Oportunism

În 2003, când s-a votat actuala Constituție, „vân­tul din Vest“ bătea cu putere; așa că, pentru a nu avea probleme cu „comunitatea internațională“ în­tr-un moment când România făcea eforturi să fie admisă în UE, PSD a acceptat celebrul, azi, articol 48(1): „Familia se întemeiază pe căsătoria între soți“, deschizându-se calea, prin ambiguitate, re­cu­noașterii căsătoriilor civile dintre homosexuali. Azi, când „vântul din Vest“ bate mai slab, când cel „din Est“ s-a întețit, când un val de con­ser­va­torism și izolaționism bântuie lumea, PSD s-a tre­zit că susține familia și căsătoria tradiționale; ba o face chiar în plină campanie electorală, dând de înțeles că are în program modificarea Constituției prin înlocuirea sintagmei „între soți“ prin „între bărbat și femeie“ – așa cum cere Coaliția pentru Familie, BOR și alte biserici. Iar liberalii, în pofida unui oarecare inconfort, par să nu obiecteze. Opor­tunism – nu-i așa, din partea politicienilor ro­mâni, care se iau după „vânt“ și, în loc să-și pro­pu­nă să educe cât de cât poporul, îi urmează ser­vil prejudecățile, altminteri, nu o dată, tratându-l ca pe o turmă bună numai de tuns! Cel puțin, în­să, oportunismul din 2003 era în direcția lărgirii unor drepturi și libertăți, în timp ce oportunismul de azi va constitui o restrângere a lor. (Capitolul căruia îi aparține acest amendament se numește „Drepturile și libertățile fundamentale“. După pă­rerea mea, CCR ar fi trebuit să respingă cererea de re­vizuire pe acest motiv, dar, intimidată și ea de agitația bisericilor, nu a făcut-o.)

Căci, orice ar zice conservatorii cu spirit de­mo­cra­tic și anti-PSD, această primă revizuire cons­ti­tu­țională, dacă va avea loc, va însemna o restrângere a unor drepturi, nu o lărgire a lor. Ce va mai ur­ma? Poate penalizarea homosexualilor, poate re­in­tro­ducerea pedepsei cu moartea? Se va opune CCR? Sper, dar nici nu ne facem iluzii. Mă tem că se vor uita și atunci de unde bate „vântul“.

Cei care sunt gata să voteze „da“ la un referendum în favoarea revizuirii articolului 48(1) - indiferent dacă sunt sau nu votanți PSD – vor alcătui o ma­jo­ri­tate care – s-o spunem limpede – va oprima o mi­noritate, care nu se face vinovată cu nimic sub raport penal și nici măcar moral, din orice alt punct de vedere în afara chestiunii în discuție. O vor oprima neîngăduindu-i să aibă beneficiile le­gale de pe urma felului în care oamenii aparținând acestei minorități vor să trăiască. Simplu spus, uni­u­nile homosexuale nu vor avea nicio recunoaștere legală. Ceea ce nu înseamnă că ele nu vor continua să existe (lucru întâmplat și până acum). Astfel în­cât efectul descurajator al revizuirii va fi, cred, prac­tic, nul.

Dar – mi se va spune – există oameni foarte ono­ra­bili care cred în adevărul religiei creștine, care nu admite căsătoria homosexuală. La aceasta răspund că, mai întâi, România este, zice-se, un stat laic, căsătoria despre care vorbim e cea ci­vilă, iar biserica e liberă să n-o re­cu­noască și să nu-i dea binecuvântarea printr-o căsătorie religioasă. Apoi, de ce ar trebui ca statul secular să ur­me­ze preceptele bisericii? Și ce ar îm­pie­dica, în caz că am accepta revizuirea propusă legată de căsătorie, ca și în alte cazuri statul să cedeze presiunilor bisericii? Vom vedea oare, de pildă, in­trodus creaționismul în școlile de stat la materia biologie și criticată teoria evoluției sau aceea a descendenței ani­male a omului, dat fiind că ea pare să contrazică textul biblic?

Desigur, pentru mulți oameni re­li­gi­oși, uniunea homosexuală constituie un păcat și de aceea – cred ei – nu se cu­vine ca ea să fie recunoscută de vreo formă legală; destul dacă nu e sancționată. Mă despart profund de acești oameni, oricât de onorabili alt­minteri ar putea fi. Poate că ho­mo­sexualitatea e un păcat, poate că nu. Mă gândesc că ei ar trebui să se în­trebe: „Cine suntem noi, în definitiv, ca să decidem pentru toți ceilalți, ști­in­du-se cât de rău a decis biserica de-a lungul istoriei, când i-a persecutat pe «eretici», pe evrei, pe «vrăjitoare», pe savanți, ori când a pus cărți la Index? Dacă Dumnezeu s-ar rosti clar măcar în privințele esențiale, n-am mai avea atâtea religii și atâtea secte pe lume, fiecare revendicând-și ade­vărul și afurisindu-le pe toate ce­le­lal­te! Poate că homosexualitatea e îm­po­triva naturii – cum susțin destui; dar cine știe să definească «natura uma­nă» global și fără echivoc? Poate că, pe plan individual, ne repugnă; dar sunt gusturile noastre private un cri­teriu pentru restul umanității?“ Mă des­part deci profund de acei inte­lec­tuali care, oricât de devotați ar fi unei concepții religioase, nu aruncă și un strop de scepticism în acea concepție. „La urma urmelor, ar mai putea ei să-și spună, dacă Dumnezeu a lăsat pe lu­me atâta diversitate, inclusiv sexuală, în pofida tuturor condamnărilor și pe­depselor, date unor oameni, altfel ino­cenți și deloc mai puțin drepți decât restul, asta înseamnă că a avut un plan, fie și de neînțeles. N-ar fi cazul să consimțim la acest plan?“

Dincolo de orice, oportunismul de a strecura tema căsătoriei homosexuale în campania electorală dovedește lipsa de convingeri reale de stânga ale celor ce la noi își spun social-democrați. PSD, deși face parte din Inter­na­țio­nala Socialistă și din Partidul Socialist European în Parlamentul de la Stras­bourg, are foarte puțin de-a face cu so­cial-democrația europeană, în ge­neral deschisă redefinirii familiei și foarte laică. PSD e un partid con­ser­va­tor-țărănesc, care are în BOR un bun aliat. Ceea ce mă neliniștește încă mai mult însă e oportunismul și slaba re­acție a liberalilor și a altora (USR, de exemplu) în fața acestei încercări de revizuire a Constituției în sens re­tro­grad. Chiar și societatea civilă, cu unele excepții, a rămas destul de pa­sivă, simțind că vântul nu-i e fa­vo­rabil. „Destul că se fac liste cu «so­ro­șiști»; asta ar mai lipsi acum, să fim tratați și drept homosexuali sau crip­to-homosexuali!“, și-or fi zis unii pru­denți.

Dar oare suntem chiar atât de lipsiți de convingeri sau de curaj, încât să ezităm a exprima răspicat ceva con­dam­nat de biserică și de majoritate, îm­părtășind un punct de vedere deo­camdată minoritar? Ne temem chiar atât de mult să mergem un pic cu vân­tul în față?