Teatrul – arhivă extremă

Ioana Moldovan | 28.06.2016

Prin teatru se fac apeluri internaționale, iar forța lor depășește orice reportaj de televiziune bine făcut sau film documentar.

Pe aceeași temă

 

My name is Rachel Corrie (Numele meu e Rachel Corrie) este un monolog scris de ac­torul britanic Alan Rickman (1946-2016) și jurnalista Katharine Viner, de la co­ti­dia­nul britanic The Guardian. Spectacolul a avut premiera la Royal Court Theatre (Lon­dra), în 4 aprilie 2005. Textul este o compilație sen­sibilă, realizată din filele de jurnal semnate de Ra­chel Corrie și scrisorile elec­tronice pe care le-a trimis mamei sale, în timpul șe­derii în Fâșia Gaza.

 

Rachel Corrie era o tânără activistă americană, studentă la Evergreen State College, unde studia istoria artei. În 22 ianuarie 2003, Rachel a ajuns în Israel și două zile mai târziu era în Fâșia Gaza (Rafah), destinația ei finală. Prezența ei în­tr-o asemenea zonă volatilă era rezultatul diferitelor programe de voluntariat la care participa. Vroia să se alăture organizației International Solidarity Movement (ISM), care organiza proteste în zonă, dar vroia și să înfrățească orașul Rafah cu Olympia (statul Washington), orașul ei natal. În septembrie 2000 începuse A Doua In­ti­fa­dă, violențele între palestinieni și forțele armate israeliene soldându-se cu 6.664 de morți, atât din rândul civililor, cât și din rândul militarilor.

 

Rachel participa ca scut uman, stând ală­turi de alți colegi din ISM în fața buldo­ze­relor israeliene care primiseră ordin să de­moleze locuințele palestinienilor dintr-un areal precis. În ziua de 16 martie 2003, un asemenea vehicul greu nu s-a mai oprit, tre­câd peste ea și omo­rân­d-o. Israelul a con­si­de­rat incidentul un accident regretabil, însă cei care au fost lângă Rachel l-au nu­mit crimă cu premeditare, tocmai pentru că prezența protestatarilor în zonă era numeroasă și foarte vizi­bi­lă. Aceștia foloseau me­ga­foane și veste reflec­to­ri­zan­te, devenind un scut uman în fața buldozerelor pregătite să distrugă case palestiniene. Greu de crezut ca moar­tea tinerei să fi fost rezultatul unei serii de mici incidente nefericite, care au dus la producerea unui accident stupid.

 

Arkadi Zaides este un coregraf israelian al cărui performance Archive a fost re­com­pen­sat cu un premiu important pentru drepturile omului în Israel (Emile Zola Chair for Human Rights). Ca artist, Zai­des crede că rolul artei este acela de a contesta și de a inspira publicul, de a adu­ce împreună comunități și/sau straturi di­ferite ale societății, creând o legătură pu­ternică. Trăind în Israel din 1990, Zaides este sensibil la tot ceea ce înseamnă „sectorul“ arab, iar multe dintre pro­iec­tele sale sunt dezvoltate pornind de la rea­litățile conviețuirii arabo-israeliene.

 

Archive – performance pe care am avut ocazia să îl văd cu ocazia Atelierelor EDN (European Dancehouse Network) desfă­șu­rate la Viena (21-24 aprilie) – este o vivi­sec­ție a conflictului israeliano-palestinian, decompus și restructurat la mișcările și energiile de bază. În fapt, performance-ul este inspirat de o serie de filmări clan­des­tine realizate în cadrul proiectului condus de B’Tselem (Centrul Israelian de In­for­mare pentru Drepturile Omului în Teri­to­riile Ocupate). Voluntari palestinieni au fil­mat pentru B’Tselem israelieni (soldați sau civili) în diverse situații de conflict (mai mult sau mai puțin grave). Toate fil­mările au fost realizate în zone de risc, un­de tensiunile interetnice riscă să degene­re­ze în conflicte deschise cu consecințe gra­ve.

 

Partenerul de scenă al lui Zaides a fost un ecran imens pe care erau proiectate aceste imagini filmate clan­des­tin. Cu ajutorul unei telecomenzi, Zaides manipula imaginea îna­inte și înapoi, până când o mișcare sau un gest greu per­cep­tibil la o primă vi­zio­nare devenea flagrant. Fiecare dintre ges­tu­rile selectate cu aten­ție părea con­ta­mi­nat de acest ADN al vio­lenței. Zaides, care a studiat coregrafia și a activat multă vre­me ca dansator în companii de dans re­nu­mi­te, relua pe viu, în fața publicului, miș­ca­rea decupată. Is­to­ria unui conflict vio­lent trecea prin corpul dansatorului ca un de­mon atotputernic. În final, toate aceste ges­turi filmate devin un dans violent, du­re­ros, ale cărui re­ver­berații par fără sfârșit.

 

Zaides pleacă de la anatomia unui conflict istoric și ajunge la corp - ca proprietar natural al violenței pe care n-o poate vin­deca sau extirpa. Spectacolele per­for­ma­ti­ve de azi pendulează între „ex“ și „hiper“: (exterioritate, exacerbare, exces, extre­mism și hipertensiune, hiperbolă, hiperex­presivitate, hiperrealism).

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22