DNA incepe urmarirea penala a lui Petre Toba, dupa avizul presedintelui

Vlad Toma | 09.09.2016

DNA anunta astazi ca incepe urmarirea penala a lui Petre Toba, fost ministru de Interne, dupa ce presedintele a avizat solicitarea Directiei Nationale Anticoruptie.

Pe aceeași temă

 

"Luând cunoștință de răspunsul Președintelui României la cererea transmisă de D.N.A. (cerere de încuviințare a urmării penale), procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție - Secția de combatere a corupției au dispus efectuarea urmăririi penale față de TOBĂ PETRE, la data faptei ministru al Afacerilor Interne, pentru infracțiunea de favorizarea făptuitorului."

 

Presedintele Klaus Iohannis a avizat ieri solicitarea DNA privind efectuarea urmăririi penale față de Petre Tobă si a transmis-o Ministrului Justitiei, precizand de asemenea ca Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost înştiinţat cu privire la formularea acestei cereri.

 

Petre Toba, fostul ministru de Interne, a demisionat din functie zilele trecute dupa ce DNA l-a acuzat de favorizare a infractorului in dosarul deturnarii de fonduri de la Departamentului de Informatii si Protectie Interna (DIPI) si a cerut aviz pentru inceperea urmaririi sale penale.

 

DNA il acuza pe Toba ca, in calitate de ministru de Interne, ar fi refuzat, in mod discretionar, declasificare partiala a unor documente necesare pentru investigarea deturnarilor de fonduri din bugetul DIPI.

 

Directia Nationala Anticoruptie a transmis joi procurorului general al Parchetului General referatul cauzei, pentru sesizarea Președintelui României, "pentru a aprecia asupra exercitării dreptului de a cere urmărirea penală a unui membru al Guvernului, respectiv TOBĂ PETRE, ministru al Afacerilor Interne, în legătură cu săvârşirea infracţiunii de favorizare a făptuitorului, în perioada în care a deţinut funcţia ministerială", se spune in comunicatul DNA.

 

Procurorii arata ca Tobă Petre este cercetat alături de alte 24 de persoane - șefi și angajați din cadrul Ministerului Afacerilor Interne - Departamentul de Informații și Protecție Internă (D.I.P.I.), suspecte pentru infracțiuni de deturnare de fonduri, delapidare, abuz în serviciu, fals și uz de fals.


 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22