Petre Toba a depus plangere la Parchetul General impotriva CNATDCU pentru abuz in serviciu

Dora Vulcan | 11.10.2016

Fostul ministru de Interne Petre Tobă a depus, luni, o plangere penală la Parchetul General impotriva CNATDCU. Toba acuza infractiunea de abuz in serviciu cu privire la modul in care s-a constituit a doua comisie de experti a CNATDCU care i-a analizat teza de doctorat, in urma careia s-a dat verdictul de plagiat.

Pe aceeași temă

 

 

 

 

Potrivit unor surse judiciare citate de Agerpres, plângerea este îndreptată atât împotriva membrilor Consiliului General al CNATDCU, care au decis constituirea comisiei tehnice de experți, dar și împotriva membrilor acestei comisii. Asadar, nu verdictul este cel contestat ci modul in care s-a ajuns la el, in speta felul in care a fost constituita cea de a doua comisie.

 

Pe 7 octombrie, Comisia specială de experți a constatat că fostul ministru Petre Tobă a plagiat în lucrarea de doctorat și a solicitat retragerea titlului de doctor.

 

Inițial, o altă comisie de specialitate din cadrul CNATDCU a decis că în cazul lucrării de doctorat a lui Tobă nu este vorba de plagiat, însă Consiliul General al CNATDCU a decis înființarea unei alte comisii care să analizeze cazul fostului ministru.

 

 

***

 

Marti urmeaza sa se pronunte Consiliul General al CNATDCU pentru a confirma sau infirma decizia comisiei tehnice data pe 7 octombrie.

 

 

Spre deosebire de ceea ce s-a intamplat in cazurile Ponta si Oprea, comisia de lucru a CNATDCU a decis in septembrie ca Petre Toba, fost ministru de Interne al Romaniei, nu a plagiat in teza sa de doctorat.

 

 

 

Informatii aparute in presa aratau ca ar exista suspiciuni de plagiat în cazul lucrării de doctorat a proaspat numitului ministru de Interne, chestorul principal Petre Tobă, cel care a condus Poliția Română în ultimii 3 ani. Astfel, peste 250 de pagini din cele 390 ale tezei de doctorat a ministrului de Interne Petre Tobă ar fi copiate ad litteram din lucrări de specialitate sau din referate postate pe internet, fără utilizarea ghilimelelor și fără a respecta normele naționale și internaționale de citare în opere științifice.

 

 

 

Petre Tobă a urmat cursurile doctorale la Catedra de Strategie Militară și Securitate, Departamentul Operații Întrunite, Studii Strategice și de Securitate din cadrul Universității Naționale de Apărare "Carol I", în perioada 2008–2011, susținându-şi teza în mod public în 15 februarie 2011. Titlul tezei prin care Petre Tobă a devenit doctor în Științe Militare este"Poliția Română – forță de stabilitate și securitate. Optimizarea managementului cooperării internaționale în vederea combaterii amenințărilor neconvenționale", lucrarea fiind coordonată de chestorul general de Poliție (r) Anghel Andreescu, fost director al Serviciului de Pază și Protecție (1998-1999), comandant al Jandarmeriei (1999-2001) și secretar de stat în Ministerul Afacerilor Interne (2005–2013), mai arata Emilia Sercan.

 

 

 

Ministrul de Interne Petre Toba si-a dat  demisia dupa ce DNA a cerut aviz pentru anchetarea sa in dosarul DIPI sub acuzatia de favorizare a infractorului.

 

***

 

Consiliul National de Atestare a Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor Universitare (CNATDCU) a votat  respingerea rapoartelor comisiilor de specialitate care au stabilit ca fostul ministru de Interne Petre Toba si primarul din Voluntari Florentin Pandele nu au plagiat, a anuntat vicepresedintele CNATDCU Marius Andruh.

 

Membrii CNATDU au cosiderat ca rapoartele comisiilor sunt "incomplete, pe alocuri superficiale", iar argumentele prezentate nu sunt concludente, mai mult decat atat, prezinta "contradictii care genereaza confuzii periculoase pentru etica cercetarii stiintifice".

 

 

****

 

Unul dintre cei trei membri ai comisiei de specialitate din cadrul CNATDCU ce a redactat raportul anterior potrivit caruia Petre Toba nu a plagiat a fost si el acuzat si el de plagiat.

 

 

 Cinci articole publicate in perioada 2012-2014 de profesorul universitar Marin Claudiu Tupulan de la Academia de Politie "Alexandru Ioan Cuza" din Bucuresti sunt suspecte de plagiat, scrie Centrul Roman pentru Jurnalism de Investigatie.

 

 

"Plagiatul la profesorul Marin-Claudiu Tupulan este, in esenta, unul masiv si intentionat, ca si in cazul Petre Toba pe care, culmea ironiei, a ajuns sa il apere si absolve de plagiat", a declarat, pentru CRJI, profesorul universitar Dumitru Sandu, citat de Hotnews.

 

 

Potrivit investigatiei CRJI, in articolul "Dimensiunea globala a traficului de droguri" din 2012, cele noua pagini ale lucrarii lui Tupulan seamana ca doua picaturi de apa cu 15 pagini (de la 58 la 72) din volumul "Organizatia criminala a drogurilor", publicat, in 2008, la Editura Sitech din Craiova.

 

Astfel, au fost preluate pana si erorile.

 

La pagina 64 a textului-sursa din 2008 exista o greseala de tehnoredactare: "cocluzia" in loc de "concluzia". Asa apare cuvantul si in articolul din 2012 al lui Tupulan, la pagina 276 a revistei Pro Patria Lex.

 

 

 

 

 

 

 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22