Terapie de grup la Bratislava

Summit-ul informal UE-27 de la Bratislava a marcat începutul unei perioade de reflecție post-Brexit, astfel încât nu erau așteptate evo­luții spectaculoase. Eventualele propuneri semnificative de reluare a in­tegrării vor fi discutate, pro­babil, ceva mai târziu, pentru că ar provoca diviziuni pe ca­re Uniunea nu și le permite acum. Dar încercarea par­ti­cipanților de a se concentra asupra temelor mai puțin con­troversate s-a dovedit până la urmă nesatisfăcătoare, pen­tru că întâlnirile pregătitoare – bilaterale sau în grup – generaseră deja așteptări mai mari.

Lentoarea cu care acționează guvernul bri­ta­nic în dosarul retragerii din UE servește invo­luntar cauza solidarității continentale, întrucât ultimul lucru de care ar avea nevoie Uniunea ar fi constituirea de noi tranșee, pornind de la conținutul discuțiilor. Apoi, cum în lunile ur­mă­toare vor avea loc întâlniri cu electoratul în câteva state importante (referendumul constituțional italian, alegeri în Franța, Olan­da, Germania), e de presupus că liderii politici în funcție nu doresc ca negocierile cu bri­ta­nicii să întărească forțele eurofobe sau pe ad­versarii dornici să joace, în scop demagogic, cartea in­tran­sigenței față de Londra. Cu câteva excepții, parti­ci­panții la reuniunea din ca­pi­tala slovacă au părut cu ade­vărat apăsați de presiunea propriilor electorate, ceea ce a accentuat senzația unui de­ficit de leadership.

Nici armonia între instituțiile UE nu pare a fi la cote satis­făcătoare. Între șeful Comisiei și cel al Con­si­liului European există o rivalitate instituțională încorporată, pe care evoluțiile înspre in­ter­gu­vernamentalism din ultimii ani n-au făcut de­cât s-o accentueze. Jean-Claude Juncker a ve­nit la Bratislava la doar câteva zile după un Discurs asupra Stării Uniunii destul de mo­derat, după standardele cu care ne-a obiș­nuit. Multe dintre ideile exprimate cu acea ocazie se regăsesc în declarația oficială adop­tată după summit și aceasta ar justifica, la prima vedere, verdictul potrivit căruia road­map-ul său a fost mai influent decât cel ela­borat de Donald Tusk. În fapt, însă, motivul pentru care președintele Consiliului European a avut o zi proastă ține de eșecul său în a asigura un climat destins pe toata durata în­tâlnirii, plus conferințele de presă de la sfâr­șit. Nu a fost așa, pentru că bunele intenții și formule de tip „spiritul de la Bratislava“ au reușit doar parțial să mascheze faptul că rezultatele întâlnirii au produs nemulțumiri.

E greu de spus în ce măsură reacția pre­mierului italian Matteo Renzi este doar una de consum intern, înainte de referendumul de care și-a legat viitorul politic. În declarația finală nu putea fi inclusă ideea reorientării din­spre austeritate spre creștere, susținută de Italia și de celelalte guverne (în majoritate, de stânga) din așa-numitul Club Med, dar pro­babil că o formulă diluată ar fi fost utilă pen­tru Renzi. Apoi, semnalele că mecanismul co­telor obligatorii de migranți ar putea fi relaxat și nemenționarea explicită a rutei nord-afri­cane (spre deosebire de cea balcanică) con­tribuie la eșecul de imagine al Italiei, la puțin timp după ce Roma părea a se fi înscris pe un remarcabil traseu ascendent în UE. Cât despre celălalt nemulțumit, Viktor Orbán, el nu se putea aștepta ca linia sa și a partenerilor din Grupul Vişegrád (V4) în privința migrației să fie validată oficial. Includerea în declarație a unui angajament implicit de evaluare a po­liticii cotelor obligatorii este un succes pentru V4 – în termeni sportivi, o valorificare a terenului propriu.

Mai toate subiectele ce se regăsesc în de­clarația finală sunt relativ neproblematice. Nu face excepție – așa cum este formulat – nici angajamentul de întărire a cooperării în aria securității externe și apărării. Evident că, mai ales după ieșirea Regatului Unit, există riscul unor evoluții care să îndepărteze Europa de SUA și să amenințe coeziunea NATO, însă „cei 27“ nu au intrat, deocamdată, pe un ase­me­nea culoar. Decuplarea ar putea veni mai de­grabă în urma unei modificări de poziție la Wa­shington, dacă establishment-ul politico-militar de acolo va concluziona, așa cum re­comandă mulți specialiști, că misiunea apă­rării Europei trebuie să le revină europenilor, care sunt capabili să o realizeze – sau, dacă nu sunt, e cazul să devină, pentru că inte­re­sul major al SUA este legat nu de Europa, ci de balanța de putere la nivel sistemic. Despre asemenea teme se va putea discuta, însă, doar dacă Uniunea își va depăși actuala stare de fragilitate.