De același autor
Confuzia morală care domină scena politică, încremenită de ani buni într-un proiect al sfidării propriilor cetățeni, are toate șansele să ajungă la apogeu în toamnă, după alegerile parlamentare. Nimic bun nu se arată la orizont. Cele două partide mari - PSD și PNL - sunt osificate și se rezumă la a mima neconvingător responsabilitatea și democratizarea internă, în timp ce faptele lor demonstrează exact contrariul, iar noile partide sunt fie atinse de racilele celor vechi, fie incapabile de proiecte comune. De fapt, marea problemă aici este. Cum de România nu este capabilă după atâta amar de vorbărie pe tema nevoii stringente de forțe politice noi - necesitate ce părea că răspunde unei cerințe a societății, saturate până la refuz de actualele formule, dacă e să te uiți în sondaje -, să producă un nou partid național sau măcar o alianță? Unii acuză falsitatea demersurilor la care am asistat, faptul că așa-zisele partide noi nu erau în fapt decât reșapări ale unor traseiști sau facțiuni desprinse din partidele mari, alții susțin că vinovată ar fi lipsa de lideri capabili de coagulare, inspirație și proiecte.
Uniunea Salvați Bucureștiul (USB) ar părea la prima vedere excepția fericită. Dar nu e, cel puțin deocamdată. După patru ani de la înființare a câștigat în Capitală aproximativ 28%, adică doar 143.544 de voturi (potrivit BEC). Fără a dori să minimalizăm rezultatul, care are un simbolism aparte, adevărul e că el nu constituie chiar o reușită și nici o bază prea bună de plecare pentru construcția mai mare care se dorește a fi USR. De altfel, lucrurile nu se mișcă bine în direcția asta. Ar fi și greu într-un timp atât de scurt, dar nu acesta pare a fi motivul de fond. Fuziunea unor inițiative locale, cu scoruri mai mult decât modeste, sub pălăria USR, s-a blocat în ceea ce Nicușor Dan numește „dileme de identitate“. Adică româneștile orgolii de pitic care se crede zmeu. Așa se face că singura fuziune prin absorbție care are șanse să prindă contur este cea cu „Pentru Iași“, formațiune care a scos un scor rezonabil. De precizat că, pragmatic, fuziunea este unica formulă în acest moment, pentru că o alianță electorală duce inevitabil la mărirea pragului cu încă 3%, ceea ce înseamnă eșec garantat (precedentul celebru al PNȚ vorbește de la sine).
Așadar, USR își va încerca de unul singur șansele la parlamentare. Optimismul afișat de Nicușor Dan - filiale în fiecare județ și un scor de 10% - este propagandistic, dar nici nu are cum să fie altfel. Se va crea o stare de spirit, desigur, dar e puțin probabil că ea, în lipsa candidaților și a organizațiilor, să se concretizeze efectiv în procente electorale (până la urmă entuziasmul nu e suficient, trebuie să și ai cu cine vota). Mai degrabă, această stare de spirit (antisistem) va afecta negativ partidele mari, în special prin absenteism, după cum s-a văzut și la locale. Mult mai important este însă că Nicușor Dan și cei din jurul lui nu fac rabat la principii și nu se aliază cu transfugii de profesie, mereu în căutarea unui loc călduț pe indiferent ce liste. Pentru că USR trebuie să fie o construcție pe termen lung, poate singura, după cum se profilează lucrurile, care se va putea revendica drept alternativă.
În oglindă stă fuziunea „pragmatică“ dintre PMP și UNPR. În discuție nu intră amoralitatea unui Băsescu, ci șansele reale ale acestei combinații. Pe termen scurt, beneficiile sunt evidente: grup parlamentar, sedii, filiale, consilieri locali și județeni, primari, plus rețele de tot soiul. Nu e clar cât din toate „bunurile“ pe care UNPR le-a pus ca zestre de nuntă vor mai rămâne până în toamnă, fiind evident că PSD nu va sta cu brațele încrucișate. Va racola și va achiziționa la greu, pentru că oferta lui e mai bună: va fi aproape sigur la putere. În perspectiva alegerilor parlamentare însă, beneficiile cumetriei vor fi exact pe dos. Ca electorat, UNPR e inexistent, tot ce a obținut vreodată a fost datorită PSD, ca odinioară PC-ul lui Voiculescu, dispărut acum. „Interesul național“ a fost doar o altă „soluție imorală“, o gogoașă politică creată la vremea respectivă de tandemul Băsescu-Oprea. Degeaba se încearcă acum extragerea „generalului groapă“ din peisaj, că nu ține.
Băsescu și PMP pierd însă mult mai mult din cauza nerăbdării de a mai juca un rolișor în viața publică. În primul rând, este renunțarea fie și la minima pretenție de a se prezenta drept un „partid nou“, o alternativă la clasa politică. Deviza sub care s-a defilat în locale a fost aruncată la pubelă, cu electorat propriu cu tot. Însuși Băsescu a acuzat de-a lungul timpului UNPR că este o adunătură de „traseiști“ și „golani“. Creatura născută din fuziune este doar o replică de buzunar a PSD - mai ales de când Băsescu luptă cot la cot cu acesta împotriva justiției - și probabil acolo va și ajunge după parlamentare.
Ceea ce contează de fapt este finalul trist al încă unei tentative, care acum își arată fața ipocrită, de construcție politică nouă. Încă o piesă în marele puzzle al confuziei morale de care vorbeam, dar și o șansă pentru USR.
