România: retragerea din lume

Nici măcar rămânerea României pe te­re­nurile de sport sau pe scenele de muzică nu mai e importantă. Excluderea te­le­vi­ziunii publice din Uniunea Europeană de Radio și Televiziune (Eu­ro­pean Broadcasting Union), cea mai mare asociație a di­fuzorilor publici din lume, e o premieră a acestui for. Du­pă avertismente de di­fe­ri­te feluri, TVR a fost dată afară fiindcă în ultimii opt ani a strâns datorii de 10 mi­li­oa­ne de euro. Nu există ni­ciun vinovat pentru ră­mâ­nerea țării în afară: TVR plutește în de­rivă, după ce a fost folosită mereu de par­tidele aflate la putere; managerii aleși pe criterii politice au fost întotdeauna dis­ci­plinați și au executat comenzi, fără să le pese ce lasă în urmă; parlamentarii n-au vrut niciodată o lege prin care să-i lase TVR independența necesară și ani la rând s-au uitat cum această instituție se afundă în datorii și scade în credibilitate; în ul­timul moment, guvernul n-a mai reușit să găsească o soluție pentru a salva măcar apa­­rențele. Poate că nu competiția Eu­ro­vision contează cel mai mult, fiindcă aco­lo nu e importantă calitatea muzicii, nici criteriile de pe baza cărora se câștigă, ci doar participarea. Pentru țările membre e mai degrabă o formulă de a-și îmbunătăți așa numita soft-power.

Prezența României în lume e oricum mo­destă, fiindcă Bucureștiul nu are niciun fel de strategie pentru a-și crește noto­rie­ta­tea. Investițiile în cultură, edu­cație, diplo­mație pu­bli­că, tehnologie de vârf, sport sau chiar în bună gu­ver­na­re sunt minime. Excluderea TVR din Uniunea Eu­ro­pea­nă de Radio și Televiziune și eliminarea mo­destului can­didat român din con­cur­sul Eu­rovision ar putea fi parte a unui studiu de caz, ca­re de­monstrează cum func­țio­nează lu­cru­rile și care vor­bește despre dezinteresul nos­tru de a avea legături cu lumea. Scan­da­lul de la Operă e un alt indicator, ca­re sugerează că România refuză să facă parte din re­țeaua globalizată a culturii de bună calitate și alege periferia.

Există apoi turneul internațional de tenis BRD Năstase Țiriac Trophy, parte a cir­cui­tului ATP World Tour 250 series, în me­mo­ria căruia organizatorii tocmai au ținut un minut de reculegere, fiindcă de anul viitor nu se va mai desfășura la București. Tur­ne­ul moare după 20 de ediții, pentru că ni­cio autoritate nu vrea să-și asume mo­der­ni­zarea Arenelor BNR. Banca Na­țio­nală, ca­re este proprietara terenurilor, sus­ține că nu poate investi în repararea bazei, dar, pe de altă parte, nici nu încearcă o altă so­lu­ție. Guvernul este dezinteresat, BNR nu vrea sau nu poate să cedeze sau să vândă Are­ne­le pentru ca turneul să meargă mai de­par­te, iar acolo să continue să se joace tenis.

Statul român este defect, nu are priorități de investiții, nu găsește bani pentru lu­cra­rea lui Brâncuși, Cumințenia Pământului, dar ani la rând a finanțat Catedrala Mân­tuirii Neamului și construirea de biserici. Nu face școli și spitale și, chiar și atunci când dă bani, spre exemplu, pentru o sec­ție modernă pentru arși, clinica rămâne închisă, după tăierea panglicilor. Nici du­pă drama de la Colectiv nu s-a schimbat nimic în sistemul spitalicesc, iar România devine vedeta cinismului în lume.

Autismul autorităților e cronic. Redis­tri­buirea priorităților se face în folosul gru­purilor, nu în interesul oamenilor. În in­terior, destructurarea e ceva normal, iar în afară, politica externă se construiește cu un dispreț prudent și delicat. Republica Moldova, prioritară în documente, e ne­glijată permanent: investițiile românești aco­lo sunt minime, prin comparație cu ce­le rusești, și Bucureștiul amână in­ter­co­nectarea liniilor electrice, pentru ca mol­do­venii, în loc să cumpere energie din Transnistria și în acest fel să finanțeze re­gimul separatist, să o ia din România, la un preț mai avantajos. În relațiile cu ve­cinii, Bucureștiul este mai degrabă tăcut: la Budapesta și-a trimis un ambasador ca­re nu vorbește ungurește, iar la Chișinău unul care nu cunoaște spațiul ex-sovietic. Diplomația românească nu urmărește tren­dul global, în care ministerele de Externe și ambasadele sunt active în mediul vir­tual, intră în dezbateri pe rețelele de so­cializare, răspund la întrebări, lansează te­me de discuții și își fac cunoscute țările.

Politica de fațadă de până acum nu mai funcționează și oricine poate vedea ce e dincolo de taraba noastră cu gablonțuri ief­tine: România vrea să rămână la mar­gi­ne, fără să aibă niciun fel de bătăi de cap, nu e prea interesată nici să fie mai pros­peră, nici să câștige mai multă influență la Bruxelles. Se întoarce spre interior, dar fără să facă nimic nici în propria ei ogra­dă. E ca un motor care merge în gol.