Pe aceeași temă
Dacă vom căuta cazuri recente de succes, vom găsi că, în Noua Zeelandă, instituția însărcinată cu recuperarea bunurilor provenite din infracțiuni a confiscat peste un milion de dolari de la un șef mafiot care scăpase de două procese de spălare de bani. Statele Unite sunt prinse într-o dilemă tragicomică: au blocat aproape 600 de milioane de dolari ascunși în bănci europene proveniți dintr-o uriașă schemă de mituire în care sunt implicate companii rusești și fiica defunctului lider uzbek Islam Karimov, Gulnara, ea însăși considerată unul dintre capii crimei organizate. Acum, americanii încearcă să impună guvernului de la Tașkent condiții de cheltuire transparentă a banilor, dar uzbecii le-au râs în nas și au replicat că sunt banii lor și fac ce vor cu ei, drept pentru care Washingtonul nu știe ce să facă. Toate procedurile prin care Statele Unite au confiscat sume uriașe de la bănci - unele dintre cele mai cunoscute cazuri fiind Barclays, Lloyds, ABN AMRO și Credit Suisse - au fost civile, după cum au fost și blocarea conturilor și confiscarea bunurilor organizațiilor teroriste, ale liderilor cartelurilor drogurilor sau ale dictatorilor corupți. Dar tot America este locul unde au avut loc abuzuri unde unor oameni simpli li s-au confiscat mașina și casa fără a se putea apăra, astfel încât există mai multe organizații nonguvernamentale, de la stânga la dreapta, care militează pentru anularea confiscării civile deoarece aceasta, în opinia lor, ar încălca drepturi constituționale fundamentale, cum ar fi dreptul de proprietate și prezumția de nevinovăție. Pentru a răspunde unor astfel de obiecții și îngrijorări, vă prezentăm trei modele europene de succes, din Irlanda, Marea Britanie și, surpriză, Bulgaria, care circumscriu destul de bine conceptele utilizate și provocările cu care se confruntă.
Irlandezii, spiridușii legii
Istoric, Irlanda este una dintre primele țări din lume care au adoptat o legislație coerentă privind confiscarea civilă încă din 1996, o legislație considerată inovatoare la vremea respectivă, dar care de atunci a produs un model de succes și o jurisprudență consistentă. Irlandezii se confruntau la vremea respectivă cu o problemă serioasă: expansiunea în completă impunitate a grupărilor de crimă organizată și a terorismului, aflate de cele mai multe ori într-o legătură foarte strânsă. Altfel spus, grupările teroriste administrau vaste rețele de crimă organizată, iar crima organizată susținea indiferent ce cauză era considerată demnă de luptă. Cum tentative succesive de punere sub acuzare penală a liderilor acestor grupări au eșuat, irlandezii au decis ca, în loc să vizeze persoana într-un proces penal, să se concentreze asupra bunului bănuit a fi produsul infracțiunii. Ca urmare, statul nu mai atacă persoana printr-un proces penal, ci direct bunul vizat, printr-un proces civil. Următorul pas este că, fiind vorba de legea civilă, nu de cea penală, standardul aplicat în administrarea probelor se modifică. Astfel, dacă într-un proces penal procurorul trebuie să dovedească „dincolo de orice îndoială rezonabilă“ vinovăția suspectului, într-un proces civil standardul utilizat este acela al „balanței probabilităților“. Altfel spus, dacă judecătorul consideră că probele administrate înclină amintita balanță ca o proprietate sau un bun să fi fost obținute în urma unor infracțiuni, atunci va dispune confiscarea lor, chiar dacă proprietarul nu a fost condamnat penal pentru vreo infracțiune.
Aceasta este esența juridică a confiscării civile, care, în Irlanda, nu înlocuiește sistemul de confiscare penală și nu constituie o alternativă la acesta, ci îl completează. De la înființarea sa, în 1996, Criminal Assets Bureau (CAB), instituția însărcinată cu urmărirea bunurilor considerate a fi achiziționate în urma infracțiunilor și cu procedurile de confiscare, a căpătat puteri sporite - de la obiectivul inițial al confiscării produselor crimei organizate, la corupție și criminalitate internațională -, și-a consolidat reputația de eficiență, deși are un personal de numai 70 de oameni, dar s-a confruntat și cu câteva provocări majore. Astfel, întregul sistem al confiscării civile a fost contestat pentru că ar fi anticonstituțional, pentru că ar încălca Convenția Europeană a Drepturilor Omului, pentru că ar încălca dreptul de proprietate, dreptul la un proces echitabil sau că ar schimba sarcina probei de pe umerii acuzării pe cei ai apărării. Până acum, Curtea Supremă a Irlandei a respins aceste contestații pe baza măsurilor de protecție prevăzute de lege, dar este de așteptat că ele vor continua.
Bulgarii țintesc confiscări de miliarde
Bulgaria a adoptat în 2012 legislația privind confiscarea civilă, care prevede, de asemenea, că pentru confiscarea bunurilor infracțiunii nu mai este necesar un verdict de vinovăție împotriva unei persoane, ci este suficientă o decizie a unui tribunal civil. Pentru lansarea unei investigații privind confiscarea este suficient ca o persoană să fie pusă sub acuzare, să fie emis un ordin administrativ definitiv pentru o infracțiune administrativă care urmărește profitul, dar numai dacă respectivul profit a depășit 75.000 de euro la momentul comiterii faptei sau dacă există o condamnare în străinătate pentru infracțiunile prevăzute de lege. Procedurile confiscării civile se desfășoară în patru etape: proceduri administrative pentru urmărirea și identificarea bunurilor ilegale în vederea punerii lor sub sechestru și administrare; proceduri judiciare pentru a demonstra că bunurile în chestiune au fost utilizate sau obținute ilegal și fac, prin urmare, obiectul confiscării; confiscarea bunurilor ilegale; administrarea și valorificare bunurilor confiscate. Legea bulgară împinge lucrurile destul de departe, pentru că nu conține nicio prevedere că bunurile de orice tip supuse confiscării trebuie să fie produse sau instrumente ale infracțiunii. Este suficientă lipsa dovezilor că bunurile provin din surse legale. Ancheta nu poate dura mai mult de un an, nu poate fi prelungită mai mult de șase luni și nu poate acoperi o perioadă mai lungă de zece ani anteriori declanșării ei.
Unde i-a dus pe bulgari acest sistem? Comisia pentru Confiscarea Bunurilor Ilegale (CIAF) a declanșat o acțiune civilă la Tribunalul din Sofia pentru confiscarea unor bunuri obținute ilegal în valoare 1.126.603.558 de euro de la cetățeanul bulgar Țvetan Radoev Vassiliev, de la membrii familiei sale și de la companiile aflate sub controlul său. Temeiul legal pentru inițierea acestei proceduri a fost faptul că Vassiliev, în calitatea sa de președinte al comitetului director al societății pe acțiuni Corporate Commercial Bank, a fost acuzat de delapidarea a 105 milioane de euro. Ca urmare, au fost impuse măsuri provizorii de sechestru asupra unor proprietăți și bunuri în valoare de 730 de milioane de euro, constând în bani, bunuri de orice tip tangibile și intangibile, proprietăți mobile și imobile, inclusiv proprietăți aflate pe teritoriul Elveției, precum și opere de artă. În această anchetă sunt vizați 27 de inculpați persoane fizice și juridice din 11 țări.
Un demers de asemenea amploare întâmpină însă dificultăți, spun bulgarii, care derivă din faptul că actualul cadru legal al UE (Directiva 42) prevede numai proceduri penale, nu și civile și, în consecință, nu există reglementări obligatorii privind confiscarea civilă la nivelul UE. Prin urmare, pentru bulgari reprezintă „o provocare reală“ să obțină recunoașterea reciprocă a ordinelor de sechestru și confiscare într-o țară în care confiscarea civilă nu se aplică.
Cum rezolvă Marea Britanie problema cooperării internaționale
Problema ridicată de bulgari este una serioasă, având în vedere faptul că o procedură de confiscare care nu poate ținti bunurile depozitate sau achiziționate în alte țări în care confiscarea civilă nu se aplică devine cvasi-inutilă. În fața acestei probleme, Marea Britanie pare să fi acordat o atenție deosebită cooperării cu alte state în vederea confiscării civile a bunurilor localizate în străinătate.
Un exemplu este recuperarea de către NCA (National Crime Agency, instituția britanică responsabilă) a unor bunuri în valoare de 3 milioane de lire obținute de un anume Amir Azam pe cale ilegală. Azam este considerat în Marea Britanie un criminal de carieră care a fost implicat în trafic de droguri vreme îndelungată și a acumulat o avere considerabilă prin mijloace ilegale, dar nu a fost pus sub acuzare pentru aceste ilegalități. Azam nu a fost niciodată arestat în Marea Britanie, deși a făcut obiectul unor activități de supraveghere în anii ’90 pentru legături cu numeroase grupări criminale. A fost însă arestat în 2006 pentru trafic de droguri și spălare de bani în Emiratele Arabe Unite și condamnat la 25 de ani de închisoare. Condamnarea a fost însă anulată și, în 2013, Azam s-a întors în Regatul Unit. În cele din urmă, cu două luni înainte de debutul procesului civil, Azam a fost arestat pentru trafic de droguri și condamnat la patru ani de închisoare. În cele din urmă, Înalta Curte a decis confiscarea a cinci proprietăți din Londra și a banilor aflați în cinci conturi din Marea Britanie și din Luxemburg, după ce a admis că aceste bunuri proveneau din activități criminale pe care procurorii nu reușiseră să le probeze anterior. Într-un incident relevant din 2015, Azam a încercat să retragă 500.000 de dolari din Luxemburg pentru care autoritățile britanice emiseseră deja un ordin de sechestru. Ulterior, NCA a cerut autorităților din Luxemburg să pună în aplicare un ordin de confiscare civilă, invocând în acest scop textele a două Convenții ale Consiliului Europei privind spălarea de bani, anchetarea, sechestrarea și confiscarea bunurilor infracțiunilor și finanțarea terorismului care au avut loc, prima, în 1990 la Strasbourg și, a doua, în 2005, privind cooperarea dintre state în chestiunea confiscării. În cele din urmă, Curtea Districtuală din Luxemburg a admis să pună în aplicare Ordinul de Confiscare, fiind pentru prima oară când un tribunal străin a recunoscut și pus în aplicare un ordin civil de confiscare emis în Marea Britanie. Ca urmare, Marea Britanie privește o Decizie din Luxemburg drept o confirmare a faptului că cele două Convenții din 1990 și 2005 pot fi aplicate procedurilor de confiscare civilă și pot sta la baza cooperării internaționale în această chestiune.