Pasi importanti pentru recuperarea prejudiciului in dosarul ICA

Dora Vulcan | 15.05.2016

Presedintele ANAF, Dragos Doros, sustine ca s-au facut pasi importanti pentru recuperarea prejudiciului de 60 mil. euro in dosarul ICA, un dosar pentru care Fiscul ca institutie s-a ales si cu un dosar penal, informeaza Digi24.ro.

Pe aceeași temă

 

 

 

"Am preluat cladirile si urmeaza procesul de valorificare a lor", a declarat Dragos Doros in emisiunea "In fata ta" de la Digi24, adaugand ca "a durat mai mult decat poate era necesar" si ca nu stie de ce nu s-a facut acest lucru pana acum.

 

Doros a fost numit sef al ANAF de premierul Ciolos in luna martie a acestui an.

 

Intrebat daca sediul Atenelor va fi vandut la licitatie sau inchiriat, Dragos Doros a spus ca este vorba despre patru sau cinci imobile, dar a evitat un raspuns transant: "Nu stiu sa va zic foarte multe tehnicalitati, dar in acest moment, procedura spune ca noi le-am preluat, am instituit paza acolo, incepem evaluarile si vom vedea cum decurge valorificarea".

 

Intrebat din nou daca ANAF va vinde aceste cladiri la licitatie, Dragos Doros a raspuns: "Stiti cum e? ANAF nu este agentie imobiliara, nu e administrator de imobile, noi nu inchiriem, nu facem lucruri de genul asta. Noi valorificam. Valorificarea se poate face pe piata sau intr-un eventual schimb, cand o institutie a statului doreste lucrul acesta".

 

Background-ul dosarului - potrivit unei documentari Hotnews:

Dosarul a fost finalizat in 2787 zile de la inceperea urmaririi penale.

3,6 hectare de teren si un hectar de constructii in Baneasa au fost cumparate de Dan Voiculescu la un pret de 75 de ori mai mic decat cel real, sustin procurorii. O urmarire penala in timp record (cateva luni) a dus la trimiterea in judecata a 13 persoane. Dupa trei termene la Tribunalul Bucuresti, procesul s-a mutat la Inalta Curte de Casatie si Justitie, unde a debutat cu sapte amanari.

8 august 2014 SENTINTA FINALA - Dan Voiculescu a fost condamnat la 10 ani de inchisoare cu executare. Detalii aici: http://anticoruptie.hotnews.ro/stiri-anticoruptie-17846221-verdictul-dosarul-ica-dan-voiculescu-anuntat-vineri-curtea-apel-bucuresti.htm

26 septembrie 2013: Dan Voiculescu a fost condamnat la 5 ani de inchisoare cu executare si interzicerea unor drepturi civile de catre Tribunalul Bucuresti. Sentinta nu este definitiva si poate fi atacata cu recurs. Avocatul lui Voiculescu, Gheorghita Mateut, a declarat ca va ataca in apel sentinta pronuntata de Tribunalul Bucuresti.

Celelalte condamnari in dosar: 6 ani de inchisoare pentru Gheorghe Mencinicopschi - director general si membru al A.G.A. la I.C.A. S.A. Bucuresti, Corneliu Popa - director general si presedinte al Consiliului de Administratie al Agentiei Domeniilor Statului, Sorin Pantis - director general executiv GRIVCO S.A. Bucuresti, Sandu Jean-Catalin - administrator al S.C. Benefica S.A. Bucuresti (firma din grupul GRIVCO), Vlad-Nicolae Savulescu - director al Directiei Privatizare - Concesionare a A.D.S. 5 ani de inchisoare pentru:Gheorghe Sin - membru A.G.A. al S.C.Institutul de Cercetari Alimentare S.A. Bucuresti, Alexandru Petre, Grigore Marinescu si Vica Ene - cenzori ai S.C. Institutul de Cercetari Alimentare S.A. Bucuresti. 

  

Dan Voiculescu si-a utilizat pozitia politica pentru a cumpara pachetul majoritar de actiuni al Institutului de Cercetari Alimentare la un pret mult mai mic decat cel real, sustin procurorii DNA, care au inceput urmarirea penala impotriva liderului Partidului Conservator in 24 septembrie 2008, pentru "folosirea de catre o persoana care indeplineste o functie de conducere intr-un partid a influentei si autoritatii date de aceasta calitate in scopul de a obtine pentru sine sau pentru altul bani, bunuri sau alte foloase necuvenite si spalare de bani".

"In perioada 1991-2003, inculpatii au desfasurat o serie de operatiuni financiare si comerciale frauduloase in scopul de a facilita adjudecarea prin licitatie, de catre Grivco SA (firma din portofoliul lui Dan Voiculescu), a pachetului de actiuni detinut de Administratia Domeniului Statului la I.C.A., la un pret mult mai mic fata de valoarea comerciala reala, in conditii discriminatorii, netransparente si prin subevaluarea activelor si a titlurilor de participare.

La data de 16.07.2003, Corneliu Popa, in calitatea sa de presedinte al Consiliului de Administratie al Agentiei Domeniilor Statului, a aprobat declansarea, fara mandat din partea statului roman, a procesului de privatizare al Institutul de Cercetari Alimentare S.A. Bucuresti, stabilind o valoare a pachetului de actiuni de 94,5 ori mai mica de valoarea comerciala reala a acestuia. Prin subevaluarea cu intentie a terenurilor, constructiilor si a titlurilor de participare si prin falsificarea documentatiei, consemnandu-se, in mod nereal, ca a fost indeplinita conditia publicitatii intentiei de privatizare, acest pachet de actiuni a fost achizitionat cu suma de 104.730 de euro, in vreme ce valoarea reala era de 7.900.929 de euro", afirma anchetatorii. In joc era un teren de 36.676 mp si de constructii avand o suprafata totala desfasurata de 9.983 mp in zona Baneasa din Capitala.

La licitatia trucata au participat doar firma lui Voiculescu, Grivco SA, si, in nume propriu, Gheorghe Mencinicopschi, directorul general si membru al A.G.A. al I.C.A. S.A, membru al Partidului Umanist (ulterior Conservator) inca din 1991.

In martie 2004 a avut loc o majorare de capital bazata pe predarea, fictiva, dinspre Grivco catre I.C.A., a doua echipamente. Pana in februarie 2005, actiunile Grivco au ajuns in proprietatea personala a lui Dan Voiculescu, care le-a donat fiicelor sale.

Dan Voiculescu a fost trimis in judecata pe 4 decembrie 2008, sub acuzatiile de folosire de catre o persoana care indeplineste o functie de conducere intr-un partid, a influentei si autoritatii date de aceasta calitate in scopul de a obtine, pentru sine sau pentru altul, bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, respectiv spalare de bani. 
 
 
Masurile preventive si asiguratorii luate in acest dosar: Sechestru asigurator asupra bunurilor inculpatilor: Voiculescu Dan (conturi bancare de 20 de milioane de lei si un imobil din Bucuresti), Pantis Sorin (teren si doua apartamente in Bucuresti), Sandu Jean-Catalin (apartament in Bucuresti), Mencinicopschi Gheorghe (casa in Otopeni), Savulescu Vlad-Nicolae (teren, casa si apartament in Bucuresti), Sin Gheorghe (apartament in Bucuresti), Ene Vica (apartament in Bucuresti). 
 

Alti inculpati in dosar: Au fost cercetate 27 de persoane, dar numai 13 au fost trimise in judecata. Este vorba de:

Corneliu Popa, director general si presedinte al Consiliului de Administratie al Agentiei Domeniilor Statului, pentru stabilirea, cu intentie, a unei valori diminuate fata de valoarea comerciala reala a bunurilor apartinand agentilor economici la care statul este actionar, comisa in cadrul actiunii de privatizare, in scopul obtinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, in forma continuata;

Sandu Jean-Catalin, administrator al S.C. Benefica S.A. Bucuresti (firma din grupul GRIVCO), pentru complicitate la infractiunea de stabilirea, cu intentie, a unei valori diminuate fata de valoarea comerciala reala a bunurilor apartinand agentilor economici la care statul este actionar, comisa in cadrul actiunii de privatizare in scopul obtinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite;

Gheorghe Mencinicopschi, director general si membru al A.G.A. la I.C.A. S.A. Bucuresti, pentru complicitate la infractiunea de stabilirea, cu intentie, a unei valori diminuate fata de valoarea comerciala reala a bunurilor apartinand agentilor economici la care statul este actionar, comisa in cadrul actiunii de privatizare in scopul obtinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite; abuz in serviciu contra intereselor publice; fals in inscrisuri sub semnatura privata;

Sorin Pantis, director general executiv GRIVCO S.A. Bucuresti, pentru complicitate la infractiunea de stabilirea, cu intentie, a unei valori diminuate fata de valoarea comerciala reala a bunurilor apartinand agentilor economici la care statul este actionar, comisa in cadrul actiunii de privatizare in scopul obtinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, respectiv fals in inscrisuri sub semnatura privata;

Vlad-Nicolae Savulescu, director al Directiei Privatizare - Concesionare a A.D.S., pentru complicitate la infractiunea de stabilirea, cu intentie, a unei valori diminuate fata de valoarea comerciala reala a bunurilor apartinand agentilor economici la care statul este actionar, comisa in cadrul actiunii de privatizare in scopul obtinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite; instigare la savarsirea infractiunii de fals intelectual; uz de fals;

Gheorghe Marian Domnisoru, expert in cadrul Serviciului Privatizare al A.D.S, pentru complicitate la infractiunea de stabilirea, cu intentie, a unei valori diminuate fata de valoarea comerciala reala a bunurilor apartinand agentilor economici la care statul este actionar , comisa in cadrul actiunii de privatizare in scopul obtinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite; fals intelectual; uz de fals;

Gheorghe Sin, membru A.G.A. al S.C.Institutul de Cercetari Alimentare S.A. Bucuresti, pentru complicitate la infractiunea de stabilirea, cu intentie, a unei valori diminuate fata de valoarea comerciala reala a bunurilor apartinand agentilor economici la care statul este actionar, comisa in cadrul actiunii de privatizare in scopul obtinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite; abuz in serviciu contra intereselor publice;

Constantin Baciu, reprezentant al Ministerului Agriculturii in Adunarea Generala a Actionarilor al I.C.A., pentru complicitate la infractiunea de stabilirea, cu intentie, a unei valori diminuate fata de valoarea comerciala reala a bunurilor apartinand agentilor economici la care statul este actionar, comisa in cadrul actiunii de privatizare in scopul obtinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, respectiv abuz in serviciu contra intereselor publice;

Alexandru Petre, Grigore Marinescu si Vica Ene, cenzori ai S.C. Institutul de Cercetari Alimentare S.A. Bucuresti, si Pop Flavius-Adrian, membru al Consiliului de Administratie al I.C.A. Bucuresti, pentru complicitate la infractiunea de stabilirea, cu intentie, a unei valori diminuate fata de valoarea comerciala reala a bunurilor apartinand agentilor economici la care statul este actionar, comisa in cadrul actiunii de privatizare in scopul obtinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite. 

 

 

 

 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22