Presa românească din Ungaria. Iluzii pierdute

Fiecare întâlnire cu jurnaliștii comunității ro­mâ­nești din Ungaria confirmă excepționala lor strădanie de a nu dezerta, de a nu părăsi ba­ricada identității românești și profesia în­săși, în vremuri tulburi și con­diții di­fi­cile de supraviețuire. La nu­mă­rătoare aproape că ajung de­getele de la o mână: doi oa­meni la Foaia ro­mâ­neas­că, doi la emisiunea în lim­­ba ro­mână de la Radio Kos­­suth și doi la MTV. Co­munitatea așe­zată în jurul orașelor Sze­ghe­din și Jula, cu o extensie în ca­pitală, a scă­zut numeric, iar căsătoriile mixte au stimulat pierderea lim­bii române încă din familie. Pro­fesorul Cornel Mun­teanu, autor al unor lucrări relevante des­pre pre­sa și literatura românilor din Ungaria, atră­gea atenția că peste 50 de ani se va ști doar din cărți că a existat presă de limbă ro­mână pe aceste meleaguri. Totuși, publicațiile și emi­siu­nile dedicate românilor con­tinuă, cu fi­nan­țări greoaie de la Depar­ta­men­tul pentru relația cu ro­mânii de pre­tutindeni al Mi­nisterului Afacerilor Externe din Ro­mâ­nia și de la statul un­­gar.

În 15 ianuarie 2016, Foaia ro­mâ­nească a împlinit 65 de ani, longevitate fabuloasă, des­­pre care Eva Iova-Șimon, re­dactor-șef și sufletul re­vis­tei, spunea că este „o ade­vărată minune“, la în­tâl­nirea cu universitarii par­ti­cipanți la con­fe­rin­ța internațională Mass-me­dia în post-co­mu­­nism. Moștenire, evoluție, ten­­dințe, organizată de Universitatea din Ora­dea. „Ziua de naștere a Foii românești, 15 ianuarie, ne amintește la fiecare început de an de acest drept al nos­tru, al românilor din Ungaria, de a citi și a ne informa în limba română, dar și de strânsa noastră legătură cu cultura românească... Mul­țumim, domnule Eminescu!“, sublinia edi­torialul aniversar. Săp­tâmânalul ține stin­dar­dul românismului fără să blameze majori­ta­tea, dar mizând, mai cu seamă în ultimele de­ce­nii, pe adevăr și spi­rit critic. Apariția în anul 2000 a unei pu­blicații paralele de limbă ro­mână, Cronica, a produs înjumătățirea sumei alocate de statul ungar, relevând fracturile din comunitate.

Noile tehnologii au facilitat difuzarea presei, a emisiunilor de radio și televiziune, iar asta în­seamnă deschidere, însă, paradoxal, co­mu­nitatea continuă să rămână întoarsă spre ea însăși. „Am încercat să difuzăm în programul nostru emisiuni de tip magazin realizate pro­fesionist la Radio România, despre subiecte interesante din țară și din lume. N-am avut prea mult succes. Comunitatea își dorește su­biecte din și despre ea“, ne-a declarat Iulia Kaupert, jurnalistă la Kossuth Radio. Dincolo de misiunea culturală pe care și-au asumat-o, jurnaliștii de expresie română au de înfruntat și condițiile generale ale deteriorării libertății presei: „Ne cântărim fiecare cuvânt de frică să nu deranjăm prea mult“, scria Eva Iova-Și­mon în editorialul din 14 octombrie 2016.

Ceea ce trebuie remarcat, ca un fenomen me­dia specific, este transformarea jurnaliștilor în pro­motori culturali, în conștiințe și voci ale co­­munității. Ei au devenit, prin forța îm­pre­jurărilor, atât cronicari ai clipei, ai prezentului, cât și cronicarii vremurilor trecute, în măsura în care tot ei, împreună cu câțiva profesori și cercetători grupați în jurul catedrei de ro­mână a Universității din Szeghedin sau în ju­rul puținelor instituții culturale proprii, recu­pe­rează istoria, resuscită memoria locului. Cu fon­duri și efective diminuate, cu ore de emi­sie restrânse, ei au rămas neclintiți. Iată de ce trebuie elogiați Eva Iova-Șimon și Anca Bu­tar de la Foaia românească, Iulia Kaupert și Adam Bauer, realizatorii emisiunii O voce ro­mâ­nească de la Kossuth Radio, Tiberiu Boca și Ștefan Cârsta de la televiziunea un­gară, un­de realizează emisiunea Ecranul nos­tru.