„Jurăm cu mâna pe Constituţie, dar totuşi, filăm în fiecare zi!“

La 4 septembrie 1968, Consiliul Se^­cu^­ri­tă­ţii Statului, organul de conducere al Se­cu­ri­tă­ţii, s-a întrunit într-o şedinţă pentru a re­zolva problemele curente. Pe ordinea de zi figura, la punctul 4, discuţia referitoare la „legalizarea măsurilor pentru de­pis­ta­rea înscrisurilor ascunse“. La şedinţă par­ti­ci­pau, pe lângă membrii obişnuiţi ai CSS în frunte cu Ion Stănescu, şi unii „in­vitaţi“ spe­ciali. Printre ei, colonelul (încă) Iulian Vlad şi cei doi adjuncţi ai Direcţiei a IX-a (Tehnică Operativă), locotenent-co­lonel Cons­tantin Marinescu şi maiorul Va­sile Constantinescu. Convocarea adjunc­ţi­lor unei direcţii la şedinţele CSS se făcea doar da­că chestiunea în discuţie era im­portantă pentru desfăşurarea activităţii în res­pec­ti­vul domeniu şi dacă membrii CSS aveau ne­voie de expertiza celor care lu­crau di­rect în problemă. Cum de de­ve­niseră aşa de formalişti şefii Securităţii în 1968?

Răspunsul este dat de faimoasa acţiune de „denunţare a abuzurilor organelor MAI“ de­clanşată de Nicolae Ceauşescu, la puţin timp după ajungerea la putere. Do­cu­men­tele anchetei oficiale au fost postate pe site-ul CNSAS. După cum se ştie astăzi, in­tenţia noului lider al partidului nu era una motivată de vreo apetenţă pentru justiţie şi nici de îndepărtarea efectelor abo­mi­nabilelor crime ale Securităţii din anii ’50-’60. Voia doar să îl îndepărteze pe Ale­xandru Drăghici (punându-i în cârcă toa­te abuzurile), să aducă Securitatea sub con­trolul exclusiv al PCR (adică sub con­trolul exclusiv al secretarului general) şi să cosmetizeze imaginea comunismului ro­mânesc (atât în interior, cât mai ales în ex­terior) prin introducerea „legalităţii socia­liste“ şi a unor prevederi constituţionale mai relaxate. Printre acestea, la loc de cin­ste, figurau „inviolabilitatea domiciliului“ (Art. 32 din Constituţia din 1965) şi ga­rantarea „secretului corespondenţei şi con­vorbirilor telefonice“ (Art. 33 din ace­laşi text de lege).

Trecerea Securităţii sub controlul par­ti­du­lui se rezolvase prin Decretul nr. 295 al Consiliului de stat al RSR, prin care se înfiinţa Consiliul Securităţii Statului ca „organ central al administraţiei de stat“. Pentru a se asigura definitiv de loialitatea ex­clusivă a „noii Securităţii“, Nicolae Ceau­şescu l-a numit în fruntea ei pe Ion Stănescu, un vechi „tovarăş de nădejde“.

Dar Stănescu avea acum, pe lângă sarcina dificilă de a îndeplini toate dorinţele şe­fului său, o problemă aparent insur­mon­ta­bilă. Cum să împace prevederile Con­s­ti­tuţiei RSR cu activitatea curentă a Se­cu­rităţii şi, mai ales, cum să evite soarta lui Drăghici, care acţionase exact în sensul ce­rinţelor partidului, dar fusese apoi acuzat de abuzuri?

Cea mai potrivită referinţă pentru şedinţa CSS din septembrie 1968 este, cred, I.L. Ca­ragiale. Să dăm cuvântul personajelor.

„Nu putem ca printr-o hotărâre să aducem corecturi Constituţiei“

Prima intervenţie la punctul 4 al ordinii de zi este a generalului- maior Nicolae Stan, şeful Direcţiei a V-a (TO): „(...) con­sider că ar trebui, pe linie de Inspecţii sau de Consiliu, să se verifice modul cum se asigură conspirativitatea sediului, în mod practic, pentru că pe hârtie sunt foar­te bine aranjaţi. Vreau să raportez că sediul despre care se vorbeşte aici este cunoscut de foarte mulţi cetăţeni ca fiind o clădire pentru securitate. Noi am stabilit acest lucru despre noul sediu“.

Soluţia lui Stănescu: „Îi vom pune o firmă cum că aparţine de MAI şi este o unitate a Arhivelor Statului“.

Generalul-maior Stan: „Mă gândesc şi la unele măsuri de verificare a legendelor de conspirare. Sunt de acord cu măsurile propuse pentru legalizarea controlului tri­miterilor poştale. Am însă obiecţiuni în ce priveşte redactarea proiectului de hotărâre. Conţinutul lui este cam greoi şi neclar (...)“.

Generalul-maior Kóvács Pius (şeful Di^­rec­ţiei a XII-a): „(...) Ca o observaţie, după mine ar trebui să fie manifestat mai mult curaj din partea tovarăşilor, în sensul plasării ofiţerilor propuşi pentru a fi cons­piraţi în diferite locuri. Atât la gară, cât şi la poşta centrală, la vamă, con­si­der, tovarăşe preşedinte [Stănescu, n.n.] că trebuie neapărat să fie ofiţeri, aşa cum s-a preconizat de Consiliul Se­cu­ri­tăţii Statului. A fost purtată o discuţie acum câteva luni în urmă, când s-a dis­cutat unde este necesar să existe oameni de securitate care să lucreze conspirat. Aşa cum sunt şi în alte instituţii, şi to­va­răşii să propună cu mai mult curaj ase­menea oameni. În material, la pag. 8 se spune că sunt circa 20 de colaboratori. Consider că aici trebuie să fie toţi mem­bri de partid. Părerea mea este că putem apela la Partid, fiindcă Partidul niciodată nu ne-a refuzat [subl. n.]. Consider că pen­tru acest lucru trebuie să avem spri­ji­nul Partidului. Dacă am fost criticaţi de două ori în plenare ale partidului şi cu multe ocazii, acum să facem totul ca să nu mai fim criticaţi pentru nelegalizarea muncii noastre. Noi să raportăm şi con­ducerea superioară de partid şi de stat să hotărască în ce priveşte punerea la punct a acestei probleme. În ce priveşte proiectul de hotărâre eu am o singură observaţie. Se spune în el despre cei care co­respondează cu spionii de afară. Pă­re­rea mea este că nu trebuie să ne as­cun­dem noi, Consiliul sau Securitatea după deget. Noi verificăm corespondenţa duş­ma­nului din interior. Să spunem despre elementele care desfăşoară activitate contrarevoluţionară internă – cu curaj – că le vom verifica scrisorile“.

Generalul-maior Nicolae Pleşiţă (şeful Di­rec­ţiei a VI-a): „Mie mi se pare că con­tro­lul [sic!] secret al corespondenţei este o necesitate mai ales în etapa actuală în care ne găsim, când trebuie să ne apă­răm din toate părţile şi să nu ne lipsim de acest mijloc. În legătură cu forma de legalizare, nu ştiu dacă printr-o hotărâre a Consiliului de Miniştri putem să rea­li­zăm ceea ce ne propunem. Eu cred că es­te vorba aici de un decret, având în ve­dere că Constituţia ţării a stabilit aceas­tă problemă a inviolabilităţii cores­pon­denţei. De aceea nu putem ca printr-o hotărâre să aducem corecturi Cons­ti­tu­ţiei. Ca atare trebuie făcut un Decret. În ceea ce priveşte ofiţerii care sunt aco­periţi ca lucrători ai instituţiilor în care lucrează, eu cred că aici ar trebui mers pe o cale mai largă. O seamă de sectoare noi putem să le acoperim complet acolo. Să ne bazăm mai puţin pe colaboratori şi să procedăm la o atragere în aparatul nostru ca fiind cadre ale noastre: sub­ofiţeri, ofiţeri, să-i plătim ca atare, sub acoperirea însă că sunt salariaţii poştei, salariaţi la telecomunicaţii, cu care să lucrăm“.

Stănescu: „Câţi sunt tovarăşe Dia­con­es­cu?“

Colonelul Diaconescu (șeful Co­man­da­men­tului de Tehnică Operativă şi Trans­mi­si­uni): „Sunt vreo 40 de colaboratori“.

Generalul-maior Nicolae Pleşiţă: „Este mai rentabil să plătim o diferenţă pentru că el, oficial, primeşte salariul care îl ia şi în prezent“.

General-maior Constantin Stoica (vice­pre­şedinte CSS): „Vă raportez că este demn de reţinut faptul că tov. de la Direcţia a IX-a se preocupă, în cadrul indicaţiilor de ansamblu, să aşeze munca de se­cu­ri­tate pe baze trainice şi cu maximum de efi­cacitate. Eu sunt de acord cu pro­pu­ne­rile făcute. Vreau să ridic în faţa Con­siliului însă o anumită problemă. E pă­re­rea mea personală: nu trebuie să pornim de la faptul de a angaja guvernul şi con­ducerea Partidului nostru în elaborarea unui act neconstituţional, care ar pune organele noastre centrale de conducere în situaţia de a călca prevederile Cons­ti­tuţiei. Mai ales că prin Decretul de or­ganizare a CSS este prevăzută înfiinţarea Serviciului «F» [Filaj, n.n.] deci avem posibilitatea de a acţiona. CSS are drep­tul să emită acte normative, este pre­vă­zut prin lege şi deci să nu mergem pe linia HCM, propunând guvernului să emi­tă un act contrar prevederilor Cons­ti­tuţiei cu privire la păstrarea secretului corespondenţei. (...) Rezolvarea acestei pro­bleme o văd în felul următor: noi sun­tem în curs de definitivare a Directivei, art. 35 în forma îmbunătăţită caută să rezolve tocmai acest lucru, problema în­scrisurilor ascunse. Cred că de aici tre­buie să pornim. Dacă Directiva va fi apro­bată de Partid, îmbunătăţim acest punct şi după aceea Consiliul să emită în numele tov. preşedinte un ordin, vom vedea care este soluţia cea mai bună“.

De ce are Constituția formulări atât de categorice?

General-locotenent Nicolae Doicaru (șeful DIE şi vicepreşedinte al CSS): „(...) Mi se pare că este puţin exagerat, parcă ne-am abţine, parcă nu am avea curajul să răs­pundem noi de această problemă care ne priveşte şi pe care o putem rezolva, fiind investiţi prin lege cu dreptul de a emite acte normative. Mă înscriu la părerea tov. Stoica. Nu e bine să dăm acest pro­iect de hotărâre Consiliului de Miniştri. În virtutea mandatului care ne-a fost în­cre­dinţat, această treabă o putem face noi (...)“.

General-locotenet Grigore Răduică (prim-vicepreşedinte CSS): „(...) Nu este bine, pe câtă vreme constituţia RSR prevede păs­trarea secretului corespondenţei noi să dăm un act normativ, indiferent că va fi decret sau hotărâre. O soluţie ar fi cu Di­rectiva muncii de securitate, dar to­tuşi, în esenţă nu realizăm legalizarea. (...) În­ţelegere, înţelegere, dar să vedem şi anu­mite criterii precise, pentru ce fa­cem, pentru care scop, nu ca acum – da­că pot – controlez toată corespondenţa de la mi­litari, fie că este sau nu nevoie. Deci, să stabilim şi anumite criterii pre­cise aşa încât să se ştie că, cândva, ni­meni nu va fi luat de guler şi tras la răs­pundere pentru că a semnat protocolul (...)“.

General-maior Emanoil Rusu (șeful Di­rec­ţiei a IX-a): „(...) Legea fundamentală a ţă­rii noastre este Constituţia. De ce oare legiuitorul a trebuit să stabilească for­mu­lări atât de categorice? Despre domiciliu spune că este inviolabil, dar, nu ştiu când, se poate intra. Despre poştă şi te­le­fon se spune că secretul convorbirilor te­lefonice şi a trimiterilor poştale este asi­gu­rată. Dacă este secret este şi con­fi­denţial şi personal şi posibilitatea de a fi interceptat este exclusă. De ce nu a spus legiuitorul că corespondenţa este in­vio­la­bi­lă şi poate că de aici să fie o chestiune care să justifice acţiunea Securităţii, chiar în situaţia (...) nu când sunt sus­pen­date garanţiile constituţionale. Ce fa­cem noi? Spunem că nu se poate, dar to­tuşi o facem, jurăm pe Constituţie, dar, totuşi, filăm în fiecare zi“.

Pentru a nu încheia în tonul supărărilor generalului-maior Emanoil Rusu, atât de actuale şi astăzi, vom spune că Ion Stă­nescu a găsit soluţia la sfârşitul discuţiilor: „(...) Mi se pare că conspirarea [sic!] ne duce şi la legalizare“.

„Curat murdar Coane’ Fănică!“