De același autor
James Pettit a tras un semnal de avertisment (a shot across our bow) în privința cursului politicii externe românești: SUA nu va sprijini și nu va recunoaște o eventuală „unire” a României cu Republica Moldova. Clarificarea poziției americane pe această temă a fost necesară, cel mai probabil, în urma intensificării în România a acțiunilor și discursului pro-unire din ultima perioadă de timp.
Momentul a fost foarte bine ales: aniversarea a 25 de ani de independență a R. Moldova, iar în România, a 100 de ani de la intrarea în Primul Război Mondial de partea Antantei. Reacțiile virulente, venite mai ales de pe acest mal al Prutului, nu se datorează nepărat faptului că la București că ar fi în cărți o „re-unificare” cu Basarabia alias Republica Moldova, ci pentru că James Pettit a stricat socotelile electorale ale unor forțe politice locale.
În ultimii ani, în spațiul public românesc, tema unirii cu Moldova a devenit o mantră electorală, datorită prizei acesteia de la public. În 2015, în jur de două treimi dintre români doreau unirea cu „frații” de peste Prut, cifre care cu greu pot fi ignorate în România de către politicieni, având în vedere gradul scăzut de participare politică și tentația populismului. Așa că nu e de mirare succesul mișcării unioniste de la noi din țară și influența acesteia: apariția unui grup parlamentar denumit pompos „Prietenii unirii”, succesul public al mișcării „Acțiunea 2012”, asumarea de către PMP a reunificării ca obiectiv în programul politic, fundații care beneficiază de fonduri ale statului român pentru a demara varii proiecte în regiunea Mării Negre și faptul că pe toate zidurile din București și cred că și în celelalte orașe mari sunt mâzgălite cu sloganul „Basarabia e România!”. Practic unirea cu Republica Moldova a devenit pentru o bună parte din elita politică românească un fel de proiect de țară, deși unul vădit lipsit de conținut.
În contrast cu „tsunamiul” unionist din România doar 28%, puțin peste un sfert din populația R. Moldova ar fi de acord cu unirea. O ușoare creștere față de 2015. Dacă moldovenii ar avea de ales între mai multe „opțiuni geopolitice”, unirea cu România s-ar clasa pe locul trei, fiind devansată la mare distanță de aderarea la UE sau de aderarea la Uniunea Vamală Rusia-Belarus-Kazahstan, care conduc detașat, fiecare având sprijinul a 47% dintre moldoveni, conform unui studiu realizat de IMAS-Moldova.
Trendul naționalist din România, din păcate, se va intensifica în următoare perioadă de timp, pe măsura apropierii aniversării a 100 de ani de la Marea Unirea și pe fondul problemelor structurale ale societății românești, aliniindu-se unei tendințe europene mai largi. Populismul și demagogia elitei politice românești va contribui la această exacerbare a naționalismului, care riscă să depășească agitația zgomotoasă pe tema pericolului crizei migranților sau a cantității de produse autohtone de pe rafturile hypermarketurilor.
În acest context politica externă a României riscă să se decredibilizeze, mai ales pe fondul revizionismului rusesc din regiune. Avertismentul lui James Pettit trebuie înțeles în sensul schimbării cursului politicii externe românești în ceea ce privește Chișinăul, spre proiecte de substanță și realiste, și nu crearea de iluzii populiste. Dacă Bucureștiul nu reușește să țină sub control această „manie” a unirii cu R. Moldova, va deveni o piatră de moară pentru aliații săi occidentali în raporturile cu Moscova.
Mai în glumă, mai în serios, Kremlinul va utiliza tema reunificării pentru a-și justifica achizițiile teritoriale din Ucraina, dacă va fi cazul. Iar acest aspect e ușor de justificat atâta timp cât pe toate gardurile din București sunt scrise cu litere de o șchioapă mesaje pro-unioniste.
