Brexit – oglinda nemiloasă a societății britanice

Referendumul britanic are loc în al optulea an de sacrificii și politici de austeritate, care nu puteau să nu afecteze preferințele de vot.

Nicu Teodorescu 17.05.2016

De același autor

 

Până să spună ceva despre viitorul Re­ga­tu­lui Unit, referendumul privind apar­te­nen­ța Regatului Unit la UE spune deja foarte multe despre prezentul societății britanice și câte ceva despre păcatele trecutului mai apropiat sau mai îndepărtat.

 

Departajate pe hârtie de un biet procent sau două, cele două tabere sunt în re­a­li­ta­te divizate de o prăpastie din punctul de vedere al tu­turor indicatorilor majori ai sondajele de opinie: vâr­stă, statut social, afiliere po­li­ti­că, nivel al educației, presă consumată și localizare geografică. Toa­te îi separă pe adversarii și susținătorii ră­mâ­nerii în UE, într-un sondaj efectuat în săp­tă­mânile premergătoare lansării campaniei pentru Brexit de prestigiosul institut bri­ta­nic de sondare a opiniei publice YouGov.

 

Categoriile în care votul pentru rămânerea în UE este majoritar sunt tinerii, clasa mij­lo­cie, electoratul laburist, liberal democrat și cel ecologist, absolvenții de liceu și fa­cultate, cititorii cotidianelor respectabile broadsheet de genul The Guardian sau The Times și majoritatea alegătorilor din Londra, Scoția, Țara Galilor și Irlanda de Nord. De partea cealaltă, votul în favoarea ieșirii din UE este majoritar în rândul elec­toratului conservator și UKIP (nimic sur­prinzător aici), al celor de peste 60 de ani, al muncitorilor semicalificați și ne­ca­li­fi­cați, persoane cu studii medii sau in­fe­ri­oare, care citesc mai degrabă presă tabloid de tip The Sun, Express sau Mirror și care locuiesc în centrul și nordul Angliei, de­parte de aerul sofisticat al Londrei.

 

Profilul celor două tipuri de alegători este important pentru că el poa­te anunța riscurile la care se expune mai cu seamă ta­băra Remain, favorabilă ră­mânerii în UE, grupată în jurul premierului Cameron. Electoratul Remain e unul care s-a dovedit mult mai greu de mobilizat la urne, în alegeri succesive. Iar fap­tul că liderul laburist Je­re­my Corbyn a refuzat să se implice energic în campania pentru ră­mâ­nerea în UE – o opțiune de mult declarată a laburiștilor - nu promite multe dinspre electoratul de stânga, pro-UE. Dacă la­bu­riș­­tii stau acasă în ziua votului, Regatul Unit va face un pas uriaș spre ieșirea din UE.

 

O altă necunoscută pentru Cameron este cum vor vota cei aproape două milioane de conservatori care în prezent „stau pe ba­ră“, declarându-se indeciși. Va fi in­te­re­sant de văzut dacă majoritatea indecișilor conservatori se vor alinia în cele din urmă ascultători, chiar dacă înjurând, în spatele liderului partidului, înghițindu-și re­zer­ve­le față de UE, sau vor trece în tabăra Lea­ve, a celor care vor plecarea, condusă de con­servatorul Boris Johnson, până mai ieri popularul primar al Londrei.

 

Mobilizarea la vot are și un revers pentru tabăra Remain, alegătorii cu studii su­pe­ri­oare fiind în general mai disciplinați la vot, în comparație cu cei cu studii medii sau inferioare. Iar dacă nici acest element nu va bate cuiul final în sicriul uneia dintre ta­bere, balanța votului va depinde de re­par­tizarea geografică a electoratului. Lon­dra, Scoția, Țara Galilor și Irlanda de Nord sunt 60-40% în favoarea rămânerii în UE, în vreme ce, în restul Angliei, majoritatea ar prefera ieșirea.

 

În fine, un alt element unic în această cam­panie, reliefat de sondajul YouGov, es­te legat de rolul pe care publicațiile mag­na­tului Rupert Murdoch îl joacă în orice scru­tin din Regatul Unit. În mod tradi­ți­o­nal, australianul a fost neîntrecut în a sesiza de unde bate vântul opiniei publice înaintea alegerilor și a-și ajusta linia edi­to­rială a ziarelor sale în consecință. Cu Bre­xitul e însă altfel: cititorii tabloidului de mare tiraj The Sun sunt categoric în fa­voa­rea ieșirii din UE, în vreme ce con­su­ma­to­rii lui The Times al trustului aceluiași Mur­doch sunt în majoritate în favoarea ră­mâ­nerii în UE. O dilemă editorială care, oda­tă tranșată, va trăda direcția din care sim­te Murdoch că bate vântul mai puternic.

 

Referendumul privind apartenența la UE are loc în al optulea an de sacrificii și po­li­tici de austeritate, care nu puteau să nu afec­teze preferințele de vot pe 23 iunie. În­trebați care cred că sunt principalele cau­ze ale problemelor economice actuale ale Regatului Unit, cei care vor ieșirea din UE au menționat Reglementările excesive ale UE, imigranții dispuși să lucreze pe salarii derizorii și deciziile ultimului guvern la­bu­rist. De cealaltă parte, pentru tabăra eu­ro­fi­lă, principalii vinovați de problemele eco­no­mice ale țării sunt băncile, guvernarea con­servatoare începută în 2010 și ine­ga­li­ta­tea crescândă. Altfel spus, susținătorii ie­șirii găsesc principalii vinovați în afara țării - Bruxelles și imigranții -, în vreme ce susținătorii rămânerii în UE cred că vi­novații sunt la Londra.

 

Ca notă de final la firul ierbii: în campania de până acum, ambele tabere nu au făcut decât să critice Uniunea Europeană, vi­ru­len­ța tonului fiind cea care a făcut dis­tinc­ția între susținătorii rămânerii și cei ai ie­și­rii din UE. Unii au pedalat pe cartea fri­cii de necunoscutul din afara UE - tabăra Remain –, ceilalți au venit cu visuri și pro­misiuni de mărire mai mult sau mai puțin găunoase - tabăra Leave. Despre soli­da­ri­ta­te, construcția europeană și viitorul Eu­ropei unite nu s-a vorbit mai deloc, dez­ba­te­rile și campania de până acum limi­tân­du-se la contabilizarea negustorească a cos­turilor și beneficiilor – politice, eco­no­mi­ce și de securitate – ale apartenenței la UE. Din acest punct de vedere, se poate spune că ambele tabere sunt de pe acum cu un pas în afara UE.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22