Maia Sandu, misiune imposibilă?

Turul întâi al alegerilor prezidențiale, pri­mele organizate după două decenii, în Re­publica Moldova, s-a încheiat oarecum pre­vizibil. Liderul Partidului Socialiștilor din Republica Moldova, Igor Do­don, s-a clasat pe pri­mul loc, cu 48,2%, urmat la zece procente distanță de Maia Sandu cu 38,4%, candidatul comun al opo­zi­ției antioligarhice și pro­europene. Așadar, în turul al doilea se vor duela re­prezentații opoziției, Sandu și Dodon, candidatul pu­terii, președintele de­mo­cra­ților, Marian Lupu, fiind retras din cursă.

În orele de după închiderea urnelor, nu­mă­rătoarea voturilor a ținut publicul cu sufletul la gură, după miezul nopții abia confirmându-se faptul că Dodon nu va câș­tiga din primul tur alegerile prezi­den­țiale. De fapt, chiar miza primului tur era trimiterea lui Igor Dodon în turul doi.

Mai multe indicii confirmă faptul că Do­don încercase câștigarea alegerilor din pri­mul tur. Pe lângă că a beneficiat de critici de catifea din partea media holdingului con­troversatului oligarh Plahotniuc, li­de­rul socialiștilor moldoveni a fost susținut, la vedere sau mai discret, și de orga­ni­za­țiile PDM, în ciuda promisiunii lui Lupu și Plahotniuc că vor susține candidatul pro­european, cel mai bine plasat. Cu toate aces­tea, Dodon nu a ieșit din primul tur. De ce?

În primul rând, pentru că el n-a reușit să-și mobilizeze întregul bazin electoral. De pildă, alegătorii din Găgăuzia, care tra­di­țio­nal acordă votul candidatului pro-rus, s-au prezentat în număr redus la urne. Dacă ar fi fost mobilizați mai bine, era po­sibil ca Dodon să câștige alegerile.

În al doilea rând, Dumitru Ciubașenko, candidatul Par­tidului Nostru, condus de primarul de Bălți, Renato Usatîi, care concurează pe același bazin electoral cu Dodon, s-a încăpățânat să nu se retragă, în ciuda pre­siunilor la care a fost su­pus, și a obținut locul trei, cu 6,01%, trimițându-l pe liderul socialiștilor în turul al doilea. Cum retragerea lui Lupu nu-i aducea lui Dodon voturi suficiente, scoa­terea din cursă a lui Ciubașenko părea cel mai potrivit scenariu pregătit în labora­toarele oligarhului Plahotniuc. Care însă a fost ratat.

În al treilea rând, Dodon însuși este puțin convingător în haina de candidat al opo­zi­ției. El adună voturile „geopolitice“ ale seg­mentului pro-rus, ale nostalgicilor după Uniunea Sovietică, dar nu și voturile de protest, antioligarhice, ale celor care doresc un viitor european pentru ei și co­piii lor. Însă, în ultimii doi ani, agenda pu­blică a fost dominată nu de „teme geo­po­litice“, cât de proteste împotriva regi­mu­lui oligarhic, de anchetarea și recuperarea miliardului de dolari furat din bănci, de reforma procuraturii și a justiției, de scoa­terea instituțiilor centrale de sub controlul lui Plahotniuc, de lupta împotriva marii co­rupții și a nepotismului. Or, pe aceste subiecte, Dodon a fost mai degrabă șters, dacă nu cu totul absent. I s-a reproșat faptul că a votat proiecte politice im­por­tante alături de Partidul Democrat, că a sprijinit toate marile inițiative ale lui Pla­hotniuc, de la alegerea președintelui N. Ti­mofti în Parlament la ridicarea imunității fostului premier Vlad Filat și căderea gu­vernului V. Streleț. Mai mult, în opinia pu­blică de la Chișinău este larg răspândită opi­nia că Dodon este controlat de Pla­hot­niuc cu dosare de corupție, care se referă la acțiuni mai vechi, din perioada man­da­tului ministerial, de pe vremea guvernării comuniste.

Chiar dacă Dodon are prima șansă în turul doi, diferența de 140.000 de voturi, 10%, poate fi recuperată - greu, dar poate fi - de către contracandidatul său.

Maia Sandu și Igor Dodon sunt atât de diferiți încât vor produce o polarizare care poate să scoată alegătorii la vot, segmente din cealaltă jumătate a electoratului care nu s-a prezentat la urne în primul tur. În afară de asta, Maia Sandu, cu o strategie bine țintită, poate aduna părți importante din electoratele lui Iurie Leancă, Mihai Ghim­pu și Valeriu Ghilețchi, adică un to­tal de circa 84.000 de voturi. Decisive vor fi voturile oferite lui Ciubașenko, nu mai puțin de 85.000, din care Maia Sandu tre­buie să recupereze cât poate de multe. Cu alte cuvinte, Renato Usatîi, cu ajutorul can­didatului său Ciubașenko, ar putea juca rolul de king maker.

Dar obiectivul cel mai important pentru Ma­ia Sandu este mobilizarea celor care n-au votat în turul unu. Pentru asta echipa doam­nei Sandu trebuie să polarizeze elec­toratul, să-și diversifice mesajele, să fie mai prezentă și în fiefurile socialistului Do­don, să adune mai multe voturi din dias­pora, unde potențialul foarte mare care există n-a fost exploatat în primul tur.

Ar fi o șansă extraordinară pentru Repu­bli­ca Moldova, pe care alianța Maia Sandu, An­drei Năstase și Viorel Cibotaru are di­fi­cila sarcină de a o fructifica. Moldova poa­te și trebuie să iasă din criza politică, fi­nan­ciară, economică, morală în care se zbate de peste doi ani. E nevoie de re­for­me sistemice profunde care să reașeze ța­ra pe făgașul democrației și prosperității. E nevoie de o nouă clasă politică, de idei noi, de un proiect nou de țară. E nevoie de recâștigarea încrederii cetățenilor în po­li­tică și de ieșire din depresia în care nu se poate construi nimic durabil. Alegerea Maiei Sandu în funcția de președinte al Republicii Moldova poate și trebuie să fie un punct de cotitură în evoluția țării ve­ci­ne. România, interesată ca la granița ei es­tică să aibă stabilitate și predictibilitate în­tr-o periodă tulbure cum este aceasta, ar trebui să fie prima interesată în succesul electoral al Maiei Sandu.