De același autor
În România tema proiectului de țără, din punct de vedere al percepției publice, este una epuizată. Din 2007, de la aderarea a UE, s-a tot vorbit despre un nou proiect de țară. Incapacitatea României de a culege roadele aderării, de exemplu, a fost pusă pe seamă absenței unui proiect de țară. Aproape toate personalitățile vieții publice românești au rostit cândva termenul de proiect de țară pentru a părea mai interesați, iar de la Academia Română, până la asociațiile de studenți, instituții mai mult sau mai puțin cunoscut au propus proiecte de țară la un moment dat în istoria recentă. Cu alte cuvinte terenul a fost deja „bătătorit", iar rezultatele au fost în general aceleași: nimic.
Problemele noului proiect prezidențial sunt multiple și variate. În primul rând ideea unei comisii prezidențiale de proiect de țară este în sine o eroare. Deși Klaus Iohannis încearcă din răsputeri și cu succes de a se distanța de stilul prezidențial al lui Traian Băsescu, în cazul acestei comisii nu reușeste. Aduceți-vă aminte de eșecurile politice ale comisiilor de la Cotroceni cu privire la pactul pentru educație sau a comisiei pentru revizuirea Constituției.
În al doilea rând, componența comisiei ridică mari semne de întrebare. 23 de membri sunt prea mulți pentru a fi credibilă. Apoi, cum au observat mulți, în comisia respectivă sunt 22 de barbați și o singură femeie – reprezentivitatea în materie de gen e deja compromisă. Modul în care au fost selectați membri comisiei nu a fost unul transparent, iar unii dintre aceștia s-ar putea să nu fie destul de calificați pentru scrierea unui „proiect de țară" în secolul XXI (să nu vă mirați dacă vor apărea idei năstrușnice legate de unirea cu R. Moldova). Tot la capitolul reprezentantivitate pentru președinte este absența organizațiilor non-guvernamentale, mai ales a acelora care au avut ceva de spus în privința dezvoltării României în ultimii 25 de ani.
Momentul ales de Klaus Iohannis a fost unul foarte prost. Dacă la începutul mandatului să a părut ceva mai inspirat – a se vedea cazul compromisului între partide negociat în 2015 privind alocarea a 2% din PIB pentru Apărare timp de 10 ani – în cazul acestei comisii a greșit. Alegerile parlamentare nu sunt departe și ar fi fost de preferat că această comisie să fie lansată după formarea noului guvern. E foarte probabil ca în campania electorală subiectul „proiectului de țară" să fie politizat, iar activitatea comisiei paralizată (oricum cu 23 de membri va fi dificil de lucrat). Nu mai vorbesc de faptul că în comisie sunt reprezentate actualele partide parlamentare, iar după 11 decembrie 2016, dacă vor intra și alte forțe politice în Parlament, un lucru foarte probabil de altfel, acestea fie vor cere să trimită membri în comisie, fie vor contesta legitimitatea acesteia.
În al patrulea rând, partidele politice vor percepe proiectul de țară ca un instrument politic al președintelui, o încercare de a le controla agendele. Pe cale de consecință vor fi foarte reticente în a și-l asuma pe termen mediu și lung, chiar dacă pentru moment vor contribui la redactarea acestuia și vor achesa la prevederile acestuia. O dată ajunse la guvernare partidele nu vor dori să fie încorsetate de un cadru politic, fie el și foarte slab definit. Partidele românești nu sunt structurate astfle încât să fie capabile să respecte sau să aplice un proiect pe termen lung. După adoptarea proiectului de țară, vor exista presiuni atât din interiorul partidelor, cât și din partea grupurilor de interese organizate de la nivelul societății (sindicate, patronate și asociații profesionale) care vor dori amendarea documentului, în funcție de interesele de moment.
Cum ar fi trebuit gestionată dezbaterea privind proiectul de țară? Istoria recentă a României oferă o posibilă soluție. Președintele ar fi trebuit să se inspire din succesul anteriorului „proiect de țară", aderarea la NATO și UE, care s-a bazat pe un compromis negociat între principalele forțe politice, celebra decarație de la Snagov. În loc să formeze o comisie prezidențială, Klaus Iohannis ar fi trebuit să negocieze informal cu principalele forțe politice liniile generale ale unui proiect de țară. După ce s-ar fi ajuns la un consens pe tema aceasta ar fi trebuit formată o serie de comisii formale sau informale cu un număr redus de cadre, care să lucreze la detaliile proiectului, iar apoi acesta să fie prezentat Parlamentului spre ratificare.
Cum ar trebui să arate un proiect de țară pentru România? Patru direcții ar trebui să fie fundamentale. Prima ține de consolidarea și reformarea instituțiilor politice, aici fiind incluse revizuirea Constituției, reforma administrației și o eventuală regionalizare. Consolidarea democrației românești este vitală având în vedere ascensiune „democrației iliberale" în Europa Centrală și de Est. A doua direcție ține de dezvoltarea economică și necesitatea creării unei economii care să genereze pe de o parte prosperitate, și pe de altă parte să reducă uriașele inechități sociale existente în România. O a treia direcție ține de dezvoltarea unor servicii publice performante și care să vină în sprijinul cetățeanului. Nu în ultimul rând, este nevoie de o reflecție serioasă asupra rolului României în lume, precum și asupra posturii sale strategice.
