Arhivă PDF începând din 1990 I Abonamente Revista 22 I Access Abonați PDF



Criza din Venezuela şi sfârșitul valului de stânga din America Latină
2016-05-17
1
La trei ani de la preluarea puterii de la Hugo Chávez, Nicolás Maduro a pierdut deja monopolul asupra regimului politic și se confruntă cu pierderea graduală a puterii pe care încearcă să o oprească prin toate mijloacele.

 

La zece ani de la alegerile care au adus la putere majoritar guverne de stânga în Ame­rica Latină, regimul inspirat de Hugo Chá­vez în Venezuela se află într-o situație ex­trem de dificilă și ocupă ști­rile internaționale cu eco­ul unor deciziii dintre cele mai bizare și ineficiente, pre­cum reducerea săpt­ă­mâ­nii de lucru la doar două zile.

 

Deși este o țară foarte bo­gată, Venezuela se con­frun­tă cu o criză economică pro­­dusă de creșterea pre­țului petrolului (având o economie dependentă în mod copleșitor de acesta), cu un regim care a mizat din ce în ce mai mult pe al­te­rarea caracterului democratic prin pe­dep­sirea opoziției politice, amendarea ca­dru­lui instituțional pentru a favoriza chá­vis­mul etc.

 

Trei ani cu Nicolás Maduro: criza chavismului

 

Polarizarea reprezentării evenimentelor din Venezuela și a semnificației acestora face dificilă înțelegerea cursului regimului actual. Știrile internaționale preiau mai de­grabă aspectele negative legate de viața în Venezuela și redau repetitiv informații des­pre lungile cozi pentru produse de bază sau măsurile luate pentru a stopa con­su­mul de energie. De cealaltă parte, știrile pro­duse de regimul Maduro oferă un dis­curs de propagandă și acuză opoziția de lipsurile regimului și fenomenul El Niño pentru seceta care s-a adăugat scăderii pre­țului petrolului, dar nu oferă soluții ve­ritabile.

 

De altfel, pe 30 martie, jurnaliștii pro­tes­tau împotriva cenzurii și aminteau că în cei trei ani de regim Maduro, 21 de ziare au trebuit să se închidă din cauza unei for­me de cenzură economică. Cazul cel mai recent, din luna martie 2016, al masa­cru­lui de la Tumeremo, în care 28 de mineri au dispărut și s-a dovedit că au fost uciși, este emblematic. Acesta este cel mai re­cent exemplu de masacru al unor inocenți de către agenți ai statului despre care presa mainstream nu spune nimic.

 

La trei ani de la preluarea puterii de la Hu­go Chávez, Nicolás Maduro a pierdut deja monopolul asupra regimului politic și se confruntă cu pierderea graduală a puterii pe care încearcă să o oprească prin toate mijloacele. Mandatul său ar trebui să se încheie peste încă trei ani, în 2019, dar opoziția reunită în Mesa de la Unidad Democratica și care a câștigat în mod co­vârșitor alegerile parlamentare din de­cem­brie 2015 a depus, la începutul lunii mai, 1,85 milioane de semnături (de zece ori mai multe decât sunt necesare legal), pri­mul pas pentru organizarea unui re­fe­ren­dum pentru revocarea lui Nicolás Maduro. Consiliul Național Electoral întârzie însă confirmarea primirii acestora și deci de­mararea procesului de revocare.

 

Rezervele de petrol ale Venezuelei sunt es­timate a fi cele mai mari din lume (298 de miliarde de barili). Scăderea prețului pe­tro­lului în mod dramatic, în ultimii ani, a lipsit regimul din Venezuela de resursele necesare pentru întreținerea modelului chá­vist. Prețul petrolului a început să sca­dă în august 2014, când era evaluat la 115 dolari barilul, ajungând la 30 de dolari în 2016. Cel mai dramatic este că, în ciuda enormelor re­zerve de petrol, din 2014 Venezuela trebuie să im­por­te petrol, inclusiv din SUA, pentru că infrastructura de exploatare a petrolului din Venezuela nu a fost dez­vol­tată, pentru că nu s-a in­vestit în aceasta după na­țio­nalizarea companiei PDVSA de către Chávez.

 

Pentru că 95% din resursele de valută ale țării provin din vânzarea de petrol, im­por­turile fiind asigurate din acestea, Ve­ne­zuela are nevoie de un preț de peste 100 de dolari pentru baril ca să fie într-o si­tuație favorabilă. Deciziile luate de Ma­du­ro nu au ajutat, ba chiar au agravat criza și acesta, lipsit fiind de carisma prede­ce­sorului său, apare acum mai degrabă ca un lider foarte slab. Seceta de anul acesta a contribuit la secarea rezervoarelor de apă care întrețin rezervele energetice și la închidearea barajului hidroelectric de la Guri, care furnizează 60% din ener­gia ță­rii. Criticii regimului remarcă faptul că lip­sa de investiții în sistem și corupția pro­movată de regimul Chávez explică mult mai bine actuala criză energetică, cu­nos­cută de Chávez încă din 2002, decât fe­no­menul climatic El Niño.

 

Pentru a limita amploarea lipsurilor, gu­vernul a introdus penele de curent zilnice, precum și limitarea consumului energetic și prin anularea orelor din școli vinerea, întreruperea curentului electric pentru 100 de mall-uri la începutul anului 2016. Încă și mai surprinzătoare a fost decizia de a limita săptămâna de lucru mai întâi la patru, apoi la trei și în fine la doar două zile (luni și marți) pentru angajații la stat și scurtarea acestor zile de lucru. Se adau­gă la acestea și revenirea la ora oficială de dinainte ca aceasta să fie schimbată de Chávez, pentru a nu mai respecta fusul orar „imperialist“. Astfel, începând din 2007 și până în 30 aprilie 2016, Venezuela a utilizat un fus orar UTC –4:30, pe care-l folosise de altfel și între 1912 și 1965. Re­ducerea zilelor de lucru pentru angajații la stat a fost comentată și ca o decizie care să limiteze demersurile opoziției, căci toa­te măsurile pe care le pot pune în mișcare trebuie rezolvate de angajații diferitelor instituții în doar două zile de lucru pe săptămână.

 

Economia Venezuelei se află în recesiune din 2013 și inflația este apreciată a fi de 115% de guvern, dar între 300% și 700% de alți observatori internaționali; în plus, guvernul menține controlul asupra valutei din 2003 pentru a stopa schimburile de pe piața neagră. În februarie 2016, Curtea Cons­tituțională decidea că Maduro putea guverna timp de 60 de zile prin decrete și că acesta nu avea nevoie de confirmarea de către Congres a declarării stării de ur­gență economică pe care a făcut-o în ia­nuarie și care nu a fost confirmată de Con­gresul dominat cu două treimi de opoziție. În mod excepțional, la începutul anului, pre­țul benzinei a crescut pentru prima dată în 20 de ani.

 

În fine, liderii opoziției din Venezuela ră­mân în închisoare deocamdată, în urma de­ciziei Curții Constituționale, care a anu­lat legea introdusă de opoziție pentru acor­darea amnistiei. Printre cei vizați de am­nistie se găsește și Leopoldo López, care este închis pentru o condamnare de 14 ani, fiind acuzat că a participat la or­ga­nizarea protestelor împotria regimului Ma­duro din 2014.

 

Criza regimurilor de stânga din regiune...

 

Nu doar chávismul are probleme la 10 ani de la inaugurarea Noii Stângi, ci și alte gu­verne care fac parte din spectrul gu­ver­nelor de stânga din regiune. Cristina Fer­nández de Kirchner a părăsit președinția argentiniană după 12 ani de kirchnerismo (forma personalizată de ea și fostul său soț Néstor Kirchner de perónism). Alegerea unui președinte de dreapta în Argentina, în 2015, Mauricio Macri, a fost urmată de anularea unui număr important de măsuri privilegiate de C.F. de Kirchner, dar și de începerea urmăririi în justiție a acesteia pentru corupție. Și în Brazilia, președinta Dil­ma Rousseff, care reprezintă Partidul Mun­citorilor (PT), se confruntă cu cea mai importantă criză a regimului său, ea fiind suspendată de Congres și așteptând ca revocarea sa să fie decisă în ur­mă­toa­rele șase luni. Criza regimului a fost pro­vocată și de megascandalurile de corupție care au implicat și reprezentanți ai PT și chiar apropiați ai președintei, deși nu și pe aceasta în mod direct.

 

În fine, după un mandat al președintelui Ollanta Humala, în Peru (fost militant de extremă stângă care a guvernat la centru, însă), după primul tur al alegerilor prezi­dențiale din aprilie a ieșit câștigătoare Kei­ko Fujimori, fiica fostului președinte Alber­to Fujimori (1990-2010); acesta se află în închisoare pentru corupție și masacrele împotriva drepturilor omului săvârșite pe timpul „războiului contra terorismului“, adică al mișcării de gherilă Calea lu­mi­noasă. Alegerea lui Keiko în turul doi este aproape sigură, contracandidatul său fiind de altfel un politician care a susținut-o în trecut.

 

... și noua stângă europeană

 

În ciuda diferențelor extrem de im­por­tante între contextul european și cel sud-american, există comparații ale mișcării de stânga radicale care apare în America de Sud la jumătatea anilor 2000, numită și „noua stângă“, și mai recentele victorii ale stângii cu chip nou din Europa, și din cauza susținerii explicite pe care a acor­dat-o în special regimul lui Hugo Chávez lui Pablo Iglesias și Podemos în Spania, cât și lui Alexis Tsipras și Syriza în Grecia. Inspirația chávistă, dar și ceea ce s-a în­tâmplat în ultimii 10 ani în Bolivia cu Evo Morales și în Ecuador cu Rafael Correa, pe care au remarcat-o cei care au comparat mișcările din Spania și Grecia, se leagă de discursul și strategia antineoliberalism, de utilizarea unor mass-media care să ru­pă dominația de către conglomerate de dreap­ta, încercarea de a păstra carisma li­de­ru­lui, dar într-un cadru democratic.

 

În aprilie 2016, ziarul de dreapta spaniol ABC prezenta un document conform că­ru­ia lideri ai Podemos (partid creat în 2014) ar fi primit de la guvernul Chávez 7,2 mi­li­oane de euro între 2008 și 2012 printr-un think tank (Centrul de Studii Politice și So­ciale, CEPS) apropiat de mișcarea de stân­ga. Scopul acestui ajutor financiar era acela de a crea un partid apropiat chá­vis­mului în Europa. Pablo Iglesias, liderul Po­demos, a negat aceste acuzații. Și între li­derul Syriza, actualul premier grec Alexis Tsipras, și Hugo Chávez au fost evocate le­gături care ar fi constat și în sprijin di­rect al liderului sud-american pentru con­so­lidarea unei mișcări de stânga puternice.

 

Ar fi interesant de analizat în ce măsură noii lideri ai stângii europene iau în con­si­de­ra­re atât măsurile pozitive propuse de re­gi­mul Chávez, cât și eșecul acestuia de a cons­trui un model viabil de democrație.

TAGS : Venezuela maduro petrol morales podemos America Latina Hugo Chá­vez
Recomandari
Comentarii
Ronald McDonald 2016-05-17
Cele mai fierbinti felicitari CIA cu prilejul sfarsitului valului de stanga in America Latina.
Jos comunismul, jos legionarismul!
Total 1 comments.
8726
 Bref
 Media Culpa
 Numarul Curent
DESENAND (CA) LUMEA
 Vis a vis
 Scrisori de la cititori
 Prieteni 22