Interceptări. Bogdan Olteanu credea că fapta sa, trafic de influență, este prescrisă

E.b. | 19.10.2016

Fostul viceguvernator BNR a fost interceptat ambiental în timp ce discuta cu unul dintre oamenii de încredere ai lui Sorin Ovidiu Vîntu. Discuţiile ar fi fost legate de banii, proveniţi de la Vîntu, care s-ar fi dat pentru numirea lui Liviu Mihaiu în funcţia de Guvernator al Deltei Dunării.

Pe aceeași temă


Procurorii DNA l-au trimis în judecată pe Bogdan Olteanu, în stare de arest la domiciliu, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență. La data faptei, Olteanu era  președinte al Camerei Deputaților.

 

În februarie, anul acesta, Bogdan Olteanu a fost interceptat în timp ce discuta cu Ion Ifteni, unul dintre apropiaţii lui Sorin Ovidiu Vîntu. Cei doi au vorbit despre momentul numirii lui Liviu Mihaiu în funcţia de guvernator al Deltei Dunării, în contextul începerii unei anchete DNA, conform Digi24.ro.

 

Atunci, el ar fi spus că o astfel de faptă, petrecută în 2008 s-a fi prescris până acum pentru că nu este o crimă. Dosarul ar conţine şi declaraţii detaliate despre cum ar fi ajuns un milion de euro în sediul central al PNL, ca și despre existența unei presupuse mite plecate din conturile lui Vîntu de 2 milioane de euro, și nu de 1 milion, cât se credea până de curând. Procurorii DNA caută acum destinatarul celui de-al doilea milion de euro.  

 

 ******
 

 Ion Ifteni: „Spune că un milion a fost pentru numirea lui Liviu Mihaiu şi un milion pentru nu ştiu ce făceau ei atunci. (...) Şi m-a pus pe mine să te întreb şi te-am întrebat eu după aia, dacă totul e ok. Tu ai zis că e ok şi aşa a fost”.

Bogdan Olteanu: „El n-avea, măi, probleme că... de bani cu mine, noi aveam alte promisiuni. El mi-a făcut promisiuni că mă ajută cu firma aia a lui de sondaje, îmi face nişte sondaje, îmi spune nişte date. Alea au fost lucrurile. Altele n-am avut”.


Cei doi au discutat şi despre prescripţia faptelor.


Bogdan Olteanu: „Băi, sunt opt ani din 2008”.

 

Ion Ifteni: „Da, da, da, da”.

 

Bogdan Olteanu: „Tot ce înseamnă infracţiuni până în 10 ani pedeapsă... se prescriu în opt ani. (...) Că n-a dat nimeni în cap la oameni sau ceva să fie pedepse d-alea mari sau ceva...”.

 

Ionuţ Eftimie, persoana despre care procurorii spun că a fost desemnată de Sorin Ovidiu Vântu să ducă banii pentru Bogdan Olteanu, a decris cu lux de amănunte acel moment într-o declaraţie dată achetatorilor: „În ambele situaţii, banii au fost daţi la sediul central al Partidului Naţional Liberal din strada Aviatorilor. Accesul în sediul partidului se realiza fără niciun fel de formalităţi, iar cu Bogdan Olteanu m-am întâlnit de fiecare dată în aceeaşi încăpere. Dacă nu greşesc, încăperea este situată la parterul clădirii, unde se ajunge urcând nişte trepte, făcând dreapta pe un hol şi intrând pe prima sau a doua uşă la stânga”.


Banii au fost scoşi de la un bancomat din Bulgaria. Procurorii au intrat în posesia dovezii care arată tranzacţia.


Ionuț Eftimie: „Bogdan Olteanu mă aştepta în camera respectivă, iar eu îi lăsam banii şi plecam, fără nicio altă discuţie. (...) De fiecare dată, banii au fost introduşi într-un rucsac sport negru cu galben, pe care l-am recuperat anterior (sic! - n.r.). Nu îmi amintesc cu exactitate dacă Bogdan Olteanu l-a restituit tatălui meu sau am venit să-l iau”.

 

Liviu Mihaiu, fostul guvernatorul al Deltei Dunării, susţine că aflat despre mită abia după numirea sa în funcţie.

 

Declaraţia lui Liviu Mihaiu: „La un moment dat, Vîntu m-a întrebat dacă vreau să fiu guvernator al Deltei Dunării, iar eu am fost de acord. Vîntu mi-a spus că se ocupă, că aranjează, însă nu îl credeam întotdeauna. (...) La scurt timp după ieşirea din mandatul de guvernator am aflat că Vîntu a dat bani pentru ca eu să fiu numit guvernator al Deltei Dunării."

 

Bogdan Olteanu susţine că este nevinovat. Fostul preşedinte al Camerei Deputaţilor se află în arest la domiciliu.

 

Procurorii DNA au decis să continue ancheta pentru a afla urma unui al doilea milion de euro care a plecat din conturile lui Sorin Ovidiu Vîntu din Cipru via Bulgaria. Ancheta se ocupă de aflarea destinatarului celui de-al doilea milion de euro și dacă a făcut parte din tranzacția care a constituit mita plătită de Vîntu în schimbul numirii lui Liviu Mihaiu ca guvernator al Deltei Dunării, conform Digi24.ro.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22