Calculele noului premier britanic

În timp ce la Londra revoluția antieu­ro­peană își devora copiii, visul Theresei May prindea contur. Cu doar câteva săptămâni în urmă, lucrurile stăteau cu totul altfel.

Ani de-a rândul de pres­sing om la om pe holurile din Westminster, într-o auto­promovare continuă pentru șefia partidului, n-au adus niciun rezultat. Mulți o evi­tau deja, chiar dacă n-a pierdut niciodată respectul colegilor. Oportunismul re­ce, marca Theresa May, ins­piră teamă. În fond, câți ar fi reușit să treacă aproape neatinși prin flăcările revoltelor din vara lui 2011 și să transfere întreaga responsabilitate Poliției? Simultan, i-a supus pe oamenii legii la cea mai dură reformă din istoria recentă, genul de mutare care pulverizează cariere aproape instantaneu. Nu și pe a ei.

Theresa May a urmărit cu răbdare felină momentele de impas ale premierului și le-a speculat pe toate, fără excepție. Nu era însă la butoane. Acolo s-a aflat în­tot­deauna George Osborne, numărul doi în partid. Victoria la parlamentarele din 2015 a confirmat strategia economică a mi­nis­trului de Finanțe britanic și, în consecință, mutarea acestuia de la No. 11 la No. 10 pă­rea doar o chestiune de timp.

Pe 23 iunie, istoria s-a schimbat brusc. Oda­tă cu ea și destinul Theresei May. Nu-mi amintesc ca vreun alt premier să fi be­neficiat de premise atât de favorabile, cul­mea, tocmai pe fondul Brexit. Sarcină di­fi­cilă? Negocieri dure? Presiune enormă? So what?! Chiar dacă și-ar petrece ur­mă­toa­rele luni în fața televizorului fără să miște un deget, May tot câștigă. Un fel de răs­plată însutită pentru toți anii de uzură și de pedalat în gol.

Paradoxal, așteptările sunt minime!

În delirul triumfalist post-referendum, elec­toratul Brexit urmărește un singur obi­ectiv: stoparea imigrației intracomunitare cu orice preț! Același lucru este valabil și pentru liderii politici informali ai mișcării. Fără nuanțe și fără echivoc. Pentru asta sunt dispuși să renunțe la privilegiile pie­ței comune. O atitudine unilaterală care, in extremis, echivalează cu negocieri ab­so­lut formale. Cu alte cuvinte, ar mai trebui doar semnat.

Pe plan intern, lucrurile par la fel de sim­ple. Țintele de consolidare fiscală au fost aban­donate în totalitate, încă dinaintea ins­ta­lă­rii noului premier. „Larghețea“ es­te noul cuvânt de ordine. Astfel, „cei ui­tați de glo­balizare“ din nordul Angliei sau din Wales ar putea beneficia concret de com­pasiunea de care Theresa May insistă că este ca­pa­bi­lă, chiar dacă nimeni nu o cre­de.

Un singur lucru îi umbrește vag debutul de mandat: lipsa pedigree-ul de brexiteer. A fost nevoită să aleagă o tabără, dar, în campania premergătoare votului, și-a re­dus prezența la minimul necesar. Practic, nu a participat.

Complexul Remain poate fi însă depășit rapid. În primul rând, prin intransigența fa­ță de imigranți. Aici, May se simte ca peș­tele în apă, vederile ei pe marginea su­biectului rivalizează oricum cu cele ale lui Nigel Farage.

În al doilea rând, alcătuirea propriului Ca­binet îi oferă posibilități multiple.

Să începem cu David Davis, prototipul par­lamentarului conservator de provincie. Peste ani, eu­roscepticismul militant i-a fost amplificat de propriile eșecuri po­li­ti­ce. Fost mi­nis­tru pentru Eu­ro­pa în man­datul lui John Ma­jor, dis­pre­țuiește profund ari­pa sofisticată a par­ti­du­lui sau „gașca din Notting Hill“ (Cameron, Osborne, Go­ve etc.) și nu a făcut par­te din campania ofi­cială Lea­ve. Era și greu, având în vedere că aceș­­tia s-au distanțat în mod ipocrit de șa­blonul „Little England“, asociat unora ca Davis. Cam acesta ar fi profilul se­cre­ta­ru­lui de stat pentru Brexit, cel care va da piept cu birocrații versați și ultra­cos­mo­poliți de la Bruxelles. O antiteză cum nu se poate mai grăitoare. Și mai la îndemână pentru Theresa May. Nimeni nu-i poate reproșa că nu a dat maximă satisfacție „po­porului Bre­­xit“. Aripa dură a euros­cep­ticilor Tory va deconta politic eventuale blo­caje în ne­go­cieri și nu va mai sabota inițiativele pro­priului premier, așa cum i s-a întâmplat lui David Cameron. May a preferat această variantă, chiar dacă cel mai calificat po­ten­­țial negociator șef cu UE, George Os­bor­ne, lo­cuia la doar câțiva metri distanță, la ușa vecină din 11 Downing Street. Atât la nivel de omologi, cât și de experți, re­la­țiile cul­tivate de fostul cancelar al Ex­che­quer în ultimii șase ani rămân nefructificate.

Situația lui Liam Fox este asemănătore cu cea a lui David Davis. Pe fondul unui con­flict de interese vecin cu corupția, a tre­buit să părăsească umilit vechea echipă gu­vernamentală. Înverșunarea sa pentru Lea­ve se trage tocmai de aici, iar noul de­par­ta­ment înființat special pentru Fox îl neu­tralizează pe o perioadă nedeterminată. Im­provizația instituțională intitulată „Co­merț Internațional“ poate să însemne, prac­tic, orice. Dacă se ia realmente în se­rios, va fi însă un fel de „mission im­pos­si­ble, Brexit edition“. Mai exact, efortul ti­tanic de a încheia zeci de noi acorduri co­merciale bilaterale. Un credo de bază al cam­paniei Leave, de altfel, din seria enun­țurilor care sună bine, dar nu au mai fost implementate vreodată. Spre deosebire de cei aproximativ 600 de negociatori spe­cia­lizați ai Uniunii Europene, Marea Britanie dispune în prezent doar de 20. Înaintea invocării Articolului 50, acest corp de ex­perți trebuie întărit semnificativ și efor­tu­rile de recrutare au fost deja demarate pe plan internațional. Pe deasupra, durata me­­die de negociere a unui asemenea con­tract depășește doi ani și, în funcție de com­ple­xitate, poate să ajungă chiar la șase sau la șapte. Așadar, până ce Regatul Unit ajunge să culeagă fructele reorientării eco­nomice dinspre Europa către Common­wealth, Chi­na sau Statele Unite, Liam Fox va trebui să găsească soluții administrative la fel de am­bițioase precum obiectivul pro­pus.

Nominalizarea surpriză a lui Bo­ris Johnson pentru portofoliul Externelor poate fi interpretată în aceeași cheie. Competitorul de serviciu pentru orice pre­mier con­servator este acum ocupat. Pam­fle­ta­rul erudit și caraghios al politicii lon­doneze de salon, deopotrivă șarmant și res­pin­gă­tor, nu trebuie subestimat totuși nici o se­cundă. Există, într-adevăr, pre­mise se­ri­oa­se pentru un fiasco de pro­por­ții. În fond, cu greu mai dai de vreun de­cident re­le­vant în politica globală pe care Boris să nu-l fi jignit cumva. Însă, de cele mai mul­te ori, în mod inexplicabil, su­per­ficia­li­ta­tea și disprețul față de detalii, tră­sături ca­re-l definesc, au făcut casă bună cu am­bi­ția acestui personaj haotic. Faptul că acum, pe lân­gă corpul diplomatic, co­ordonează și cea mai mare parte a co­mu­nității de in­for­ma­ții (MI6 – informații ex­terne și GCHQ - da­te) îi îngrijorează pe mulți, dar pentru pu­bli­cul larg nu poate fi decât o veste bu­nă! În fond, ne putem aș­tepta la dez­vă­lu­i­rea unor secrete de stat bri­tanice sau ame­ri­cane într-o manieră spu­moasă și inedită! De ce nu, poate chiar înaintea terminării ma­n­da­tului, fără să mai așteptăm memoriile!

Revenind la logica alcătuirii nou­lui Cabinet, controlul riguros al riscurilor politice reprezintă, în mod evident, prioritatea zero pen­­tru Theresa May: la fel cum pri­ma grijă a fost îndepărtarea lui Os­bor­ne, rivalul de odinioară, nici Michael Gove nu s-a mai regăsit în noua formulă gu­ver­na­mentală. Principalul ideolog al Brexit, pe ca­re unii îl suspectează chiar de fa­na­tism, nu se mai bucură azi de sprijin în rân­dul parlamentarilor Tory. Maniera spec­ta­cu­loa­să în care și-a trădat prietenul și par­te­ne­rul de campanie, în speță pe Bo­ris John­son, i-a îndepărtat pe mulți, ba chiar l-a și izolat în bună măsură.

Întâmplător sau nu, portofoliile cu cea mai mare greutate se regăsesc tot în mâi­nile foștilor susținători Remain. Un plan diabolic de zădărnicire a idealului de „in­de­pendență“? Cel mai probabil, nu. Mult mai plauzibilă este varianta banală, în ca­re Theresa May își dorește să câștige ale­ge­rile la termen din 2020, în baza per­for­manțelor la guvernare. Același lucru ar fi perfect valabil și în ipoteza anticipatelor. Lo­ialitatea față de premier rămâne însă „pro­ba eliminatorie“.