Elena Udrea cere audirea lui Boc si Predoiu in dosarul „Gala Bute”

Dora Vulcan | 25.04.2016

Elena Udrea a anuntat miercuri ca va cere audierea, ca martori, in dosarul in care este trimisa in judecata, a fostului premier Emil Boc si a fostul ministru al Justitiei, Catalin Predoiu.

Pe aceeași temă

 

 

Ea spune ca acestia ar putea da detalii despre aprobarea unei hotarari de guvern privind implicarea ministerului Turismului in promovarea României în cadrul Galei Bute, informeaza Mediafax.

 

 

 

Elena Udrea a contestat, în faţa instanţei, actul prin care a fost deferită justiţiei, cerând refacerea parţială a anchetei, pentru că nu ar fi concret explicată fapta de abuz în serviciu, de care au acuzat-o procurorii şi nu este judecat omul care i-ar fi dat banii drept mită.

 

 

Fostul ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului a declarat, la ieşirea de la ICCJ, că procurorii s-au grăbit cu rechizitoriul pentru că în cauză erau arestaţi, dar în acest fel s-a prejudiciat foarte mult calitatea acuzării.

 

 

 

"Spre exemplu, la infracţiunea de abuz în serviciu, nu se spune care este fapta pe care am savârşit-o, adică ce a făcut Elena Udrea greşit, ce act a semnat sau ce acţiune a fost greşită de sunt acuzată de abuz în serviciu", a mai spus Udrea.

 

 

Ea a adăugat că fostul premier Emil Boc şi fostul ministru al Justiţiei Cătălin Predoiu ar putea explica în faţa instanţei în ce condiţii au semnat Hotărârea de Gvern şi ar putea spune dacă ea a determinat instituţia în promovarea şi aplicarea acelui document.

 

"În mod cert îi voi cere ca martori pe Emil Boc şi pe Cătălin Predoiu, pentru că a existat o HG privind implicarea ministerului (Dezvoltării Regionale şi Turismului, n.r.) în promovarea României în cadrul Galei Bute şi pentru că în descrierea acuzaţiei la adresa mea este aceea că eu am determinat Guvernul să accepte implicarea ministerului", a mai spus Udrea.

 

Udrea a adăugat că Boc şi Predoiu trebuie chemaţi ca martori în dosarul "Gala Bute" şi trebuie văzut cum s-a dat această hotărâre de Guvern, pentru a se stabili dacă "era ceva ilegal".

 

"Dacă a fost ceva ilegal, atunci a semnat şi domnul Predoiu. Adică trebuie să vedem dacă e ilegal la Elena Udrea, atunci trebuie să fie ilegal şi la domnul Predoiu, nu poate să fie doar Udrea trimisă în judecată pe acest aspect", a mai spus fostul ministru.

 

Udrea a mai arătat că a contestat faptul că "nu este în dosar" şi cel despre care spun procurorii că ar fi dat mita care a ajuns de la fostul secretar general în MDRT Gheorghe Nastasia la ea.

 

"Faţă de dânsul s-a disjuns cauza, iar procurorii au spus că trebuie să mai cerceteze, să vadă dacă chiar a avut loc darea de mită", a precizat Udrea.

 

"Şi atunci întrebarea este, dacă nu ne-am lămurit cu privire la darea de mită, cum putem fi siguri că s-a luat mita respectivă şi dacă procurorii vor constata că domnul nu a dat mita, eu cum voi fi judecată pentru luare de mită? Ăsta a fost unul dintre motive pentru completarea sau definitivarea urmăririi penale", a mai arătat Udrea.

 

Ea a precizat că "acuzaţiile legate de Gala Bute au fost o dată respinse", că a existat o dată o infirmare a rechizitoriului întocmit de procuror şi atunci s-a cerut cercetarea implicării funcţionarilor ministerului în organizarea evenimentului şi că "nu există niciun acuzat în dosarul Gala Bute decât ministrul, Elena Udrea".

 

Elena Udrea este sub control judiciar din 16 iunie, când instanţa supremă a decis înlocuirea măsurii arestului la domiciliu. Udrea a stat în arest la domiciliu din 7 mai până în 16 iunie. Din 25 februarie până în 30 aprilie, Udrea a fost încarcerată în Arestul central al Poliţiei Capitalei, apoi transferată la Penitenciarul Târgşor.

 

În 21 aprilie, Elena Udrea a fost trimisă în judecată, în dosarul "Gala Bute", în care este acuzată de abuz în serviciu în legătură cu organizarea evenimentului omonim de către Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului şi respectiv de luare de mită în legătură cu finanţarea de către acelaşi minister a mai multor contracte.

 

Alături de Udrea, au fost trimişi în judecată fostul ministru Ion Ariton, fostul preşedinte al Federaţiei Române de Box Rudel Obreja, Tudor Breazu, fostul consilier al Elenei Udrea, Ştefan Lungu, fostul secretar general în MDRT Gheorghe Nastasia, fostul director al Companiei Naţionale de Investiţii Ana Maria Topoliceanu şi Dragoş Botoroagă.

 

Potrivit DNA, între 2010 şi 2011, Elena Udrea şi fostul director al Companiei Naţionale de Investiţii Ana Maria Topoliceanu au primit aproximativ 300.000 de lei de la administratorul firmei Consmin SA, pentru a asigura plata la timp a lucrărilor executate de societatea menţionată în baza contractelor încheiate cu CNI.

 

Anchetatorii au mai stabilit că Ştefan Lungu, fostul consilier al Elenei Udrea la minister, îi dădea banii primiţi lui Tudor Breazu. Plăţile se făceau fie în numerar, fie prin intermediul societăţii Ekaton Consulting SRL, administrată de Breazu, în baza altor contracte fictive de consultanţă. În acest fel, s-ar fi realizat patru transferuri bancare în valoare totală de 209.762 de lei şi o plată în numerar de aproximativ 90.000 de lei.

 

În 2011, Udrea ar fi cerut şi primit, de la omul de afaceri Adrian Gărdean, foloase materiale în valoare de 10% din plăţile efectuate de minister pentru contractele de lucrări încheiate de SC Termogaz Company SA şi SC Kranz Eurocenter SRL, în schimbul garanţiei că finanţările vor fi aprobate la timp.

 

După trimiterea în judecată a dosarului, procurorii au dispus să continue cercetările faţă de Elena Udrea pentru infracţiunea de spălare de bani, fostul ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului fiind acuzată că a luat mită mai multe sume de bani, pe care le-ar fi transferat la PDL Bucureşti, sub aparenţa unor contracte de donaţie fictive, întocmite pentru a disimula originea infracţională a banilor.

 

Elena Udrea este urmărită penal şi în dosarul "Microsoft", cauză în care a fost arestată preventiv din 11 februarie până în 17 februarie, când instanţa a înlocuit măsura cu arestul la domiciliu. Udrea a stat în arest la domiciliu până în 25 februarie, când a fost arestată preventiv în dosarul "Gala Bute".

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22