Simulare de intervenţie la cutremur cu magnitudinea peste 7, în Bucureşti şi Iaşi

E.b. | 01.11.2016

Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a iniţiat, marţi dimineaţă, la Bucureşti şi Iaşi, un exerciţiu de alarmare pentru verificarea capacităţii de reacţie şi de intervenţie ale structurilor pentru situaţii de urgenţă, în caz de cutremur cu magnitudinea peste 7.

Pe aceeași temă

 
 

 

Scenariul a prevăzut că marţi, la ora 8.04, s-a petrecut un cutremur major în Vrancea, cu magnitudinea peste 7, care a afectat oraşele Bucureşti şi Iaşi, declansându-se planul roşu de intervenţie, care presupune ca întreg personalul să se prezinte la unitate, transmite News.ro.

 

În cadrul exerciţiului "Seism 2016”, efectivele ISU din judeţele care nu au fost afectate de seism vor pleca spre Bucureşti şi Iaşi, potrivit Ministerului Afacerilor Interne.

 

Pentru asigurarea intervenţiei în zonele afectate, în sprijinul structurilor Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, au fost mobilizate şi efective ale Poliţiei, Jandarmeriei şi ale Inspectoratului General de Aviaţiei al MAI.

 

În acest moment, în cadrul exerciţiului, este în desfăşurare faza de evaluare a pagubelor.

 

De asemenea, a fost alertat Statul Major General al Ministerului Apărării Naţionale pentru oferirea de sprijin în caz de nevoie.

 

Exerciţiul “Seism 2016” se desfăşoară sub coordonarea Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU) şi are ca scop verificarea capacităţii de reacţie şi de intervenţie a structurilor pentru situaţii de urgenţă, timpul necesar mobilizării unor capabilităţi suplimentare, modul de implementare a procedurilor de coordonare adoptate în acest an, precum şi identificarea şi remedierea eventualelor deficienţe, arată reprezentanţii MAI.

 

"E un pas important pentru că este un exerciţiu real care se face şi chiar dacă lumea a auzit că e un exerciţiu, nimeni nu ştia, de fapt, ce va fi", a declarat şeful DSU, Raed Arafat.

 

La rândul său, ministrul de Interne, Dragoş Tudorache, a spus că este necesar să fie acoperite toate traseele de intervenţie.

 

"Vom mobiliza judeţe limitrofe ale ţării către Bucureşti, tocmai pentru a vedea cât timp ia unei coloane de pompieri să ajungă, să spunem, dintr-un judeţ din nordul ţării până la Bucureşti, dar şi judeţe de pe traseu, pentru a vedea toţi timpii de reacţie la nivelul judeţelor", a declarat Tudorache.

 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22