Până unde ajunge minciuna?

Petru Tomegea | 18.10.2016

Pe aceeași temă

Scopul politicilor publice este buna guvernare, însă nu pot înțelege și pace ce legătură există între această importantă activitate a partidelor și valul nemaiîntâlnit de minciuni care se revarsă zilnic în spațiul public. Una mai gogonată ca alta. Sunt atât de stridente, încât oricine le poate sesiza. Și atunci, cui folosesc?

 

Cine sunt campionii minciunilor? Victor Ponta & asociații. Ele sunt propagate zi și noapte prin Facebook, televiziuni și oamenii lor de casă. Uneori, minciunile sunt lansate de la cea mai înaltă tribună a României, parlamentul, sau de la conferințele de presă ale PRU, formațiune politică tocmai pentru aceasta înființată, dar mai dau din când în când câte o mână de ajutor și alții, inclusiv Traian Băsescu.

 

Interesant este rolul media: dacă, într-o societate deschisă, respectabilă, astfel de minciuni sunt repede desființate, în țara noastră mass-media nu funcționează ca un filtru, ci ca un difuzor, indiferent că le critică ori le dau crezare. Este rușinos că foarte mulți jurnaliști, oameni de opinie se fac a nu le sesiza, dându-le girul.

 

Pe cine vrea să păcălească fostul prim-ministru, alături de actualul președinte al Senatului României, că schimbarea de guvern din 4 noiembrie 2015 a fost nedemocratică, din moment ce în Constituție se spune foarte clar că orice guvern își încetează activitatea după demisia prim-ministrului? Cine poate înghiți gogoașa că Guvernul Cioloș e ilegitim, chiar dacă a primit învestitura parlamentului și a depus jurământul în fața președintelui României? Cei ce susțin astfel de gogorițe se fac a uita că orice act al unui guvern ilegitim poate fi desființat în instanță. Or, așa ceva nu s-a întâmplat până acum.

 

L-a amenințat ori forțat cineva pe Victor Ponta să demisioneze? Nici vorbă. A făcut-o de frica zecilor de mii de protestatari după omorul de la Colectiv. I-a amenințat cineva pe parlamentari să-și dea acordul de învestitură pentru noul guvern? Imposibil. Din contra, partidele s-au bucurat că scapă de povara guvernării într-un moment de cumpănă.

 

Orice decizie mai importantă a Guvernului Ponta, inclusiv demiterea, au fost cică influențate de George Soros, de serviciile secrete, de Iohannis și „binomul“, ambasade... Cică toți aceștia au hotărât, nu justiția, cine e penal și cine nu, ei au scos oamenii în stradă, ei, împreună cu „stăpânul UE“ și camarila de pe la curțile europene ne-au procopsit cu tehnocrații, „echivalenți cu incompetența“, ca să-l cităm pe șeful celui mai mare partid românesc, Liviu Dragnea.

 

Colac peste pupăză, a mai apărut și declarația gogonată a profesorului senator Daniel Barbu: „Politica... este o meserie riscantă. E mai riscantă decât misiunea unui soldat în Afganistan“. Aluzia e clară: toți politicienii agățați de DNA sunt niște eroi, mai ceva ca zecile de soldați căzuți la datorie în Afganistan și sutele de răniți care și-au vărsat sângele în numele libertății și al României pe teatrele de operațiuni. Iar asta a întrecut orice mârșăvie politică în ultimul sfert de veac.

 

N-a rămas departe de maidanul cu minciuni nici fostul președinte Traian Băsescu. Cică DNA schimbă cum vrea majoritățile parlamentare, omorând capitalul românesc. Iohannis „utilizează excesiv «strada» și emoția colectivă a morții dramatice a propriilor cetățeni, pentru a-și atinge obiectivele politice“. Să fi uitat oare cu ce emoție îi aștepta el însuși pe cetățeni la întâlnirile programate la orele 17 în Piața Universității? Și apoi, chiar m-aș bucura din toată inima ca un președinte să țină cont și de vocea străzii, nu numai de aceea a liderilor de partid. De asta a fost ales prin vot universal.

 

În final, aș dori să consemnez cu mare satisfacție moartea unei minciuni: Gabriel Oprea și al său UNPR, slujitori devotați ai interesului național. O gogoașă cu care și-a urmărit numai propriul interes până s-a dezumflat într-o groapă pe carosabilul ud și apoi pe treptele DNA. Ocazie cu care noțiunea sfântă a interesului național s-a dezintegrat în mocirla politicianistă.

 

Abia aștept campania electorală ca să jubilez la căderea în mocirla politică și a celorlalte minciuni. Poate va răsări soarele adevărului și pe ulița poporenilor.

 

Petru Tomegea

4 octombrie 16

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22