Imagini care arată că organizatorii marşului Unirii ar fi plănuit încăierarea cu jandarmii

E.b. | 24.10.2016

Organizatorii marşului Unirii de ieri de la Bucureşti au plănuit de la început încăierarea cu forţele de ordine, spun jandarmii. Dovada stă în câteva imagini filmate în mijlocul demonstranţilor, filmate cu mai puţin de două minute înainte ca jandarmii să intervină.

Pe aceeași temă

 

 

În prim plan apar capii mişcării, care îndeamnă oamenii să încalce traseul aprobat de autorităţi. Patru lideri ai protestatarilor au fost sancţionaţi pentru asta. Au primit câte 3.000 de lei amendă, conform Digi24.ro.

 

 
 
 

 

 

 

- Haideţi toţi!

 

- Veniţi, mă, o dată!

 

Imaginile sunt filmate cu mai puţin de două minute înainte ca jandarmii să  intervină. George Simion, cel care a obţinut autorizaţia pentru miting şi ştia perfect traseul impus, îi îndeamnă pe cei 2.000 de demonstranţi să se abată de la drumul care trebuia respectat. Este fostul şef al grupării "Noii Golani" şi declarat de două ori persona non-grata în Republica Moldova.

 

- Să mergem!

 

Un alt lider continuă îndemnul, deşi jandarmii îi somează să respecte traseul aprobat.

 

- Haideţi aici!

- Hai cu toţi.

- Hai, hai, hai!

Manifestanţii îi ignoră însă pe jandarmi. Tot mai mulţi vor să meargă pe drumul interzis: aproape 200 de oameni.

 

- Haide, băi!

- Ruşine, ruşine să vă fie!

 

Jandarmii au făcut cordon în calea manifestanţilor care încearcă să depăşească limitele impuse. Demonstranţii forţează însă trecerea şi se ajunge însă la încăierare. Unii îşi dau seama că nu este bine ce fac şi încearcă să respecte însă regulile.

 

- A zis să mergem la Universitate, George.

- De ce Codruţ să mergem la Universitate?

- Marşul este autorizat, are un traseu.

 

Unii manifestanţi sunt însă raţionali. Încearcă să îşi convingă colegii că nu fac bine dacă ies de pe traseul aprobat şi merg spre Piaţa Universităţii. Jandarmii deja îi anunţaseră ce cred despre această idee.

 

- Daca a fost respinsă, noi ce căutăm aici. Să ne batem cu jandarmii?

- Nu. Nu ne batem cu jandarmii.

- Dacă nu avem voie nu o facem.

- De ce să nu avem voie, domnule...

 

Jandarmii analizează toate imaginile filmate de ei în timpul mitingului şi caută să identifice toţi provocatorii. Aceştia vor fi chemaţi la Poliţie şi anchetaţi.

 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22