Noi și ei

Nu știm cum vor arăta, peste două secole, cele două decenii ale revoluției tehno­lo­gice și mentalitare actuale. Cum va fi per­ceput sau interpretat virajul amețitor pe care umanitatea îl experimentează live. De­­și analogii există, comparaison n’est pas raison. Secolul XX s-a remarcat și el prin salturi uriașe petrecute în lanț – de la ra­dio și televiziune până la zborul pe lu­nă sau fascicolul laser. Dar instalarea aces­tora în mentalul și cutumele societăților s-a făcut totuși gradat. Ceea ce, în schimb, ne face extrem de curioși despre felul cum se vor raporta la noi cei de peste veacuri e ca­rac­te­rul prin excelență condensat al trans­for­mării lumii de azi. Antropologii și filosofii de atunci se vor confrunta, a pos­teriori, cu viteza schimbărilor de acum. Cu tem­po­ul acerb al metamorfozei. Dacă până și pen­tru noi, în timp real, viața co­tidiană de acum 20-25 de ani pare „din altă eră“, cei din vii­tor vor fi nevoiți să ana­lizeze la micro­scop epoca noastră, pen­tru a detalia ce se va fi întâmplat pe pla­netă în intervalul, să zi­cem, 1995-2015. Sau 1990-2020. In­di­fe­rent de tranșa de­cupată, fără precedent va ră­mâ­ne probabil și în ochii lor raportul in­vers proporțional între durata și anver­gu­ra macroistorică a schimbărilor petrecute.

Tocmai din motive de ritm, dra­matismul acestor bulversări este acuzat în primul rând de noi, părinții și bunicii de azi. Cei care cunoaștem ambele lumi. Pe de al­tă parte, ei - copiii și nepoții noștri – se nasc parcă gata adaptați la condițiile de... rețea. Familiari cu noile tehnologii, pre­cum era generația ’60 cu telefonul fix. Doar că acela, în inocența lui, conecta vo­cal niște prieteni, rude sau colegi, în vre­me ce Netul, știm bine, dezmărginește efec­tiv atât comunicarea, cât și cu­noaș­terea. Pe linia de frontieră între aceste generații se dă, practic, bătălia epis­te­mo­logică la care nu doar că asistăm, dar în care noi avem de jucat un rol esențial. Oricât ar părea de paradoxal. Avantajul „ba­bacilor“ constă în posibilitatea de a com­para experiențele trăite înainte și du­pă blitz krieg-ul digital. Grila teoretică, până una, alta, le aparține, facultatea de a analiza, proiecta sau panorama este (deo­camdată) apanajul celor formați în cultura de tip tradițional. Generațiile emergente s-au trezit la o răscruce culturală epocală, care, pentru ei, reprezintă lucrul cel mai fi­resc. Se simt ca peștele în apă în noul context tehnologic-globalizat, degeaba în­cercăm să dăm ceasul înapoi. Dar asta nu înseamnă că marja noastră de acțiune s-a evaporat. Dimpotrivă, ne așteaptă să-i acordăm importanța cuvenită.

Condiția evidentă pentru a fi constructivi nu e alta decât înțelepciunea acceptării unei mutații ireversibile - deși im­pre­vi­zibile pe termen lung. Și bunăvoința de a o lua la bani mărunți, cu bune și rele. Din acest punct de vedere, lumea occcidentală este nu doar practic, dar și conceptual mai pregătită să ia lucrurile în serios. Im­pactul Internetului asupra existenței uma­ne, bunăoară, este constant analizat, stu­diat sub varii forme de către filosofi sau oameni de știință, pus în ecuația prag­ma­tică a lumii de azi, astfel încât să se ajungă (măcar la unele) la concluzii utile. Pe principiul că nu putem rămâne sine die în stare de șoc. Din acest punct de vedere, postcomunismul nostru debusolat dă apă la moară unei tentații facile, provinciale și fals nostalgice: aceea de ne lamenta în­truna sau a plânge la căpătâiul lui illo tem­pore. Trist este că, din păcate, inteli­ghenția (laică și religioasă deopotrivă!) nu se „aliază“ pe frontul noilor provocări ci­vilizaționale, acordându-le ponderea ne­cesară și privind mai atent către... ei. Că­tre cei care vor urma.

Fie că trăim „secularizați“ sau vajnic an­co­rați în credință, tensiunea cognitivă de ca­re pomeneam este la fel de puternică. Nici cei care îl mărturisesc pe Dumnezeu, nici cei care Îl ignoră nu pot face ab­strac­ție de revoluția computerului și de globa­li­zarea aferentă. De altfel, scepticii din am­bele facțiuni nu rareori sunt ipo­criți, în măsura în care apelează ei înșiși, fără ezi­tări, la beneficiile Internetului diabolizat. Ana­te­ma asupra așa-numitei Generații Fa­ce­book sau etichetarea nediferențiată a unei uriașe categorii de contemporani drept „inapți“, „inepți“, „spălați la cre­ier“, „re­tardați cultural“, „dezuma­ni­zați“ etc. - toate acestea nu fac decât să de­nunțe incapacitatea instanțelor care îi condamnă de a analiza cu responsabilitate complexul „dosar“ al cauzei. Implicit, de a risca un verdict sumar și deci injust. Ce e de fă­cut?! Ceea ce unii, din fericire, deja fac: să caute răspunsuri adecvate, an­ti­cipând, pe cât posibil, evoluțiile. Sine ira et studio.

Timpul presează, avalanșa in­for­mațională și tehnologică nu lasă răgaz indecișilor. Nostalgicii fi­șierelor de bibliotecă sau ai su­te­lor de ore alocate doar întocmirii unei bibliografii de teză doctorală vor trebui să-și exercite competența, punând lucid în balanță toate datele problemei. Nu întâmplător, cei mai vigilenți în eva­luarea noii episteme se dovedesc repre­zentanții științelor pozitive, mai obișnuiți cu axiomele, logica și demonstrațiile ma­tematice. Dacă dinspre zona umanioarelor răzbat frecvent suspine neconsolate și va­ne, tagma științifică propune mai des so­luții, schițând chiar elementele unei noi fi­losofii a culturii. La noi, preocuparea con­s­tantă a regretatului academician Solomon Marcus pe tema vastă a educației repre­zin­tă un model de abordare constructivă. Demn de urmat, se înțelege! Iată, bună­oa­ră, ce spunea cunoscutul matematician în 2014, la aproape 90 de ani, într-o con­fe­rință susținută la Chișinău, unde realiza o ana­liză aplicată a sistemului educativ: „Sunt manualele școlare conectate la lu­mea de azi? Răspunsul e negativ (...) O mare con­fuzie se constată în privința Internetului. E amintit uneori, dar nefericit prezentat, ca fiind cea mai mare bibliotecă virtuală din lume, plină de informații în toate do­meniile etc. Dar excelența Internetului e în altă parte, calitatea serviciilor sale de­pinde de calitatea întrebărilor pe care i le adresăm sub formă de cuvinte-cheie, iar astfel ne ajută să descoperim cone­xiuni din cele mai neașteptate. Mereu trebuie puse în acțiune discernământul, spiritul critic. Școala ignoră această în­datorire a ei de a face educația frec­ven­tării inteligente a Internetului, naveta între Internet și cultura tradițională (...) Cum învățasem și eu în anii ’30 la școa­lă, metafora a rămas în manualele ac­tua­le o comparație subînțeleasă (...) A tre­cut însă de mult vremea acestei pre­zen­tări a metaforei, acum avem metafora cognitivă, care nu mai e doar a lite­ra­turii, ci ocupă întreaga scenă a cunoaș­te­rii umane (...) Metafora constă în a ve­dea un lucru prin altul, a trăi un lucru prin altul, nu este doar a limbajului, ci a existenței umane“.

Dincolo de spațiul de reflecție re­zervat profesioniștilor (pe care i-am dori tot mai implicați în metadiscursul tranziției pla­ne­tare), trăitorii la granița între pre- și posttehnologie, părinții și bunicii obiș­nuiți de azi, sunt și ei datori cu un mi­nim efort de imaginație, de tipul: „cum ar fi fost dacă...?“. Cum ar fi fost dacă noi, la vârsta lor, prin anii ’50, ’60, ’70, aveam, în loc de televizorul alb-negru, ta­bleta; în locul telefonului „cuplat“, Smar­tphone-ul cu zeci de aplicații; în loc de magnetofon sau casetofon, iPod; în loc de scrisori și ilus­trate, FaceTime sau WhatsApp; în loc de 10 biblioteci reale, una virtuală? Am fi stat cumva de o parte, jenați că mutația s-a petrecut prea repede și ne desta­bi­lizează jaloanele culturale, sau ne-am fi gră­bit să vedem cum putem fructifica la ma­ximum asemenea invenții năstrușnice? Între noi și ei transferul (virtual) de iden­titate este obligatoriu, pentru a nu judeca pripit ceea ce ar merita o cercetare nuan­țată, dirijată spre viitor.