Doi diplomaţi americani, drogaţi la Sankt Peteresburg. Moscova neagă acuzaţiile

E.b. | 06.10.2016

Statele Unite şi Rusia se acuză reciproc pentru escaladarea tensiunilor diplomatice, după ce în presă au apărut informaţii potrivit cărora doi diplomaţi americani au fost drogaţi la Sankt Peteresburg. Rusia neagă informaţiile şi sugerează că cei doi era beţi, relatează CNN, citată de News.ro.

Pe aceeași temă

 

Suntem revoltaţi”, a declarat miercuri ministrul adjunct de Externe Serghei Riabkov, într-un comunicat. El susţine că este posibil ca informaţiile apărute în presă să fi fost furnizate de Departamentul american de Stat, ca „răzbunare” pentru prăbuşirea negocierilor dintre Washington şi Moscova privind Siria, conform News.ro.


Anterior, Radio Free Europe/Radio Liberty a scris că cineva a pus droguri în băuturile pe care le-au consumat cel puţin doi diplomaţi americani - un bărbat şi o femeie. Incidentul ar fi avut loc în noiembrie 2015, la o convenţie ONU consacrată luptei anticorupţie, organizată la Sankt Petresburg.


Cei doi ar fi primit îngrijiri la o „clinică medicală occidentală”, iar Departamentul de Stat a protestat discret pe lângă autorităţile ruse.


„O anchetă desfăşurată de Rusia a arătat că niciun american nu a primit îngrijiri medicale la nicio instituţie medicală din Sankt Petersburg în perioada respectivă”, potrivit lui Riabkov.


Dacă au băut prea mult la barul hotelului, numai ei sunt de vină”, a adăugat el.


Oficialul rus a dat asigurări că anchetatorii au răspuns „prompt” la informaţiile oferite de Ambasada SUA în noiembrie, dar când au cerut mai multe detalii, de exemplu numele victimelor, americanii nu au răspuns.


Departamentul de Stat a refuzat să comenteze informaţiile, dar oficiali americani şi-au exprimat îngrijorarea în legătură cu tratamentele la care sunt supuşi în general diplomaţii americani în Rusia.


„Suntem îngrijoraţi de modul în care au fost trataţi membrii corpului nostru diplomatic şi angajaţii consulari în ultimii doi ani”, a declarat o purtătoare de cuvânt a Departamentului de Stat, Elizabeth Trudeau. „Ne-am exprimat îngrijorarea la cel mai înalt nivel. Hărţuirea şi supravegherea personalului nostru diplomatic la Moscova de către personalul de securitate şi poliţia rutieră s-au intensificat semnificativ. După cum am spus şi înainte, considerăm acest lucru inacceptabil”, a adăugat ea.

 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22