Ian Buruma la Bucureşti

Humanitas | 18.10.2016

Pe aceeași temă

Miercuri, 19 octombrie, ora 19.00, Librăria Humanitas de la Cismigiu va găzdui o întâlnire cu istoricul şi eseistul Ian Buruma, autorul volumelor „Anul Zero. 1945, o istorie” şi „Occidentalismul. Războiul împotriva Occidentului” (coautor Avishai Margalit), apărute la Editura Humanitas.

La eveniment vor vorbi alaturi de autor, Vlad Mixich, Ioan Stanomir şi Lidia Bodea, directorul general al Editurii Humanitas.
 

Ian Buruma (n. 28 decembrie 1951, Haga), reputat istoric şi eseist anglo-olandez care trăieşte în Statele Unite, a studiat literatura chineză la Universitatea din Leiden şi cinematografia japoneză la Universitatea Nihon din Tokio. Scrie consistent despre cultura asiatică, îndeosebi despre cea din China şi din Japonia secolului XX. Începând din 2003, ţine cursuri de jurnalism şi drepturile omului la Bard College. Este nepotul regizorului englez de film John Schlesinger, cu care a publicat o carte de interviuri. Este considerat unul dintre cei mai importanţi intelectuali europeni contemporani. Este deţinător al Premiului Erasmus (2008) şi al Premiului Abraham Kuyper (2012). Se numără printre colaboratorii cei mai citiţi ai publicaţiilor New Yorker, New York Times şi NewYork Review of Books.
Printre cărţile scrise se numără „The Wages of Guilt: Memories of War in Germany and in Japan”, „A Japanese Mirror: Heroes and Villains of Japanese Culture”, „Voltaire’s Coconuts or Anglomania in Europe”, „Inventing Japan: from Empire to Economic Miracle”, „The Missionary and the Libertine: Love and War in East and West”. La Editura Humanitas au apărut volumele „Anul Zero: 1945, o istorie” (2015) şi „Occidentalismul: războiul împotriva Occidentului. O scurtă istorie a urii faţă de Vest” (2016, în colaborare cu Avishai Margalit).
 

Rezervările pentru acest eveniment se fac pe Eventbook.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22