Lansarea volumului şi documentarului „Tot înainte! Amintiri din copilărie"

Fara Autor | 26.10.2016

2016 / 10 / 31

Pe aceeași temă

Luni, 31 octombrie, începând cu ora 18, în Studioul Horia Bernea din cadrul Muzeului Naţional al Ţăranului Român, va avea loc premiera filmului documentar „Tot înainte!” Amintiri din copilărie, precum şi lansarea volumului cu acelaşi titlu, semnate de istoricii Valeriu Antonovici şi Simona Preda (Curtea Veche Publishing).

Filmul documentar şi volumul analizează fenomenul prin prisma interviurilor cu câteva dintre personalităţile lumii culturale (22 de interviuri), care povestesc despre propriile lor copilării. Dintre intervievaţi fac parte: Dan C. Mihăilescu, Teodor Paleologu, Mirel Bănică, Doina Jela, Tiberiu Soare, Cristian Pepino, Cezar Paul-Bădescu, Codruţ Constantinescu.

Atât cartea, cât şi filmul se străduiesc să arate o altă faţetă a societăţii de dinainte de decembrie 1989. Comunismul nu a însemnat doar lipsa unor drepturi fundamentale, sărăcie şi neajunsuri, Securitate şi dictatură, condamnaţi politici şi graniţe închise, ci a fost şi perioada în care au crescut părinţii noştri sau perioada în care ne-au crescut pe noi. Este perioada în care ei şi-au trăit viaţa, au avut parte de bucurii şi evenimente neobişnuite. Pe lângă ideologia de partid şi ambiţiile patriotice ale partidului unic, mai exista şi puţină viaţă privată. E adevărat că aceasta era controlată şi, de multe ori, confundată cu „spaţiul/ interesul public”, dar exista şi viaţă privată.

Proiecţia va fi urmată de o dezbatere în care se va aborda fenomenul recuperării memoriei, selecţia care se operează când vine vorba despre trecut şi copilărie, dar şi despre implicare sau, dimpotrivă despre necontaminare cu elemente propagandistice. Am fost oare conştienţi de mecanismele sistemului comunist? În ce grad au afectat ele viaţa unui copil? Ce a însemnat cravata roşie? Interviurile, dialoguri în fond, sunt incursiuni, plimbări, de la noi cei de azi, către noi, cei de atunci.
Multe dintre mecanismele trecutului, cum ar fi de exemplu dublul limbaj, au fost poate susceptibile în a crea anumite tendinţe schizoide în ce priveşte sinceritatea faţă de semeni, poziţionarea faţă de alteritate, asumarea unor principii pe care unii cu greu şi le-au redobândit în anii libertăţii. A lăsat această duplicitate urme în adulţii care suntem acum? Ne-a făcut regimul comunist să punem mai puţine sau deloc întrebări? Este bine să spui ceea ce gândeşti? Îţi asumi consecinţa faptelor tale? – sunt câteva teme de reflecţie la care meditează şi interlocutorii filmului/ cărţii.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22