Acum un secol: bătăliile trecătorilor

În toamna anului 1916 avea loc, în Car­pa­ții românești, o luptă crâncenă de apărare.

Este înrădăcinată părerea greșită că, în acea campanie, armata română nu ar fi făcut decât să cedeze. „Numai 100 de zi­le“ este un clișeu greșit. Adevărul este că, luptându-se împotriva unui inamic mult mai experimentat și înarmat, pe un front foarte lung, armata noastră a rezistat ero­ic. Disproporția de armament era covâr­șitoare. Un regiment român nu avea decât 4 sau 6 mitraliere, în timp ce unul ger­man avea 18 până la 24. În materie de ar­tilerie, transmisiuni și aviație, exista ace­eași flagrantă disproporție.

În aceste condiții, armata noastră a re­zis­tat timp de aproape trei luni, dând înapoi de mai multe ori inamicul care încerca să forțeze trecerea printr-una dintre trecă­torile carpatice. Astfel, în pasul Oituz, în­tre 14 și 21 octombrie, inamicul care îna­intase dincolo de vechea frontieră era silit să se retragă pe pozițiile de plecare, prin rezistența trupelor conduse de generalul Eremia Grigorescu, autor al devizei „Pe aici nu se trece!“. Între 20 și 27 octom­brie lupte violente se dau în trecătoarea Branului, în zona Mateiașu-Dragoslavele. Aici, sub comanda generalului Alexandru Averescu, se reușește respingerea ofen­si­vei austriece.

În trecătoarea Jiului, o puternică ofensivă germană începe la 23 octombrie. Co­man­da aici este preluată de generalul Ioan Dra­galina. În fața unei situații critice, el nu ezită să plece spre primele linii, pentru a evalua situația. Nenorocul face ca, pe dru­mul de întoarcere, automobilul său să ca­dă, în drumul îngust al defileului Jiului, sub focul unui trăgător izolat. Generalul este rănit și evacuat la București. El moa­re în curând, după ce nu ezitase să accep­te, vitejește, amputarea unei mâini. Dar planul de contraofensivă pe care îl conce­puse reușește. Până la 29 octombrie, tru­pele germane sunt total respinse. Ast­fel, luna octombrie se încheie fără ca duș­ma­nii să fi putut pătrunde pe nicăieri. Pe la Cerna, pe Olt, pe la Predeal, peste tot în Moldova, frontul nostru, uneori chiar pe cele mai mici înălțimi carpatice, rezistase.

Dar o nouă încercare, bine ascunsă de vizi­ta comandantului german în alt sector, se termina prin a reuși. Pe 11 noiembrie, ata­cul este reluat pe valea Jiului și el se ter­mină prin a rupe zăgazul muntos. Frontul nostru încearcă să se refacă în câmpia mun­tenească, pe Argeș și Neajlov. Dar la forțele inamice intrate prin munți se adau­gă cele ce au trecut Dunărea și numai la 3 decembrie începe retragerea.

În condiții de totală inferioritate ma­te­ria­lă, România rezistase de la începutul ofen­sivei germane, de la 26 septembrie, până la 3 decembrie, 69 de zile. Pentru com­pa­rație, Franța, în luptă cu forțe materiale cel puțin egale cu Germania, nu a rezis­tat, în 1940, efectiv, nici măcar 19 zile, de la 10 mai până la sfârșitul lunii!

Mai bine înarmată, armata română avea să aibă, în anul următor, lupte victorioase la Mărăști, Mărășești și Oituz.

Dinu G. Ionescu

25 octombrie 2016