Prioritatile noului sef de la MAI: alegeri corecte, eficienta DIPI, stoparea jafului silvic

Dora Vulcan | 07.09.2016

Dragos Tudorache si-a anuntat, miercuri, prioritatile la conducerea Ministerului de Interne, la scurt timp dupa ce a depus juramantul la Palatul Cotroceni.

Pe aceeași temă

 

 

"In urmatoarele 3 luni este esential sa asiguram o pregatire a procesului electoral fara sincope", a afirmat proaspatul ministru, adaugand ca "Integritatea alegerilor este foarte importanta. "Pe langa acel soft care a functionat la alegerile locale, vom gandi alte masuri care sa asigure integritatea". Noul ministru de Interne spune ca eficientizarea DIPI este o alta prioritate a sa, ca si combaterea infractiunilor din domeniul silvic: "Vom pune la dispozitie resursele ministerului pentru combaterea infractiunilor din domeniul silvic, indiferent ca e vorba despre persoane fizice sau juridice. Voi da dovada de toleranta zero acolo unde oameni din MAI sunt implicati".

 

 

Dragos Tudorache despre prioritatile sale de ministru la Interne ( Hotnews):

 

  • E un minister important pentru mentinerea ordinii publice, am tinut sa dau un mesaj de continuitate si de stabilitate.

 

 

 

Pregatirea alegerilor

 

  • In urmatoarele 3 luni este esential sa asiguram o pregatire a procesului electoral fara sincope. 

 

  • Saptamana trecuta au fost adoptate hotararile privind calendarul alegerilor. Incepand de maine voi crea o structura de coordonare care sa aiba organizarea alegerilor ca obiectiv principal, o structura care sa tina legatura permanenta cu AEP, dar si cu partidele politice, care sunt actorii principali ai alegerilor. Este esential pentru mine ca acest minister sa ramana echidistant, neutru, in modul cum alegerile sunt pregatite. 

 

  • Integritatea este foarte importanta. Pe langa acel soft care a functionat la alegerile locale, vom gandi alte masuri care sa asigure integritatea. Voi imprima aceasta prioritate si colegilor din minister.

 

 

 

DIPI 

  • am un mandat foarte clar din partea premierului si a presedintelui de a ma apleca si a identifica cele mai bune masuri pentru a eficientiza activitatea DIPI.

 

  • Sper ca in urmatoarele 2-3 saptamani sa fiu in masura sa vin cu propuneri concrete pentru domnul prim ministru.

 

 

 

Reorganizarea sistemului de interventii in situatii de urgenta

 

  • A treia prioritate este sa continui ceea ce s-a inceput dupa tragedia din Colectiv in ceea ce priveste reorganizarea sistemului de raspuns la situatii de urgenta.

 

  • Vreau cat mai repede sa organizam o simulare, un exercitiu, prin care sa verificam modul in care functioneaza acest cadru normativ nou.

 

 

 

Infractionalitatea, migratia

 

  • Alte prioritati sunt combaterea infractionalitatii, migratia.

 

  • Avem cea mai scazuta rata a infractionalitatii din ultimii ani. Este un lucru foarte bun pe care trebuie sa continuam sa construim.

 

  • Romania a stiut si stie sa isi gestioneze frontierele.

 

  • Poate ati observat ca in ultimele saptamani au fost cateva cazuri de grupuri care au fortat frontiera de vest a Romaniei. Raspunsul a fost foarte promt.

 

  • Vom organiza patrule comune cu autoritatile sarbe.

 

 

 

Infractiunile din domeniu silvic

 

  • O prioritate a mea va fi combaterea actiunilor din domeniul silvic. Premierul a investit si investeste foarte mult in acest domeniu.

 

  • Vom pune la dispozitie resursele ministerului pentru infractiunile din domeniul silvic, indiferent ca e vorba de persoane fizice sau juridice.

 

  • Voi da dovada de toleranta zero acolo unde oameni din MAI sunt implicati.

 

  • Voi avea o discutie cu membrii comisiilor din Parlament pentru a discuta prioritatile ministerului saptamana viitoare.

 

  • Intentia mea este sa am un dialog continuu cu toate partidele implicate in alegeri.

 

 

 

 ***Dragos Ioan Tudorache, la propunerea premierului Dacian Ciolos, va conduce Ministerul de Interne timp de aproape patru luni, perioada in care se va ocupa si de organizarea alegerilor parlamentare. Tudorache a fost pana acum seful Cancelariei prim-ministrului si, practic, mana dreapta a premierului. O luna, din iulie pana august, a condus si Ministerul Comunicatiilor in calitate de ministru interimar. Foarte important de mentionat este ca in ultimele luni, Cancelaria prim-ministrului a suferit transformari, primind puteri sporite.

 

 

Tudorache va prelua functia de ministru de interne, dupa demisia lui Petre Toba. Dupa terminarea mandatului, Tudorache se va intoarce sigur la Bruxelles, sustine premierul.

 

 

 

Dragos Tudorache (40 de ani)  a fost judecator in Galati, in perioada 1997-2002, dupa care a lucrat pentru Organizatia Natiunilor Unite in Kosovo, apoi la Comisia Europeana, in cadrul Directiei Generale pentru Afaceri Interne, in unitatea care se ocupa de Schengen. Potrivit declaratiei de avere, semnata in data de 14 iunie 2016, Dragos Tudorache a incasat, in 2015, din functia detinuta la Comisia Europeana suma de 114.000 euro, informeaza Hotnews.

 

 

 

Venit in Guvernul Romaniei, Tudorache a incasat 19.995 lei de la Guvern si 9.857 lei de la Eximbank, ca membru de drept in Comitetul Interministerial din aceasta banca.

 

 

 

CV Dragos Ioan Tudorache:

 

Martie 2015 – prezent: Sef de unitate, Coordonare si Strategie,  Directia Generala pentru Afaceri Interne si Migratie, Comisia Europeana, Bruxelles, Belgia

Noiembrie 2013 - martie 2015: Sef de unitate, Afaceri Internationale, Directia Generala pentru Afaceri Interne si Migratie, Comisia Europeana, Bruxelles, Belgiaâ

Martie 2009 – noiembrie 2013: Sef de unitate, Director Executiv Interimar al Agentiei eu-LISA (2012), Mari Proiecte IT: Sistemele de Informare Schengen si Vize, Directia Generala Justitie, Libertati si Securitate, Comisia Europeana, Bruxelles, Belgia

Mai 2007 – martie 2009: Coordonator Facilitatea Schengen, DG Justitie, Libertati si Securitate, Comisia Europeana, Bruxelles, Begia

Martie 2005- mai 2007: Task Manager, Justitie si Anticoruptie, Delegatia Comisiei Europene, Bucuresti, Romania

2003-2005: Sef al Departamentului Juridic, Echipa Judecatorilor Internationali ONU, Administratia Interimara ONU pt Kosovo, Pristina, Kosovo

2000 – 2003: Sef de unitate si coordonator al celulei de analiza,  Departamentul pt Statul de Drept si Protectie a Drepturilor Omului, Organizatia pt Securitate si Cooperare in Europa (OSCE), Misiunea din Kosovo, Pristina, Kosovo

1997 -2002: Judecator, Judecatoria Galati

Reorganizarea Cancelariei, sub mandatul lui Tudorache

In luna iulie, Guvernul a aprobat o hotarare privind reorganizarea Cancelariei Prim-ministrului. Practic, Cancelariei i-a fost oferit un rol de coordonare strategica.

Rolul esential al Cancelariei a devenit astfel cel de coordonare a ministerelor in procesul de elaborare si monitorizare a planurilor strategice institutionale, de avizare a strategiilor guvernamentale tocmai pentru asigurarea corelarii acestor strategii, precum si corelarea elaborarii, implementarii si monitorizarii politicilor publice, existand astfel o mai buna concordanta cu priortatile guvernamentale si o mai buna evidenta a stadiului de implementare.

 

Cancelaria Prim-Ministrului are in atributie coordonarea interinstitutionala in vederea formularii si implementarii strategiilor si politicilor publice in mod integrat si in acord cu Programul de Guvernare.

 

In cadrul Cancelariei va functiona o structura insarcinata cu pregatirea Presedintiei romane a Consiliului UE din anul 2019, aceasta avand competente tematice de fond, organizatorice, de protocol, logistice, precum si de facilitare a procesului de pregatire si formare profesionala a personalului angrenat, subsumate pregatirii si exercitarii Presedintiei romane a Consiliului UE.

 

De asemenea, va functiona in cadrul Cancelariei Coordonatorul pentru Tehnologia Informatiei, cu rol in dezvoltarea guvernarii electronice, consolidarea protectiei datelor cu caracter personal si a securitatii si in promovarea standardelor deschise si reutilizabile in domeniu.  Coordonatorul pentru Tehnologia Informatiei va asigura totodata definirea unei viziuni unitare in domeniul guvernarii electronice.

 

In cadrul Cancelariei Prim-Ministrului isi vor desfasura activitatea 6 secretari de stat si unul sau mai multi consilieri de stat, numiti, respectiv eliberati din functie prin decizie a prim-ministrului, iar numarul maxim de posturi necesar bunei functionari a Cancelariei Prim-Ministrului este de 220, exclusiv demnitarii si posturile aferente cabinetelor acestora.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22