Rusia și Turcia își măresc influența în Balcani

1. Întrebarea nu este dacă UE e plauzibilă fă­ră Marea Britanie, ci care ar fi con­se­cin­țele pentru ambele părți dacă britanicii ar vota pentru părăsirea Uni­unii. În pri­mul rând, UE es­te de de­parte cea mai ma­re piață pen­tru Marea Bri­ta­nie. Aproape ju­mătate din exporturile Ma­rii Bri­ta­nii se duc în țările UE. A pier­de beneficiile co­mer­cia­le preferențiale UE pe pie­țele străine ar putea duce la noi tarife asupra ex­por­turilor che­ie ale Marii Bri­tanii. Pe de altă parte, Ma­rea Bri­ta­nie va trebui să renegocieze toate acor­du­rile comerciale inter­na­țio­nale, deja ne­go­cia­te de UE. Ținând cont de faptul că Ma­rea Britanie are numai 65 de milioane de locuitori, în comparație cu cei peste 500 de mi­li­oa­ne din UE, puterea sa de ne­go­ciere este, evi­dent, mult mai mică. Acest rațio­na­ment nu se aplică numai în do­meniul co­mercial, ci și în alte domenii ale politicii. Apar­te­nen­ța la UE garantează Marii Bri­tanii o mai mare influență po­li­ti­că la nivel global. În al doilea rând, un eventual vot în fa­voarea ieșirii ar putea des­tabiliza Uniunea și i-ar putea submina coeziunea po­litică, într-o perioadă când ne con­frun­tăm cu ame­nințări fără pre­cedent asupra secu­ri­tă­ții noastre colective. Un asemenea rezultat al referendumului ar fi în bene­ficiul celor care caută să ero­deze fun­da­men­­tele și va­lo­rile demo­cra­tice ale UE. Uni­­unea Eu­ro­peană se va adapta și va su­praviețui în ce­le din urmă, dar este de ne­tăgăduit că ie­șirea Marii Britanii ar slăbi am­bele părți.

2. Dată fiind poziția sa geografică, la fron­tieră, Bulgaria a fost supusă constant unei presiuni migratorii, înainte ca actuala criză să se extindă la nivelul întregii Uni­uni. Astfel, țara mea s-a pronunțat relativ devreme pentru o reacție europeană co­mună la criză, iar populația a fost într-o oarecare măsură dezamăgită de procesul lent și foarte stângaci de luare a deciziilor la nivel european. Bulgaria a reușit să ga­ranteze un nivel înalt de protecție a fron­tierei externe a UE și și-a îndeplinit an­gajamentele, dar, în același timp, cetățenii bulgari nu se bucură de beneficiile aso­cia­te cu statutul de membru Schengen. Cred că numai prin garantarea accesului Bul­ga­riei și României la Spațiul Schengen și în­ființarea unei frontiere și a unei paze de coastă cu adevărat europene putem asi­gu­ra securitatea UE.

3. O economie de piață este un sistem în care deciziile referitoare la alocarea re­sur­selor și a producției se iau pe baza pre­țu­rilor generate de schimburi voluntare. În cadrul economiei chineze, procese eco­no­mice cruciale sunt determinate mai de­gra­bă de stat decât de forțe ale pieței. Faptul că unele prevederi ale Articolului 15 din protocolul chinez cu OMC expiră nu în­seam­nă în mod automat că toate țările OMC vor oferi Chinei statutul de eco­no­mie de piață. Această etapă necesită ga­ran­ții efi­ci­ente pentru protecția industriei UE îm­po­triva importurilor din China la pre­țuri de dumping. Locurile de muncă sunt im­por­tante pentru membrii grupului PPE și nu le putem supune riscului. Garantarea „sta­tu­tului de economie de piață“ ar tre­bui să depindă de îndeplinirea acestor ce­rințe.

4. Apariția unei Rusii revizioniste, care uti­lizează mijloace hibride pentru a-și atinge obiectivele strategice, pune sub semnul întrebării conceptul occidental tradițional de război. Mai mult, evoluțiile recente au scos la iveală vulnerabilități ale ins­ti­tu­ții­lor de securitate occi­den­tale în ceea ce pri­vește con­tracararea acestor provo­cări și au vădit slă­bi­ciunile ine­rente ale actualei arhi­tec­turi a securității în spa­țiul euroatlantic. Rusia a în­căl­cat suveranitatea Ucrai­­nei și acest lucru nu ar tre­bui tratat superficial. Ane­xarea Crimeei, la care se adaugă conflictul din es­tul Ucrai­nei constituie încă mo­tive serioase de îngri­jo­rare pen­tru UE. Înainte de anexarea Crimeei, în 2014, UE avea re­lații bune cu Ru­sia, ne­gocia un nou acord inițiat la summitul din Khanty-Mansiysk în 2008. Acest acord prevedea an­ga­ja­men­te legale în toate domeniile parte­ne­ria­tu­lui, inclu­siv dialog politic, libertate, se­cu­ri­tate și justiție, cooperare economică, cer­ce­tare, edu­cație și cultură, comerț, inves­ti­ții și ener­gie. Rusia avea și un parteneriat stra­­tegic cu NATO, alăturându-se pro­gra­mu­lui Parteneriat pentru Pace în 1994 și sem­nând Actul de constituire pentru rela­ții comune, cooperare și securitate în 1997, în 2002, Declarația de la Roma re­fe­ri­toare la „Relațiile NATO-Rusia“ și par­ti­ci­pând la Consiliul NATO-Rusia. Fiind cel mai mare vecin al UE și al treilea cel mai mare partener comercial, UE ar trebui să con­­ti­nue relațiile cu Rusia, dar numai du­pă im­plementarea completă a acordurilor de la Minsk, restaurarea integrității teri­to­riale a Ucrainei, inclusiv Crimeea, rezol­va­rea con­flictelor înghețate din Georgia și Mol­dova și încetarea sprijinului indirect în con­flic­tul Nagorno Karabach.

5. Uniunea Europeană se confruntă cu multe provocări, de la crizele migrației pâ­nă la amenințările ve­nite din partea Rusiei în Est și insta­bi­li­tatea țărilor din Orientul Apropiat. Având în vedere diversitatea și multitudinea pro­vocărilor, este greu de prevăzut, în acest moment, care va fi cea mai importantă prioritate a Strategiei globale în domeniul politicii externe și de securitate. În opi­nia mea, prioritare ar trebui să fie toate acțiunile ce țin de si­guranța cetățenilor, de politicile climatice, de facilitarea mi­grației legale și de se­curitatea în Veci­nă­tate. Toate cele 28 de state ar trebui să ac­ționeze împreună, pen­tru a depăși provo­cările cu care se con­fruntă Uniunea Europeană în acest mo­ment, iar o nouă Strategie globală în do­meniul politicii externe și de securitate va constitui un bun cadru pentru abor­darea problemelor specifice legate de mi­grație, schimbările climatice și criza din Grecia.

6. Geopolitica s-a întors în Balcanii de Vest. Există un sentiment din ce în ce mai pu­ternic în regiune că UE decade și că integrarea nu este luată în serios. UE fiind preocupată să rezolve alte crize, Rusia și Turcia își măresc influența în Balcani. În special Moscova profită de ocazie pentru a submina influența occidentală, alimentând conflictele latente și promovând un mesaj antieuropean. Unele dintre guvernele din regiune oscilează între Vest și alte puteri. Acest joc a câștigat teren într-o perioadă de slăbiciune europeană, fiind adesea fo­lo­sit ca instrument de șantaj geopolitic pen­tru a obține concesii de la europeni. Dacă UE nu ia măsuri decisive, influența sa în Bal­canii de Vest și proiectul pe termen lung de integrare și democratizare a acestor țări ar putea fi subminate. Pentru a contracara aceste tendințe, UE trebuie să demonstreze seriozitate în ceea ce pri­veș­te extinderea. Europa ar trebui să in­cludă și Balcanii de Vest în luarea de­ci­ziilor cu privire la criza refugiaților, să pretindă țărilor candidate o aliniere stra­tegică și să-i sancționeze pe liderii locali care subminează stabilitatea în regiune. În climatul geopolitic actual, ar trebui să se specifice faptul că alinierea strategică la UE este foarte importantă și reprezintă una dintre premizele necesare pentru ță­ri­le care doresc să devină membre. În acest moment, cinci țări (Albania, Macedonia, Mun­tenegru, Serbia și Turcia) au primit statutul de candidat. Acest statut nu ga­rantează automat accesul la UE, dar le ofe­ră posibilitatea ca, atunci când sunt gata, să se alăture Uniunii Europene. Pe de altă parte, președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a menționat cu mai multe ocazii că nu va fi primit niciun nou membru în UE înainte de terminarea man­datului său, în 2019. Aceasta nu înseamnă că țările candidate nu au șanse să intre în UE, ci numai că sunt multe de făcut îna­inte ca ele să poată deveni state membre. Unele dintre elitele politice, de exemplu cele din Macedonia, nu fac dovada unor eforturi serioase și sincere în vederea in­tegrării europene. Astfel, pentru aceste sta­te, etapa următoare constă în armo­ni­zarea legislației lor cu standardele UE în domeniile democrației, statului de drept, energiei și economiei de piață. Cei aflați pe primele locuri, ca Muntenegru, au me­reu tendința de a face mai mult decât ceea ce se așteaptă de la ei, încercând sincer să depășească toate provocările interne și să se concentreze asupra perspectivei pe ter­men lung, fiind devotate obiectivelor UE referitoare la uniunea politică și eco­no­mică.