul ANRP nu se fac înţelegeri. Cineva era cu ochii pe noi. (…)

Procurorul dorea doar să mă reţină, nu îl interesa ce am de declarat. Cred că avea hârtiile scrise înainte. A finalizat urmărirea penală în 20 de zile, mi-a respins toate solicitările de probatorii.

De aceea, eu am refuzat să mai dau detalii despre ANRP la urmărire penală. În seară respectivă, nu cred că procurorul făcea diferenţa între comisie (Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, n.r.) şi ANRP. Şocul pe care eu l-am resimţit în seară reţinerii a fost mare”, a arătat Alina Bica la ÎCCJ. 

 

Despre şedinţa din 15 martie 2011, când a fost chemat expertul care a semnat o evaluare a parcului cu 61 de milioane de euro mai mare, Alina Bica a explicat că acesta a venit cu o completare la raport şi că au discutat 30 de minute. Cu toate acestea, procurorii au descoperit că în procesul verbal de şedinţa sunt trecute doar trei rânduri.  

 

“Nu mă gândeam că acest proces verbal va fi considerat probă. Nu vreau să mă gândesc la procesele verbale de la Guvern, pe şedinţa de avizare. Discutăm două ore şi se consemnau câteva fraze. Ar putea să îmi facă mii de dosare. Nu mai ies din puşcărie toată viaţă. Eu şi Al Capone”, a mai susţinut Bica.

 

În decembrie 2014, fosta şefă a Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Crimă Organizată şi Terorism (DIICOT) a fost trimisă în judecată în dosarul despăgubirii frauduloase a omului de afaceri Gheorghe Stelian la Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor (ANRP).

 

Bica făcea parte la data faptelor din Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor de la ANRP, alături de Crinuţa Dumitrean, fostă şefă a ANRP, Sergiu Diacomatu şi Remus Baciu, foşti vicepreşedinţi ai instituţiei, deputatul Cătălin Teodorescu, Dragoş George Bogdan, fost vicepreşedinte al ANAF, Oana Vasilescu şi Lăcrămioara Alexandru.

 

Celălalt membru al comisiei, deputatul Marko Attila, va fi cercetat separat deoarece a plecat din ţară.   Ei sunt acuzaţi de abuz în serviciu pentru că ar fi aprobat despăgubirea lui Gheorghe Stelian cu 89 de milioane de euro, pentru un teren din Bucureşti supraevaluat cu 62 de milioane de euro.   

 

Gheorghe Stelian şi expertul evaluator Emil Nuţu au fost de asemenea trimişi în judecată.   În acest dosar a fost arestat şi omul de afaceri Dorin Cocoş, suspectat că a solicitat 10 milioane de euro de la Gheorghe Stelian pentru a interveni pe lângă comisia de la ANRP.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22