Iohannis, alături de lideri din întreaga lume, la funeraliile lui Shimon Peres

E.b. | 30.09.2016

Lideri din întreaga lume, inclusiv preşedintele român Klaus Iohannis, participă vineri la funeraliile fostului preşedinte israelian Shimon Peres, una dintre figurile politice care au dominat scena mondială timp de şase decenii, relatează DPA. Prezenţa la Ierusalim a atât de multor lideri reprezintă o provocare considerabilă pentru serviciile de securitate

Pe aceeași temă

 

 

Trupul neînsufleţit al lui Peres va fi ridicat din clădirea Knessetului, unde a fost depus pentru ca mii de oameni să îi aducă un ultim omagiu, şi va fi dus la Mont Herzl, cimitirul naţional din oraş, la ora locală şi a României 8.30. Ceremonia va începe o oră mai târziu.

 

Circa 3.000 de persoane sunt aşteptate la funeralii, au anunţat membrii familiei.

 

Printre liderii internaţionali aşteptaţi la funeralii se află preşedintele american Barack Obama, preşedintele german Joachim Gauck, dar şi liderul palestinian Mahmoud Abbas. Pe lista cu oaspeţi prezentată de Ministerul israelian de Externe se află circa 20 de preşedinţi şi 15 şefi ai diplomaţiei, conform News.ro.

 

Sicriul lui Peres a fost depus la Knesset joi. Premierul Benjamin Netanyahu şi preşedintele Reuven Rivlin au fost primii care i-au adus un omagiu fostului lider şi au depus coroane de flori la catafalcZeci de mii de oameni au stat la coadă pentru a-şi lua adio de la fostul şef al statului.

 

Preşedintele american Bill Clinton, care a condus administraţia SUA în timpul eforturilor de pace din Orientul Mijlociu din anii ’90, a fost unul dintre primii lideri occidentali care au ajuns la Ierusalim şi s-au recules lângă sicriul lui Peres.

 

Prezenţa la Ierusalim a atât de multor lideri reprezintă o provocare considerabilă pentru serviciile de securitate. "Avem de-a face cu o operaţiune de o amploare fără precedent", a declarat şeful poliţiei Roni Alsheikh.

 

Astfel, într-o ţară care se confruntă în mod constant cu provocări în domeniul securităţii, 7.000 de poliţişti au fost mobilizaţi, în aceste două zile de doliu.

 

Circulaţia pe autostrada care asigură o legătură între Ierusalim şi Tel Aviv va fi întreruptă, intermitent, pentru trecerea şefilor de stat şi de guverne.

 

În Israel nu a mai avut loc un asemenea eveniment, cel puţin de la funeraliile din 1995 ale lui Yitzhak Rabin, fostul rival al acestuia şi premier, asasinat, care a fost recompensat odată cu Shimon Peres şi liderul palestinian Yasser Arafat cu Premiul Nobel pentru Pace, în 1994.

 

Peres a murit miercuri dimineaţa, în somn, la vârsta de 93 de ani, la spital, în urma unui accident vascular cerebral.

 

El este ultimul dintre cei trei laureaţi ai Nobelului pentru Pace din 1994, prin care le-au fost recompensate "eforturile în favoarea păcii în Orientul Mijlociu", concretizate cu un an mai înainte prin Acordurile de la Oslo, ce au pus baza autonomiei palestiniene şi au oferit o speranţă de soluţionare a conflictului israeliano-palestinian.

 

El este, în ochii israelienilor, ultimul reprezentant al generaţiei părinţilor fondatori ai Israelului.

 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22