Voiculescu, doi ani de inchisoare cu executare. Antena Group, amenda penala de 350000 lei

Iulia Mincu | 12.05.2016

Voiculescu, condamnat la doi ani de închisoare, Sorin Alexandrescu, directorul Antena Group a fost condamnat la trei ani şi şase luni de detenţie, ambele pedepse fiind cu executare, iar Camelia Voiculescu a primit doi ani de închisoare cu suspendare, au decis, joi, judecătorii Curţii de Apel.

Pe aceeași temă

 

 

 

Sentinţele  in dosarul privind santajarea administratorului RCS&RDS Ioan Bendei:

 

  1. Sorin Alexandrescu - trei ani si jumatate de inchisoare cu executare;
  2. Camelia Voiculescu - doi ani de inchisoare cu suspendare;
  3. Dan Voiculescu - doi ani de inchisoare cu executare;
  4. SC Antena TV Group SA  - amenda penala de 350.000 de lei.



In cazul lui Dan Voiculescu, avand in vedere ca faptele sunt comise in 2013, se aplica vechiul Cod Penal. Asta inseamna ca noua condamnare nu se adauga la cei 10 ani la care e condamnat deja, dar judecatorul poate dispune un spor de pedeapsa la judecarea liberarii conditionate. Aceasta decizie este insa la latitudinea instantei, potrivit Hotnews.ro.

Cum prezinta Antena 3 sentinta - o realitate paralelă:

"Primele sentinte in dosarul Antena 1 - RCS&RDS. Antena 3 a fost achitata de toate acuzatiile, la fel si Intact Publishing, o alta companie din trustul Intact", titreaza Antena 3, pe site-ul sau. 

"Directorul Antena 1, Sorin Alexandrescu, a fost condamnat la trei ani si jumatate cu executare, in vreme ce Camelia Voiculescu a primit o sentinta de doi ani cu suspendare.

„Dan Voiculescu a fost condamnat la doi ani, pedeapsa care se va contopi cu cea din dosarul Telepatia", mai scrie Antena 3. 

 
Fostul sef al Fiscului Serban Pop a primit si el doi ani de inchisoare


In schimb, instanta a dispus achitarea lui George Daniel Matiescu, imputernicit al Intact Publishing, precum si a societatilor SC Intact Publishing si SC Antena 3 SA, acuzate de DNA de santaj si complicitate la santaj in forma continuata, potrivit Agerpres.

Directorul general Antena TV Group, Sorin Alexandrescu, si Dan Voiculescu au fost trimisi in judecata pe 1 octombrie 2013, fiind acuzati de santajarea administratorului firmei RCS&RDS Ioan Bendei.

In acelasi dosar au mai fost deferiti justitiei fostul presedinte al ANAF Serban Pop, Camelia Voiculescu, asociat si administrator al societatilor Antena TV Group, Antena 3 si Intact Production, care este si singurul asociat al SC Intact Publishing, George Daniel Matiescu, imputernicit al Intact Publishing, precum si firmele Antena TV Group, Antena 3 si Intact Publishing. Ei sunt acuzati in legatura cu folosirea acelor institutii media (televiziuni, publicatii online si scrise) pentru santaj cu scopul obtinerii de foloase materiale ilicite insemnate.

Sorin Alexandrescu si persoanele juridice Antena Tv Group si Intact Publishing sunt acuzate de procurorii DNA de santaj, Dan Voiculescu, Camelia Voiculescu, George Daniel Matiescu si SC Antena 3, de complicitate la santaj, iar Serban Pop, fost sef ANAF, in functie la data faptelor, de folosire, in orice mod, de informatii ce nu sunt destinate publicitatii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informatii.

 

Ce risca Antena Group dupa incasarea amenzii penale - o analiză Hotnews

 

Noutatea in noul dosar al familiei Voiculescu  in procesul de santaj cu RDS-RCS este condamnarea Antena Group la o amenda penala in valoare de 350.000 de lei pentru santaj. Potrivit unor specialisti in drept consulatati de HotNews.ro, daca sentinta ramane definitiva in cazul Antena Group, se inscrie condamnarea in cazierul judiciar la fel ca la persoanele fizice. Daca in timp de 3 ani compania nu mai comite vreo fapta, se reabiliteaza de drept. Daca comite alta fapta, persoana juridica devine recidivista. Ca recidivista, sanctiunea amenzii e mai mare. Pe de alta parte, judecatori pot aplica si asa numitele pedepse complementare. 

In Codul Penal, atat in vechiul cat si in noul cod, exista raspunderea penala a persoanei juridice, iar Antena Group nu e singura in aceasta situatie. Amenda penala este pedeapsa principala, dar se pot pronunta si pedepse complementare. Potrivit Codului Penal, pedepsele complementare pot merge de la dizolvarea persoanei juridice, la suspendarea activitatii pe o durata intre 3 luni la trei ani, inchiderea unor puncte de lucru, inchiderea unor puncte de lucru, interzicerea de a participa la procedurile de achizitii publice pe o durata de la unu la trei ani, plasarea sub supraveghere speciala sau la afisarea si publicarea hotararii de condamnare. 

Potrivit Digi24, avocaţii trustului RCS & RDS au cerut o pedeapsă complementară pentru Antena 3: suspendarea emisiei pentru trei luni. Procurorii DNA au cerut ca toate publicaţiile şi televiziunile deţinute de familia Voiculescu să fie sancţionate cu o amendă penală. Antena 3 a fost  achitata in acest dosar.

 

Posibile efecte comerciale 

La condamnarea lui Dan Voiculescu in urma cu doi ani, mai multe companii au constatat atunci ca nu ridica probleme deoarece acesta nu este actionar in Antena TV Group si Antena 3. Sentinta pronuntata astazi schimba datele problemei din punct de vedere comercial. Condamnati sunt directorul Antena Group, Sorin Alexandrescu, unul din actionari, Camelia Voiculescu precum si Antena Group ca persoana juridica. 

Or, in cazul acestei condamnari lucrurile stau diferit. 

HotNews.ro scria, in 2014, ca "marile companii multinationale, prezente si pe piata locala, lucreaza dupa diverse Coduri de conduita/de principii/etice care au si scopul sa previna orice incalcare flagranta a unor legi din tarile unde sunt inregistrate.

Prin aceste coduri - ce fac trimitere la legi precum Bribery Act din Marea Britanie sau Foreign Corrupt Practices Act din Statele Unite - multinatinalele, indeosebi cele inregistrate in SUA si Marea Britanie - sustin, intre altele:

  • ca nu pot avea printre parteneri persoane fizice sau juridice condamnate in legatura cu fapte de coruptie
  • sau, cel putin, ca pot incheia parteneriate doar cu persoane fizice sau juridice care adera la aceleasi principii de bune practici si anticoruptie pe care ele le adopta.
  • chestiunea a fost semnalata, pe blog, si de Robert Berza .


Multinationalele reprezinta grosul publicitatii pe piata din Romania. Intr-o agentie de media (agentie care reprezinta companiile in cumpararea de spatiu publicitar) medie spre mare, ele pot insemna si 60% din portofoliul de clienti. Iar la nivel de piata, din top 10 clienti de publicitate in primul trimestru (potrivit evaluarilor Forbes Romania) toti sunt internationali, iar opt sunt mari multinationale.

Toate cele opt multinationale mari (P&G, Unilever, Reckitt, Benckiser, Orange, Beiersdorf, Beiersdorf,Vodafone, Ferrero, Heineken) au listate, pe propriile site-uri, coduri de conduita ce arata conditiile impuse partenerilor, conditii care nu le-ar permite sa aiba parteneriate cu companii unde patronii sunt condamnati pentru coruptie".

Tot in articolul din 2014, HotNews.ro scria ca marile companii nu ar fi trebuit sa-si faca griji, daca nu ar fi existat asa-numita "ordonanta Voiculescu", o ordonanta din 2013 ce-i obliga pe clientii de publicitate sa semneze direct cu statiile TV contractele pentru reclama difuzata. Aceasta ordonanta transforma statiile - deci si statiile Antena Group - in parteneri ai lor. 

Intre timp, ordonanta a fost modificata, iar acum clientii de publicitate pot incredinta agentiilor lor de media sa ii reprezinte in relatia cu statiile, ramanand optiunea statiilor daca respectivii clienti sa fie terta parte in contract sau nu. Anul acesta, doi deputati, unul de la PSD, unul de la PNL, au initiat un proiect de abrogare a Ordonantei 25/2013 ("Ordonanta Voiculescu"), proiect care in prezent asteapta sa fie dezbatut. 

Dar, dupa cum nota in 2014 HotNews.ro, marea majoritate a agentiilor din Romania reprezinta patru mari conglomerate de comunicare: doua americane (Interpublic, Omnicom), una britanica (WPP) si una franceza (Publicis): "Interpublic, Omnicom si WPP trebuie, la randul lor, sa se supuna regulilor impotriva coruptiei internationale, impuse de legislatia tarilor lor, deci si agentiile subsidiare sau partenere din Romania se aliniaza acelorasi reguli."

 

 

Intact Media Group: Vom contesta hotararea instantei in procesul de santaj. Mesaje pozitive pentru partenerii de afaceri si pentru angajati - potrivit Hotnews

 

Intact Media Group anunta, intr-un comunicat, ca va contesta decizia de astazi a Curtii de Apel in dosarul de santaj Antene-RCS. Grupul lui Dan Voiculescu nu comenteaza in niciun fel verdictul, dar transmite prin comunicat o serie de mesaje ce par sa fie adresate mai mult clientilor de publicitate si altor parteneri comerciali. Mesaje pozitive similare sunt transmise si intr-o nota transmisa de Camelia Voiculescu si Sorin Alexandrescu angajatilor Antena TV Group.

Comunicatul integral emis de Intact Media Group

Bucuresti, 12.05.2016 - Intact Media Group a luat act de decizia Curtii de Apel de astazi, 12 mai 2016.   Vom contesta hotararea instantei, convinsi fiind de justetea probelor noastre. 

Aflat in cel de-al douazecisicincilea an de existenta, Intact Media Group, cel mai mare business romanesc de media, este mai solid ca niciodata. Grupul este perfect capabil sa sustina toate proiectele in care s-a angajat si sa dezvolte altele noi.  Unul dintre acestea este investitia in tehnologia HD, in care va fi disponibila transmisia tuturor canalelor TV Intact, incepand cu luna septembrie 2016. O alta zona cheie in dezvoltarea strategica a grupului este expansiunea digitala, in care se vor investi 10 milioane de euro in perioada urmatoare.

In acest moment, Intact Media Group este, prin platformele sale, principalul furnizor de continut media la nivel national, cu un ritm constant de investitii.  La inceputul anului am lansat canalul Happy Channel, care in scurt timp si-a dublat cota de piata. Portalul "lajumate.ro" a devenit, rapid, unul dintre cele mai importante site-uri de anunturi din tara, iar relansarea cotidianului "Jurnalul National" releva angajamentul nostru si in zona de print.  Rezultatele de audienta vin sa valideze strategia de dezvoltare: in primul trimestru al anului, televizunile din grup s-au apreciat pe publicul tanar si performeaza mult mai bine pe targetul 18-49 urban. De exemplu, luna aprilie a adus o crestere de 18% a cotei de piata a Antenei 1 in Prime Time, datorita consistentei emisiunilor de divertisment din grila de primavara si a fidelitatii publicului nostru. 

Intentionam sa mentinem acelasi ritm de crestere sustinut si multumim publicului si partenerilor nostri pentru loialitate si sustinere. 

Ramanem aproape.

Mesajul intern al conducerii Antena Group:

Dragi colegi,

Dorim sa va raspundem la cateva intrebari pe care probabil le aveti in legatura cu ziua de astazi.

1.  Decizia din acest dosar nu este definitiva si va fi atacata in apel.
2.  Bunul mers al activitatii companiilor din grup nu este afectat. Este o provocare sa demonstram in continuare profesionalismul si solidaritatea care ne caracterizeaza.
3.  Anul aceasta este unul important din punct de vedere al upgrade-ului tehnologic. In luna septembrie 2016 vom trece la HD, oferind astfel telespectatorilor nostri continut la standardele cele mai inalte.
4.  Ne bucuram de sustinerea si aprecierea publicului, care si-a aratat, si in acest sezon, pretuirea pentru munca voastra.

Angajamentul nostru fata de voi este acela de a merge mai departe, de a ne bucura impreuna de toate reusitele, mai mari sau mai mici si de a dovedi tuturor cat suntem de buni. Pentru ca suntem!

Cu sinceritate,

Camelia Voiculescu si Sorin Alexandrescu

 

 

De ce ii acuza procurorii DNA pe inculpatii din dosarul RCS&RDS

 


Potrivit rechizitoriului procurorilor DNA, in perioada 16 aprilie - 21 mai 2013, Sorin Alexandrescu a exercitat in mod repetat si gradual acte de constrangere asupra lui Ioan Bendei, administratorul firmei RCS&RDS, amenintandu-l cu darea in vileag a unor presupuse fapte de coruptie, astfel incat sa il determine sa urmeze conduita impusa de inculpat.

"In mod concret, inculpatul Alexandrescu a exercitat acte de amenintare cu publicarea, prin intermediul entitatilor media, a unor documente care, in opinia sa, argumentau o pretinsa fapta de coruptie savarsita de partea vatamata, in situatia in care acesta nu ar fi acceptat semnarea unui contract de retransmisie a posturilor de televiziune apartinand Antena TV Group la un pret dorit de inculpat. Semnarea contractului in conditiile impuse de inculpat, respectiv la o valoare de 6.480.000 euro/an, pe o durata de 5 ani, ar fi garantat stingerea litigiilor existente pe rolul instantelor, oprirea campaniei media impotriva societatii pe care o reprezenta partea vatamata si a persoanelor din conducerea acelei societati", sustin procurorii anticoruptie. 

Actele de constrangere, prin amenintare, ar fi fost exercitate in mai multe feluri: verbal, prin afirmatii legate de perspectiva declansarii unui scandal mediatic; prin intermediul unui spot publicitar prin care opinia publica era informata ca vor fi facute dezvaluiri cu privire la presupuse fapte de coruptie in care ar putea fi implicata partea vatamata (realizat din dispozitia inculpatilor Camelia Voiculescu si Sorin Alexandrescu in 8 mai si difuzat in perioada 9 - 30 mai cu o frecventa de 5 ori pe zi - in total de 401 ori, de toate posturile TV apartinand SC Antena TV Group si Antena 3); prin inscrisuri avand caracter de somatie, emise de catre Intact Publishing, semnate de George Daniel Matiescu, in calitate de director general, si trimise catre partea vatamata si catre alte persoane, prin care, sub pretextul desfasurarii unei anchete jurnalistice, se solicitau relatii privind imprejurarea care facea obiectul santajului.

DNA precizeaza ca Sorin Alexandrescu, cu ocazia mai multor intalniri, i-a reamintit lui Bendei ca singura posibilitate de a evita efectele negative produse de o campanie media privind persoana sa si, implicit, activitatea pe care o desfasoara este semnarea contractului cu Antena TV Group, in conditiile impuse.

"Informatiile pe care s-a sprijinit Sorin Alexandrescu pentru a exercita actele de santaj la adresa partii vatamate au fost obtinute de la inculpatul Pop, presedinte ANAF. Astfel, in februarie, acesta din urma i-a remis lui Sorin Alexandrescu un set cu documente provenind de la angajatii Garzii Financiare, in conditiile in care, in calitatea sa de presedinte al ANAF, era obligat sa asigure confidentialitatea informatiilor obtinute, in virtutea functiei, de la angajati. In acest fel, Serban Pop i-a asigurat lui Sorin Alexandrescu un ascendent in discutiile cu partea vatamata si, totodata, un potential subiect de presa, iar pentru sine, ulterior, a obtinut promisiunea ca va fi sprijinit pentru mentinerea in functia de presedinte al ANAF", sustin procurorii.

DNA il acuza pe Dan Voiculescu ca, prin demersurile sale, a sprijinit actiunile desfasurate de Sorin Alexandrescu, care erau menite sa mentina si sa accentueze starea de presiune psihica asupra partii vatamate.

La randul sau, prin intermediul site-urilor Income Magazin si Jurnalul National detinute de Intact Publishing, George Daniel Matiescu a girat publicarea unor stiri negative la adresa societatii reprezentate de Bendei, in scopul sustinerii actelor de santaj exercitate. De asemenea, el a acceptat si a semnat inscrisurile trimise in 24 aprilie 2013 catre Ioan Bendei si catre alte persoane, in conditiile in care acestea nu vizau niciun fel de investigatie jurnalistica, ci erau acte de constrangere prin amenintare cu publicarea detaliilor unor pretinse fapte de coruptie.

Potrivit DNA, pe 23 aprilie 2013, la luarea deciziei de trimitere a acestor inscrisuri a participat si Camelia Voiculescu.

 

 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22