Obama, după exploziile din SUA: Vor şi să inducă frică şi să schimbe modul în care trăim

E.b. | 20.09.2016

Şapte capete de acuzare - cinci pentru tentativă de omor şi două pentru deţinere de arme - au fost formulate împotriva principalului suspect, în cazul exploziilor din New York şi New Jersey. E vorba despre Ahmad Khan Rahami, un tânăr de 28 de ani, cetăţean american, născut în Afganistan.

Pe aceeași temă

  
 

Chiar dacă a călătorit de mai multe ori în ţara natală şi în Pakistan, Ahmad Khan Rahami nu era în atenţia serviciilor de informaţii americane. Acum, autorităţile încearcă să afle dacă a acţionat singur sau a avut complici.

 

 

Barack Obama acomentat ultimul atacuri din New York şi New Jersey: „În momente precum acesta, cred că este important să ne aducem aminte ce încearcă să obţină extremismul violent şi ce încearcă teroriştii să facă. Ei încearcă să rănească oameni nevinovaţi, dar vor şi să inducă frică şi să schimbe modul în care trăim, să ne submineze valorile. Toţi avem îndatorirea cetăţenească de a nu ne preda în faţa unei astfel de frici”. 

 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22