Parlamentul, scut în fața Justiției. Deputații resping reținerea și arestarea lui Ghiță

Vlad Toma | 30.03.2016

Camerei Deputatilor va vota astazi cererea DNA incuviintare a retinerii si arestarii preventive a deputatului Sebastian Ghita. Acesta este acuzat de două infracțiuni de dare de mită, două infracțiuni de folosire de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații, de șantaj, cumpărare de influență si conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

Pe aceeași temă

 

UPDATE: Deputații îl salvează pe Sebastian Ghiță și de arestare. Potrivit unor surse citate de agențiile de știri, au fost 176 de voturi “împotriva” cererii DNA de arestare a deputatului și 107 “pentru”.

 

UPDATE: Plenul Camerei Deputaților a respins, miercuri, cererea DNA privind încuviințarea reținerii deputatului Sebastian Ghiță. Potrivit Agerpres, au fost 167 de voturi “împotriva” reținerii, 121 “pentruși o abținere. Pentru ca cererea DNA să treagă la vot, era nevoie de 152 de voturi. Votul a fost secret cu bile.

 

***

Declaratii lui Sebastian Ghita: (preluare Hotnews)
 

"Am doi copii. Am venit in fata dvs pt a imi sustine nevinovatia si pentru a va ruga sa respingeti cererile. Colegii din comisia juridica s-au aratat contrariati dupa dovezile prezentate de mine.

 

Votul de astazi nu va reprezenta blocarea justitiei. Parlamentul Romaniei este supus unei presiuni uriase. Scopul este instaurarea fricii prin hartuirii si folosirea arestarii ca instrument modern de tortura.

 

Iata ce scrie ieri Dan Tapalaga, apostolul arestarilor: "Arestarea lui Ghita poate deschide calea unor noi denunturi". Asta vrem sa facem?

 

Calin Popescu Tariceanu este amenintat cu dosare de fosti apropiati. Valeriu Zgonea are doua dosare in lucru.

 

Sefii tuturor partidelor politice din Romania sunt in instanta sau au dosare, inclusiv Alina Gorghiu si Vasile Blaga. Sefii institutiile de presa au dosare.

 

Mi-au fost aduse doua acuzatii de dare de mita. In ambele cazuri nu sunt acuzat de faptul ca i-am mituit cu bani sau imobile, decat prin mentinerea in functie. Nu exista interceptari, documente, declaratii publice. Pe ce se bazeaza procurorii? Pe denunturi si denuntatori. Emit niste pareri. Repet, nicio dovada. 

 

In cazul procurorului sef situatia este mai absurda. De fiecare data, acesta a fost numit de LC Kovesi si CSM. Crede cineva ca eu pot influenta pe dna Kovesi si plenul CSM?

 

Joi, dosarul meu a ajuns sigiliat la biroul comisiei juridice. Niciun coleg nu a consultat acel dosar pana sambata. Acel dosar ramane inchis in biroul comisiei. Sorina Matei a reusit sa publice acel documente la dansa pe blog, aceste data nu s-au scurs de la parlament ci de la procurorul care a instrumentat dosarul. 

 

Alexe a avut o revelatie dupa ce a fost arestat: si-a denuntat procurorul. Acesta calatoreste in strainatate si pune poze pe Facebook. 

 

Sunt acuzat ca as fi promis procurorului functii in viitor pentru a afla informatii dintr-un dosar facilitand o intalnire cu Ponta. Intalnirea la care nu am participat a avut loc la un an dupa ce dosarul a fost trimis in instanta. 

 

M-am intrebat si eu de ce imediat dupa alegerile prezidentiale am devenit tinta: acest lucru se intampla pentru a ma forta sa fiu denuntator. Vor sa il denunt pe Victor Ponta. Nu am nimic de denuntat despre activitatea lui Victor Ponta. 

 

Aminteam despre dosarul sotiei presedintelui Iohannis. Am vazut-o cu totii pe sotia lui Liviu Dragnea pentru o acuzatie minora. 

 

Procurorii se chinuie de un an de zile sa ii faca un dosar si sotiei lui Victor Ponta. Vreti sa va spun de unde am informatia asta? De pe site-ul comisarul.ro. 

 

Lumea da vina pe noi pe parlamentari pentru acest spectacol al catuselor. Nu putem sa construim o tara ca o inchisoare."

 

Ghita a mai spus ca presedintele Iohannis ar fi pe punctul de a demisiona, din cauza unui presupus dosar pe care l-ar avea sotia sa, Carmen Iohannis, conform ziare.com.

 

***

 

Comisia Juridica a Camerei Deputatilor a dat ieri aviz pozitiv cererii DNA de incuviintare a retinerii deputatului Sebastian Ghita, insa nu au avizat cererea de arestare preventiva a acestuia.

 

Au fost 11 voturi pentru, 5 impotriva si 5 abtineri pentru retinere si 10 voturi pentru, 6 impotriva si 5 abtineri, in cazul arestarii, exprimandu-si votul cei 21 de membri prezenti.

 

Ghita a declarat, la iesirea de la Comisie, ca de un an de zile "se doreste" sa faca denunturi impotriva fostului premier Victor Ponta, anunta Hotnews.

 

Deputatul a declarat, vineri, la Comisia juridică din Camera Deputaților, unde a venit pentru a-și consulta dosarul, că e nevinovat și că le va cere colegilor deputați să nu dea curs cererii DNA. “O să-mi pregătesc pentru marți în comisia juridică argumentele. Deputaților din Comisia juridică în primul rând o să le prezint calitatea denunțătorilor și o să o fac și publică să știți toți cum arată azi un denunțător în România, cu peste zece dosare penale și nu știu câte arestări”, a spus Ghiță, citat de HotNews.

 

COMUNICATUL DNA:

 

“În conformitate cu prevederile legale și constituționale, Direcția Națională Anticorupție a transmis Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cererea și referatul întocmit în cauză, în vederea sesizării ministrului Justiției pentru a cere președintelui Camerei Deputaților încuviințarea reținerii și a arestării preventive a deputatului GHIȚĂ SEBASTIAN AURELIAN, deputat în Parlamentul României, pentru săvârșirea următoarelor infracțiuni:

- două (2) infracțiuni de dare de mită, 
- două (2) infracțiuni de folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații,
- șantaj, 
- cumpărare de influență, 
- conducerea unui vehicul fără permis de conducere 

 

Cererea procurorilor anticorupție are în vedere faptul că, potrivit ordonanței prin care s-a dispus efectuarea urmăririi penale față de suspect, există aspecte din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt:
 

În perioada 2013-2014, în timp ce pe rolul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești se afla în curs de urmărire penală o cauză complexă în care se efectuau cercetări cu privire la săvârșirea unor infracțiuni de evaziune fiscală și spălare de bani, mai multe persoane vizate au obținut informații confidențiale pe mai multe căi, printre cei implicați în furnizarea ilegală de informații nedestinate publicității fiind și Ghiță Sebastian Aurelian – deputat în Parlamentul României.

Informațiile confidențiale priveau obiectul cercetărilor, persoanele fizice și juridice cercetate, măsurile de supraveghere tehnică dispuse, măsurile preventive ce urmau a fi luate, numele procurorului de caz și ale ofițerilor de poliție delegați să efectueze urmărire penală.

Concret, folosindu-se de influența pe care o avea și pe care o exercita efectiv pentru menținerea și promovarea în funcții publice, suspectul Ghiță Sebastian Aurelian a capacitat un magistrat și o persoană din conducerea Inspectoratului de Poliție Județean Prahova (I.P.J.) Prahova să-i furnizeze informații confidențiale din dosarul aflat în curs de urmărire penală pe rolul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești.

 

Faptele ar fi fost comise în contextul în care, pe de o parte, deputatul Ghiță Sebastian Aurelian avea interesul să protejeze două persoane implicate în activitatea infracțională ce făcea obiectul anchetei, iar pe de altă parte, avea personal interese de natură financiară la mai mulți agenți economici supuși anchetei.
 

În schimbul informațiilor nedestinate publicității pe care le-a obținut, suspectul Ghiță Sebastian Aurelian a promis, pe de o parte, persoanei din conducerea I.P.J. Prahova că o va sprijini să își mențină funcția, dar și să obțină alte funcții de conducere. Pe de altă parte, a acordat magistratului sprijin în vederea obținerii unor funcții de conducere sau execuție în cadrul unor instituții publice centrale.

Într-un alt context, în cursul lunii martie 2011, pentru a înceta difuzarea unor reportaje denigratoare la adresa unei anumite societăți comerciale, prin intermediul unui post de televiziune a cărui activitate o controla prin intermediul SC Asesoft International SA, suspectul Ghiță Sebastian Aurelian l-a constrâns pe reprezentantul acelei societăți comerciale să încheie, în mod fictiv, un contract de prestări servicii. Scopul încheierii contractului era ca SC ASESOFT INTERNAȚIONAL SA să dobândească, în mod injust, un folos patrimonial, respectiv suma de 500 000 euro, reprezentând valoarea contractului menționat. Din acea sumă, SC ASESOFT INTERNAȚIONAL SA a primit, în două tranșe,în perioada iunie – septembrie 2011, suma totală de 610. 202, 96 lei.
 

La data de 22 iulie 2012, Ghiță Sebastian Aurelian a condus pe drumurile publice un autoturismul marca Mercedes, fiind depistat pe raza localității Bărcănești, județul Prahova, în condițiile în care exercitarea dreptului de a conduce era suspendată pentru perioada 22.03.2012-18.08.2012.

La aceeași dată, Ghiță Sebastian Aurelian i-a solicitat unei persoane cu funcție de conducere din I.P.J. Prahova să intervină pe lângă lucrătorii de poliție rutieră din cadrul Biroului DN1, astfel încât aceștia să nu dispună măsurile legale, respectiv constatarea comiterii unei contravenții (depășirea limitei legale de viteză pe raza localității) și a unei infracțiuni la regimul circulației (în perioada 22.03.2012-18.08.2012 Ghiță Sebastian Aurelian având suspendată exercitarea dreptului de a conduce autovehicule), respectiv întocmirea dosarului penal, intervenție care s-a și realizat.

În schimb, Ghiță Sebastian Aurelian a oferit sprijin, astfel încât persoana respectivă să își mențină funcția de conducere pe care o exercita la I.P.J. Prahova”
.

 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22