Leul, inflaţia şi dobânzile pot anula majorările de salarii

Euforia anului electoral capătă accente ex­tre­me pe măsură ce se apropie data alegerilor. Po­li­ti­cienii jonglează cu buzunarele anumitor ca­te­gorii profesionale, cărora le trimit mesaje pu­ternice sub forma majorărilor de salarii. Deocamdată, mă­ri­rea cu 15% a salariilor pro­fe­so­rilor şi personalului me­di­cal domină scena politică. Mă­sura, dacă va fi aplicată, se va alătura altor decizii, cum ar fi tăierea de taxe pa­ra­fis­ca­le, care nu sunt neutre din punctul de vedere al bu­ge­tu­lui de stat. Ministrul Fi­nan­ţe­lor a avertizat că anul viitor ne îndreptăm spre un deficit bugetar de 4% din produsul intern brut (PIB). România riscă deci să intre în proceduri de deficit excesiv, dar un pericol şi mai mare este mărirea da­to­riei publice. Toată această efervescenţă a mo­mentului electoral, centrată exclusiv pe atra­ge­rea ordonată a voturilor bugetarilor, pen­sio­na­rilor sau ale altor categorii cărora li se promit favoruri ignoră total peisajul economic glo­bal. Ele sunt prezentate într-un scenariu sta­tic, autist, insular, în care economia României rulează singură, cu certitudinile existente în vremea comunismului. Desigur, în epoca res­pec­tivă nu aveai inflaţie, ele­ment surpriză, şi nici nu con­sumai vreun produs din import.

O analiză de ansamblu ar tre­bui să răcorească minţile po­li­ti­cienilor. România nu-şi per­mite un deficit amplu, de 4% din PIB, deoarece trăim tim­puri volatile, iar economia glo­­bală este pândită de ris­curi. Desigur, putem majora sa­la­rii­le care într-adevăr sunt mici, dar ce te faci dacă in­flaţia şi devalorizarea leu­lui anulează efectul, iar puterea de cumpărare ră­mâne la nivelul din acest an? Un deficit de 4% din PIB, într-un an complicat, în care efec­tul Brexit-ului s-ar putea materializa, în care pre­ţu­rile petrolului s-ar putea dubla şi în care ten­siunile geo­po­litice s-ar inflama, are şanse mari să amplifice datoria publică. Dobânzile s-ar putea mări şi ele, deoarece economia ar putea fi penalizată de agenţiile de rating, sen­si­bile la alunecările deficitului fiscal. Dacă sta­tul cheltuie mai mult pentru plata datoriei pu­bli­ce, se măreşte datoria publică. Astfel încât oricine ar guverna are mai puţini bani la dis­po­ziţie pentru in­vestiţii. Într-un an atât de ris­cant pentru economia globală cum este 2017, România nu-şi poate asuma riscuri în plus, deoarece bu­getul său se poate deteriora ra­pid. În si­tuaţia instalării procedurii de deficit ex­cesiv, România riscă să blocheze finanţările eu­ro­pene, ceea ce ar adăuga noi probleme bu­getului şi ar complica guvernarea oricui se va afla în Palatul Victoria. Nu există soluţii mi­ra­culoase în chestiunea umplerii vistieriei unui stat - în general, ori tai cheltuielile, ori mă­reşti taxele. Dacă, până la urmă, realitatea eco­nomică dă un bobârnac calculelor politi­cia­niste şi se vor mări taxele şi impozitele, toţi contribuabilii, inclusiv categoriile privilegiate acum, vor plăti nesăbuinţa.

 Desigur, salariile în învăţământ şi în sănătate sunt mici, dar în România mai toate câş­ti­gu­rile din muncă sunt mult sub media euro­pea­nă. Există categorii profesionale care nu doar că au salarii mici, dar nu au angajamente fer­me de plată şi nici şansa unor pensii decente. E drept, voturile acestora sunt risipite şi, astfel, nu prezintă un interes electoral. Ro­mâ­nia va trebui să mărească salariile în educaţie, cultură şi sănătate, desigur, dar această miş­ca­re trebuie făcută gradual, atunci când eco­no­mia permite. Politicienii, în general bogaţi, devin sensibili până la lacrimi faţă de buzu­narele românilor exclusiv în preajma alege­rilor şi atunci exagerează. Când ministrul de Fi­nanțe te avertizează că nu-ţi permiţi excesul, deoarece ar avea efecte negative asupra eco­nomiei, asta înseamnă că ar putea fi afectaţi toţi românii. Inteligent ar fi ca, ajunşi la gu­vernare, politicienii să includă creşterile de salarii în buget, având astfel imaginea de an­samblu a situaţiei ţării. Împrejurarea ar tem­pe­ra creşterile de salarii, dar ar asigura men­ţinerea puterii de cumpărare. Un scenariu în care riscurile externe se materializează, defi­ci­tul fiscal intern derapează, leul se deva­lo­ri­zează, dobânzile cresc şi inflaţia se amplifică are forţa de a anula tot câştigul categoriilor beneficiare ale etapei de majorări din noiem­brie, dar pune presiune pe toate buzunarele ro­mânilor. Logica jocului electoral este pre­vi­zibilă, parlamentarii de toate culorile ar putea vota majorările, în ciuda semnalelor de risc transmise de la guvern. A nu vota legea este un gest riscant din punct de vedere electoral, deoarece salariile sunt un punct sensibil pen­tru cea mai săracă ţară europeană. Riscăm însă să rămânem pe această poziţie stân­je­ni­toare, pe care o împărţim cu vecinii bulgari nu pentru că avem vreo problemă faţă de res­tul civilizaţiilor europene, ci întrucât aici co­rupţia, cinismul şi inconştienţa politicienilor ne-au izolat, au alungat investitorii străini, au lăsat mâna de lucru românească la cheremul statului şi al afaceriştilor speculativi.