Donald Trump: un show de televiziune pentru Biroul Oval

„Inițial, plănuisem un vot de protest la alegerile din noiembrie. Dar aceas­tă abordare are sens doar dacă Trump nu ar avea șanse să câștige. Cum însă sunt serios îngrijorată că Trump ar pu­tea fi ales, am decis să votez pentru Hil­lary Clionton“, scrie Kori Schake, fel­low la Hoover Institution, una din­tre fi­gurile conservatoare de marcă din Ame­rica. Ea mărturisește că a ajuns la aceas­tă concluzie după ce a văzut cum votul de protest din Marea Britanie a dus la un rezultat pe care peste un mi­lion din­tre cei care optat pentru Brexit deja îl regretă. Dar Kori Schake este departe de a fi o excepție. Personalități con­ser­va­toare de marcă, de la Robert Kagan și William Kristol la Niall Fer­gusson sau Robert Zoellick, 121 în total, au semnat alături de ea, la început lunii martie, o scrisoare deschisă în care se distanțau public de Trump, considerând că, dacă ar deveni președinte, acesta „ar folosi au­toritatea funcției de o ma­nieră care ar afecta securitatea Ame­ricii și i-ar di­minua prestigiul pe plan global“.

Robert Kagan a și publicat câteva luni mai târziu, în Washington Post, un atac ex­trem de dur nu doar la adresa lui Trump, ci și la a acelor republicani care, călcându-și propriile principii, au de­cis să-l cauționeze. „Așa se naște fas­cis­mul în America, nu cu cizme și sa­lu­turi, ci cu un abil clown de tele­viziune, un miliardar de carton, un ego­maniac de manual, care exploa­tea­ză resen­ti­mentele și temerile populare, și cu un în­treg partid național care, din am­bi­ție, loialitate oarbă sau chiar din frică, se așază disciplinat în spa­tele său.“

Există, de altfel, chiar o grupare, Never Trump, care încearcă să-i blocheze can­didatura în cursul Convenției. E însă un scenariu puțin probabil. E greu să ignori milioanele de voturi pe care Trump le-a primit la alegerile preliminare, ter­mi­nând în triumf, și încă cu destul timp înainte de termen, o cursă la care s-au an­gajat inițial 17 candidați. În ciuda opo­ziției consistente, atât din interiorul es­tablishment-ului Partidului Republican și în zona intelectualilor conservatori. La fel cum figurile centrale ale Brexit-ului, Boris Johnson și Michael Gove, au reușit să-i convingă pe mulți alegători că toate avertismentele experților pri­vind consecințele negative grave ale Bre­xit-ului sunt doar niște „povești in­ven­tate“ menite să-i sperie, tot așa, Donald Trump a reușit să trimită în derizoriu cri­ticile la adresa pozițiilor sale, chiar și atunci când argumentele în sprijinul aces­tora erau greu de contestat. O ana­li­ză detaliată a afirmațiilor sale, multe re­tractate dezinvolt ulterior, arată că 62 de procente dintre acestea sunt false sau parțial false. Însă, nimic din toate aceste lucuri nu a contat serios.

Ce e sigur, însă, e că vom asista la o Con­venție Republicană foarte diferită de cele din trecut. Fie și datorită faptului că John McCain și Mitt Romney, can­di­dații republicani la alegerile din 2008 și 2012, și ultimul președinte republican, George W. Bush, au anunțat ostentativ că nu vor veni la Cleveland. La fel ca al­te nume grele din partid care, uneori in­vocând motive puerile, au dorit să se diso­cieze de Trump. Semnificativ e şi fap­tul că alți republicani considerați a fi stele în ascensiune ale partidului s-au distanțat și ei public de Trump, chiar dacă vor fi prezenți la Cleveland.

O potențială victorie a lui Donald Trump pe 4 noiembrie, venită la scurtă vreme după Brexit, ar zdruncina din temelii în­tregul eșafodaj instituțional, de se­curi­tate, de valori asociate democrației libe­rale al lumii occidentale construit în pe­rioada postbelică, principalii beneficiari fi­ind cele două puteri globale re­vi­zio­nis­te ale momentului, Rusia și China. De altfel, Moscova este unul dintre puținele locuri de pe planetă în care Trump este pri­vit cu simpatie. Deloc întâmplător. Trump a făcut trimitere în dese rânduri în mod pozitiv la Vladimir Putin, iar în echipa sa de consilieri există un curent de opinie destul de solid care militează pen­tru colaborarea cu Rusia. De pildă, generalul în retragere Michael Flynn, luat chiar în calcul pentru poziția de vi­cepreședinte, este un avocat al acestei linii de acțiune în plan extern.

Laure Mandeville remarcă, cu în­gri­jo­ra­re, într-un articol recent din The Ame­rican Interest, atât fascinația lui Trump față de Putin, cât și nenumăratele con­troverse pe care le-au stârnit pe plan ex­tern declarațiile sale, chiar dacă, spune ea, „mulți speră că, odată ajuns în Biroul Oval, rapoartele de Intelligence pe care le va primi îl vor readuce la ra­țiu­ne“. Oricum, ceea ce știm în acest mo­ment nu are deloc darul să ne li­niș­tească. „Lipsa de interes a lui Trump pen­tru Europa și chemările sale re­pe­tate de retragere a trupelor americane îi vexează pe liderii de pe continent, deja dezamăgiți de pivotul lui Obama către Asia. Poate e doar o cale de lansa o conversație mai aspră pe tema alo­că­ri­lor bugetare pentru apărare. Dar, da­că nu e așa și lucrurile continuă pe aceas­tă cale pe ambele maluri ale Atlan­ticului, atunci ne aflăm cu ade­vărat la doar câteva cicluri electorale de un cutremur geopolitic care poate în­gropa Uniunea Europeană și Alianța mi­litară occidentală. Brexit-ul este în mod clar un avertisment.“

Aici e marea dilemă. O parte dintre cei exasperați de derapajele corectitudinii politice și excesele ideologice progresiste resping astfel de ipoteze catastrofice, convinși că un viitor președinte Trump, la fel ca și Brexit-ul, sunt doar niș­te șo­curi necesare pentru a readuce la nor­ma­litate o lume occidentală în de­ri­vă. E un pariu, totuși, extrem de riscant.