De același autor
Ca și atunci inscripțiile și postările pe rețele sociale cu "Je suis Bruxelles!”, "Ik ben Brussel!" în variantă flamandă, au apărut imediat, pe linia tradiției instaurate după atentatul asupra redacției Charlie Hebdo. Mesajele sunt fără îndoială emoționante. La fel și cele care oferă găzduire celor blocați într-un Bruxelles în parte paralizat. Și declarațiile liderilor politici au mers pe linia tradițională: compasiune, apeluri la solidaritate și unitate. "Societatea noastră liberă este mai puternică ca terorismul" a spus doamna Merkel. Însă deja încep să fie mult prea multe "Je suis...". Doar cu trei zile în urmă, în Istanbul, un alt atac sinucigaș revendicat de ISIS făcuse cinci victime. Ca să nu mai vorbim de seria întreagă de atentate care zguduie, cu o regularitate macabră, țări din Africa. În ciuda bravadei declarative europenii știu deja că viața lor se schimbă profund, în ritm alert. Europa occidentală (deocamdată) va fi nevoită să trăiască așa cum se trăiește în Israel, confruntîndu-se cu amenințarea permanentă a unor atacuri teroriste. Prilej cu care va realiza probabil și ridicolul "lecțiilor de morală" administrate în trecut Israelului de politicienii, elitele intelectuale și jurnaliștii "progresiști" europeni care condamnau "reacția exagerată", "excesele", față de atentatele palestiniene.
"Atacurile de la Bruxelles reliefează vulnerabilitatea modelului european al societății deschise", scrie The New York Times. Și, într-adevăr, dincolo de sentimentul prevalent de insecuritate, europenii se vor vedea nevoiți să renunțe, cel puțin parțial, la beneficii care deveniseră elemente definitorii ale stilului lor de viață, precum libertatea de mișcare neîngrădită în interiorul spațiului comunitar. Ultimele atentate pun și mai serios în discuție menținerea unui acord Schengen oricum sever compromis de criza migrației. Realitatea este că, așa cum spunea plastic fostul consilier prezidențial Iulian Fota, Europa s-a aflat în vacanță timp de aproape 25 de ani după terminarea Războiului Rece. Protejați de umbrela de securitate americană, europenii au neglijat nonșalant și iresponsabil preocupările legate de propria lor securitate. În ciuda semnalului de alarmă pe care l-a reprezentat agresiunea rusească din Georgia, în 2008. De altfel, lucrurile nu s-au schimbat semnificativ din acest punct de vedere nici măcar după anexarea Crimeii de către Federația Rusă și "insurgența" din estul Ucrainei, evenimente care au pus în discuție fundamental întreaga ecuație de securitate de pe continent.
Și în interior Europa a privit cu relativă lejeritate amenințările de securitate, în particular cele teroriste. Stînga liberală, bine reprezentată în mass media, a criticat pe un ton virulent "supravegherea extinsă" practicată de NSA. Edward Snowden a devenit pentru mulți un erou. Puțini s-a întrebat de ce "eroul" cu pricina a găsit cu cale să se refugieze tocmai la Moscova și de ce nu critică, de exemplu, și mult mai substanțiala violare a drepturilor omului de acolo, culminînd cu asasinarea lui Boris Nemțov. De pildă, pînă de curînd cel mai extins grupaj de articole din ediția în engleză a săptămînalului german Der Spiegel era dedicat cazului Snowden - NSA. Europa s-a iluzionat în toată această perioadă că semnificativul său capital de soft power, construit pe cultivarea respectului pentru drepturile individuale, toleranță, protejarea spațiului privat, altfel admirabil, va putea funcționa chiar și în absența componentei de hard power. Chiar în acest moment trenează de multă vreme în Parlamentul European aprobarea unui acord transatlantic privind colectarea informațiilor legate de pasagerii zborurilor aeriene, practică care este în uz în Statele Unite.
E o discuție complicată și intens emoțională. Cu o zi înainte de atacurile teroriste de la Bruxelles Tim Cook, președintele Apple, declara, în debutul unui eveniment prilejuit de lansarea unor noi produse ale corporației, determinarea sa de a rezista presiunilor FBI și ale Departamentului Justiției care îi solicitau decriptarea telefonului unuia dintre teroriștii implicați în atentatul de la San Bernardino. Între timp se pare că FBI a găsit separat o soluție tehnică de deblocare dar genul acesta de abordare, care oricum nu era aprobată de o majoritate a publicului american și care foarte probabil va deveni acum și mai nepopulară, exprimă tensiunea în creștere între cele două poziții antagonice: ce trebuie să prevaleze protecția spațiului privat sau asigurarea securității? Sigur, ideal ar fi să le avem pe amîndouă dar în realitatea pare improbabil ca acest lucru să fie posibil. Iar după cum arată situația actuală devine tot mai clar că, așa cum se întîmplă chiar acum în Franța după atentatele din noiembrie 2015, că publicul optează pentru a doua variantă. Ceea ce vine la pachet, din păcate, cu un sprijin în creștere pentru discursurile politice radicalizate, precum cel al lui Donald Trump în America sau cel practicat de partidele de extremă dreapta sau stînga din Europa.
Oricum, liderii europeni par dispuși să se uite tot mai mult în altă parte atunci cînd intră în discuție "valorile europene", considerate pînă nu demult sacrosancte, dacă li se oferă la schimb soluții care promit, de pildă, să limiteze fluxul migraționist. Este cazul acordului cu Turcia negociat într-o perioadă în care regimul Erdogan limita brutal libertatea presei. Și, cu siguranță, la cît sunt de speriați, traumatizați, aceștia sunt dispuși să uite și de agresiunea rusească din Ucraina. Întrebarea e, vor fi ei gata să meargă mai departe de atît, de exemplu în cazul în care ar fi în discuție țările baltice, membre în NATO și UE? Așa cum arată lucrurile în prezent o astfel de variantă nu poate fi cu totul exclusă. Mai ales dacă tendințele izolaționiste din America, cărora le-a dat în mod extrem glas Donald Trump, care e de părere că NATO "costă prea mult", se accentuează.
Am auzit în ultima vreme voci care pun pe seama lipsei de colaborare dintre serviciile de securitate naționale incapacitatea acestora de a împiedica atentate precum cele de la Paris sau Bruxelles. Soluția, ar fi, în opinia lor, "mai multă Europă". Adică o integrare tot mai accentuată, pe toate palierele, în interiorul Uniunii Europene. Problema e că un astfel de discurs merge exact împotriva tendințelor existente pe continent. Nu e deloc ceva ce trebuie să ne bucure, din contra, dar asta e realitatea de pe teren care nu poate fi ignorată, mai ales în acest moment în care așa numitul establishment (politic, mass media, cercuri intelectuale), de la care se așteapă să promoveze un astfel de demers, este în mare măsură discreditat. În plus, cu trimitere la punctele de vedere similare exprimate la București, dacă integrarea mai accentuată se va face totuși (cu mai mare probabilitate dacă Brexitul are loc) e foarte puțin probabil ca România să fie parte a acestui proiect. Așa că, după cum se spune, să avem grijă ce ne dorim...
Și, pînă la urmă, în jurul a ce ar trebui europenii să integreze mai mult, tot mai mult? În jurul fondurilor nerambursabile, principiului subsidiarității, programelor care se ocupa de discriminarea de gen, etc? Sunt, desigur, chestiuni relevante dar nu așa poți construi o identitate europeană comună. Din păcate, aceleași elite progresiste au avut grijă să discrediteze lucruri care ar putea constitui poate elemente ale unei astfel de identități. Precum asumarea tradițiilor europene, a rădăcinilor creștine ale continentului. Din contra, auzi voci care se simt iritate ori de cîte ori se vorbește despre asta spunînd că doresc o Europă multiculturală. Sunt vocile permanent vigilente față de pericolul islamofobiei dar care nu s-au arătat deloc deranjate de îndemnurile la ură și violență promovate de ani și ani de zile de zeci, sute de imami aflați în Occident care au creat mediul din care provin teroriști precum cei responsabili pentru atentatele de la Paris și Bruxelles. De pildă pentru Malia Bouttia, unul din liderii Uniunii Naționale a Studenților Britanici, condamnarea ISIS ar constitui un "exemplu flagrant de islamofobie"! Sunt aceleași voci progresiste pentru care Occidentul, omul alb, sunt sursa aproape tuturor relelor de pe planetă. Obsesiva corectitudine politică, multiculturalismul care a contribuit din plin la ghetoizarea comunităților musulmane, în care mulți, mai ales femeile, adesea nici nu vorbesc limba țării în care trăiesc, ne-au adus într-un punct în care cu greu pot fi identificate soluții viabile. Oricum nu pe termen scurt și nici măcar pe termen mediu. Pentru că acest climat e adînc înrădăcinat în Occident iar fluxul migraționist nu poate decît să-l amplifice. Și chiar dacă pînă la urmă ISIS va fi distrus ca organizație, contextul societal, ideologic, religios care l-a născut ca mișcare teroristă va continua să existe și va crea, foarte probabil, noi monștri de acelați tip.
