Aspirații contemporane și prieteni imaginari

În muzeele, parcurile, complexele comerciale și în mijlocul intersecțiilor debordante de trafic, creaturile virtuale din Pokémon Go care își reclamă insistent un loc în lumea fizică l-au eliberat pe individul contemporan de varii inhibiții sociale, pentru a-l livra unei satisfacții imediate și a-l expune riscurilor celor mai variate.

Justina Irimia 23.08.2016

De același autor

 

Ca remarcabil complement al indisolubilei relații cu telefonul mobil de al cărui ecran par să atârne destine și idealuri, și-a făcut apariția, în dinamica noastră epocă, în­căr­ca­tă de dispozitive sprințare, fenomenul Po­kémon Go. Succesul mondial imediat al jocului nu riscă să surprindă deloc, fiind o nouă (a câta?) ilustrare a setei de virtual și de alteritate ludică. Astfel, scenele par­că regizate de o instanță nevăzută și ubi­cuă reflectă o căutare care a început, ti­mid, la sfârșitul secolului trecut. Ele se de­săvârșesc astăzi, când o blazare indigestă îl îndeamnă pe individ să eludeze rea­li­ta­tea materială cu orice preț (de altfel, gra­ție pieței inteligente, nici nu se pune pro­blema unui preț) și pe orice cale. Dacă, în anii ’90, jocurile de consolă îl țineau pe con­sumator ostatic în fața monitorului, în­tr-o garantată siguranță ambientală, în epoca noastră, Pokémon Go îl trimite pe amatorul de virtual în curse prelungite, agitate și nechibzuite, afectându-i pro­gra­mul, sabotându-i intențiile și întreru­pân­du-i plimbările și drumurile cu mașina.

 

Odată instalat jocul, consuma­to­rul își creează un avatar – re­pre­­zen­tarea sa in mediul vir­tu­al. Acestui alter ego atât de ac­cesibil i se fur­nizează apoi, au­tomat, o hartă a împre­jurimilor, ur­mând ca hibridul jucător-ava­tar să evo­lue­ze cu ajutorul sistemului de navigație GPS al telefonului. Pe măsură ce avansează fi­zic pe traseul ales, jucătorul, însoțit de ava­ta­rul său, este informat, prin diverse sem­nale, de fiecare dată când se află în pro­xi­mitatea unor personaje vir­tu­a­le – po­ké­moni – pe care trebuie să le prin­dă cât mai rapid. Produs al realității au­g­men­tate – concept ce redă melanjul din­tre lu­mea rea­lă și dimensiunea virtuală –, aces­te per­so­naje par să-și fi apropriat publicul de ju­că­tori până la deper­so­na­lizare, trans­formând fenomenul Pokémon Go într-un adevărat cult. În muzeele, par­curile, com­plexele co­merciale și în mij­locul inter­sec­țiilor debor­dante de trafic, aceste creaturi virtuale ca­re își reclamă in­sistent un loc în lumea fi­zică l-au eliberat pe individul con­tem­poran de varii inhi­bi­ții sociale, pen­tru a-l livra unei satis­fac­ții imediate și a-l expune riscurilor celor mai variate. Anumite ca­zuri de impietate – cum ar fi urmărirea po­ké­mo­nilor până în cimitirul naţional din Ar­lington și în fața mo­nu­men­tului ridicat în memoria vic­ti­melor aten­tatelor de la World Trade Cen­ter – merită menționate. La fel cum nu poa­te fi ig­no­rată descinderea unor ado­les­cenți, animați de același ideal, la centrala nucleară Perry din statul Ohio.

 

De la ovaționata lansare a jocului în 27 de țări, s-au înregistrat scene de disperare ad-hoc – busculade, ambuteiaje, acci­den­te și agresiuni involuntare între par­ti­ci­panți. Dar nu acest din urmă efect merită atenție. În fond, multe accidente sunt ine­vitabile, în general, iar banalitatea lor nu are de ce să își reclame vreun spațiu de reflecție. Ceea ce atrage atenția este hi­bri­dul virtual-materie, perfecta convergență – de neconceput în divertismentul de acum doar câteva decenii – dintre himeră și realitate fizică. Pokémon Go este cap­tu­rarea imaginarului reprezentat de arătări cvasi-antropomorfe, animale, amorfe, de unele care inspiră un experiment de labo­rator și, în cel mai fericit caz, de arătări cu un aer tâmp, la limita patologicului. Jucătorul are, astfel, ocazia de a atinge o fantezie, mergând sau alergând după ea, așa cum ar face-o după o ființă umană. Ur­mărind himera pe ecranul unui telefon, ca și cum ar exista în fapt, el trăiește, în pli­nă transă, o pseudo-realitate ce îi oferă vic­torii savurate cu intensități demne de decodarea vreunui mister ontologic. Eva­cuată de orice reflecție, proiecție, spe­cu­la­ție sau inferență, mintea sa întâmpină eu­fo­ric cel mai recent paroxism al alienării.

 

De ce s-ar lansa omul contem­po­ran în căutarea unor creaturi ima­­gi­nare, debarasându-se de realitate și de rațiune? Per­so­na­jele Po­ké­mon Go nu sunt nici măcar personaje fic­țio­nale relevante, căci până acum inven­ta­torul lui nu și-a propus să incite publicul să îl întâlnească pe Othello, să o localizeze pe Emma Bovary sau, eventual, să îl sur­prindă pe Gregor Sam­sa în plină auto­con­templare. Dorința infinită de a fi expus vir­tualului, făcându-i un loc generos în viața materială, nu este singura posibilă ex­pli­ca­ție. Într-o epocă în care operele clasice sunt supuse mal­tratării postmoderne, atunci când nu sunt cu desăvârșire ig­no­rate, misterul divin es­te relegat în dispreț, scenariile SF cele mai elaborate nu reușesc să combată blazarea, iar divertismentul fri­zează decerebrarea, publicul Pokémon Go apare ca o lume omogenizată, avidă de er­za­­țuri derizorii.

 

Într-un eseu din 2015, Umberto Eco intuia în spatele fascinației pentru tehnologie cău­­­tarea neîncetată a magiei. Scriind despre soliditatea „relației dintre entuziasmul nostru față de avantajele tehnologice și înclinația pentru gândirea magică“, el surprindea avatarul contemporan al credinței străvechi în miracole. Eco, însă, se mulțumea să o plaseze pe femeia cap­tivată până la alienare de telefonul mobil – femeie de care se ciocnise pe stradă – „în universul unui basm“, ironizând-o cu indulgență. O trata astfel în siajul înțe­legerii nevoii de magie și de un concept pe care îl numea „dorința de imediatețe transferată în tehnologie“.

 

Astăzi, când desantul unui joc vir­tual în lumea materială pare să nu poată fi oprit, această do­rință a produs deja o endemică an­chi­lozare a minții, iar in­fan­ti­lizarea colectivă, atât de străină de por­ni­rile sănătoase ale copilăriei ce explorează universul, a dat naștere unor inutili și gro­tești prieteni ima­ginari.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22