Liberalii renunta la fuziunea cu UNPR. PNL merge singur la alegerile parlamentare

Dora Vulcan | 04.07.2016

Copresedintii PNL Alina Gorghiu si Vasile Blaga au renuntat la ideea fuziunii cu UNPR si a aliantelor cu partidele mici precum PSRO si PND si vor propune in cadrul sedintei Biroului Permanent National care ar loc luni ca PNL sa mearga singur in alegerile parlamentare.

Pe aceeași temă

 

 

Copresedintele Alina Gorghiu a anuntat la finalul sedintei ca aceasta propunere a fost votat in unanimitate in cadrul Biroului Politic National, informează Hotnews.

 

"Colegii au votat propunerea care consta in traiectoria partidului - singuri in alegerile parlamentare. Suntem un partid cu blazon, un partid puternic, singurul partid de dreapta care poate castiga fara o asociere cu niciun alt partid nicio alta structura. Votul a fost in unanimitate pentru aceasta propunere. In stadiul acesta ne aflam" a declarat Gorghiu.

 

"Vom avea colaborari punctuale, dar in alegeri vom merge singuri. Am avut discutii civilizate cu liderii acestor partide in ciuda liderilor de stanga care au colectat parlamentari la bucata, drumul nostru este foarte clar" a mai spus Gorghiu, referindu-se la liderii partidelor UNPR, PND sau PSRO (Valeriu Steriu, Daniel Fenechiu respectiv Mircea Geoana).

 

In sedinta nu s-a discutat despre conducerea organizatiei PNL Bucuresti, condusa in prezent interimar de Cristian Busoi, dupa demisia lui Catalin Predoiu. Aceasta decizie se va lua pana pe 15 iulie, a precizat Gorghiu.

 

Vicepresedintele PNL Sulfina Barbu a declarat la RFI ca biroul politic al PNL i-a imputernicit pe cei doi copresedinti ai partidului - Alina Gorghiu si Vasile Blaga - sa poarte discutii cu UNPR pentru formarea de majoritati la nivelul judetelor si ca nu a fost facuta nicio propunere oficiala pentru o alianta sau fuziune cu progresistii, adaugand ca liberalii trebuie sa realizeze o analiza sociologica, pentru a vedea daca electoratul PNL ar fi de acord cu o fuziune cu UNPR.

 

"Toate aceste discutii au fost lansate pe piata de alti factori decat cei din PNL sau au fost atribuite ca fiind date pe surse. Foarte sincer va spun ca in Biroul Politic trecut PNL a imputernicit cei doi copresedinti sa discute cu UNPR pentru majoritati la nivelul judetelor, la nivelul municipiilor si la nivelul unitatilor administrativ-teritoriale. Astazi vom afla rezultatul discutiilor. Deoarece nu a fost nicio propunere oficiala pentru alianta sau fuziune, consider ca discutam despre propuneri facute din afara partidului", a declarat Barbu la RFI.

 

UNPR a pierdut in ultima saptamana 15 parlamentari, printre care si presedintele fondator Gabriel Oprea, care si-a dat vineri demisia din partid si a anuntat ca se retrage din politica dupa ce isi incheie mandatul de senator. Cei mai multi dintre cei 15 au ales PSD.

 

Presedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat vineri intr-o emisiune TV ca are informatii ca UNPR ar dori sa aiba o noua discutie cu PSD, o eventuala intalnire urmand sa aiba loc saptamana viitoare.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22