Confiscarea civilă și viitorul recuperării bunurilor infracțiunii

Fara Autor | 15.11.2016

Dacă o asculți pe Monica Macovei, confiscarea civilă (adică în absența condamnării penale) chiar reprezintă viitorul în materie de recuperare a averilor ilicite

Pe aceeași temă

Dacă vom căuta cazuri recente de succes, vom gă­si că, în Noua Zeelandă, instituția în­săr­ci­nată cu recuperarea bunurilor provenite din infracțiuni a confiscat peste un milion de dolari de la un șef mafiot care scăpase de două procese de spălare de bani. Sta­te­le Unite sunt prinse într-o dilemă tra­gi­co­mică: au blocat aproape 600 de milioane de dolari ascunși în bănci europene pro­ve­niți dintr-o uriașă schemă de mituire în ca­re sunt implicate companii rusești și fii­ca defunctului lider uzbek Islam Karimov, Gulnara, ea însăși considerată unul dintre capii crimei organizate. Acum, americanii încearcă să impună guvernului de la Taș­kent condiții de cheltuire transparentă a banilor, dar uzbecii le-au râs în nas și au re­plicat că sunt banii lor și fac ce vor cu ei, drept pentru care Washingtonul nu știe ce să facă. Toate procedurile prin care Statele Unite au confiscat sume uriașe de la bănci - unele dintre cele mai cunoscute cazuri fiind Barclays, Lloyds, ABN AMRO și Credit Suisse - au fost civile, după cum au fost și blocarea conturilor și confiscarea bunurilor organizațiilor teroriste, ale lide­rilor cartelurilor drogurilor sau ale dicta­to­rilor corupți. Dar tot America este locul un­de au avut loc abuzuri unde unor oa­meni simpli li s-au confiscat mașina și ca­sa fără a se putea apăra, astfel încât există mai multe organizații nonguvernamentale, de la stânga la dreapta, care militează pen­tru anularea confiscării civile deoarece aceasta, în opinia lor, ar încălca drepturi cons­tituționale fundamentale, cum ar fi dreptul de proprietate și prezumția de ne­vinovăție. Pentru a răspunde unor astfel de obiecții și îngrijorări, vă prezentăm trei modele europene de succes, din Ir­lan­da, Marea Britanie și, surpriză, Bulgaria, ca­re circumscriu destul de bine conceptele utilizate și provocările cu care se con­fruntă.

 

Irlandezii, spiridușii legii

 

Istoric, Irlanda este una dintre primele țări din lume care au adoptat o legislație coerentă privind confiscarea civilă încă din 1996, o legislație considerată ino­va­toare la vremea respectivă, dar care de atunci a produs un model de succes și o ju­risprudență consistentă. Irlandezii se con­fruntau la vremea respectivă cu o pro­blemă serioasă: expansiunea în completă impunitate a grupărilor de crimă or­ga­ni­zată și a terorismului, aflate de cele mai multe ori într-o legătură foarte strânsă. Altfel spus, grupările teroriste administrau vaste rețele de crimă organizată, iar crima organizată susținea indiferent ce cauză era considerată demnă de luptă. Cum ten­ta­ti­ve succesive de punere sub acuzare penală a liderilor acestor grupări au eșuat, irlan­dezii au decis ca, în loc să vizeze persoana într-un proces penal, să se concentreze asupra bunului bănuit a fi produsul in­frac­țiunii. Ca urmare, statul nu mai atacă persoana printr-un proces penal, ci direct bu­nul vizat, printr-un proces civil. Ur­mă­torul pas este că, fiind vorba de legea ci­vilă, nu de cea penală, standardul aplicat în administrarea probelor se modifică. Astfel, dacă într-un proces penal pro­cu­ro­rul trebuie să dovedească „dincolo de ori­ce îndoială rezonabilă“ vinovăția sus­pec­tului, într-un proces civil standardul utili­zat este acela al „balanței proba­bi­li­tă­ți­lor“. Altfel spus, dacă judecătorul con­si­de­ră că probele administrate înclină amintita balanță ca o proprietate sau un bun să fi fost obținute în urma unor infracțiuni, atunci va dispune confiscarea lor, chiar da­că proprietarul nu a fost condamnat pe­nal pentru vreo infracțiune.

http://revista22.ro/files/news/manset/default/desen-p3.jpg

Aceasta este esența juridică a confiscării ci­vile, care, în Irlanda, nu înlocuiește sis­te­mul de confiscare penală și nu constituie o alternativă la acesta, ci îl completează. De la înființarea sa, în 1996, Criminal Assets Bureau (CAB), instituția însăr­ci­na­tă cu urmărirea bunurilor considerate a fi achiziționate în urma infracțiunilor și cu procedurile de confiscare, a căpătat puteri sporite - de la obiectivul inițial al con­fis­că­rii produselor crimei organizate, la co­rup­ție și criminalitate internațională -, și-a consolidat reputația de eficiență, deși are un personal de numai 70 de oameni, dar s-a confruntat și cu câteva provocări ma­jore. Astfel, întregul sistem al confiscării ci­vile a fost contestat pentru că ar fi an­ti­constituțional, pentru că ar încălca Con­venția Europeană a Drepturilor Omului, pentru că ar încălca dreptul de pro­prie­ta­te, dreptul la un proces echitabil sau că ar schimba sarcina probei de pe umerii acu­zării pe cei ai apărării. Până acum, Curtea Supremă a Irlandei a respins aceste con­testații pe baza măsurilor de protecție pre­văzute de lege, dar este de așteptat că ele vor continua.

 

Bulgarii țintesc confiscări de miliarde

 

Bulgaria a adoptat în 2012 legislația pri­vind confiscarea civilă, care prevede, de asemenea, că pentru confiscarea bunurilor infracțiunii nu mai este necesar un verdict de vinovăție împotriva unei persoane, ci es­te suficientă o decizie a unui tribunal ci­vil. Pentru lansarea unei investigații pri­vind confiscarea este suficient ca o per­soană să fie pusă sub acuzare, să fie emis un ordin administrativ definitiv pentru o infracțiune administrativă care urmărește profitul, dar numai dacă respectivul profit a depășit 75.000 de euro la momentul co­miterii faptei sau dacă există o con­dam­nare în străinătate pentru infracțiunile prevăzute de lege. Procedurile confiscării ci­vile se desfășoară în patru etape: pro­ce­duri administrative pentru urmărirea și identificarea bunurilor ilegale în vederea punerii lor sub sechestru și administrare; proceduri judiciare pentru a demonstra că bunurile în chestiune au fost utilizate sau obținute ilegal și fac, prin urmare, obi­ec­tul confiscării; confiscarea bunurilor ile­ga­le; administrarea și valorificare bunurilor confiscate. Legea bulgară împinge lucru­ri­le destul de departe, pentru că nu conține nicio prevedere că bunurile de orice tip su­puse confiscării trebuie să fie produse sau instrumente ale infracțiunii. Este su­ficientă lipsa dovezilor că bunurile provin din surse legale. Ancheta nu poate dura mai mult de un an, nu poate fi prelungită mai mult de șase luni și nu poate acoperi o perioadă mai lungă de zece ani anteriori declanșării ei.

 

Unde i-a dus pe bulgari acest sistem? Co­misia pentru Confiscarea Bunurilor Ile­gale (CIAF) a declanșat o acțiune civilă la Tribunalul din Sofia pentru confiscarea unor bunuri obținute ilegal în valoare 1.126.603.558 de euro de la cetățeanul bul­gar Țvetan Radoev Vassiliev, de la mem­brii familiei sale și de la companiile aflate sub controlul său. Temeiul legal pentru ini­țierea acestei proceduri a fost faptul că Vassiliev, în calitatea sa de președinte al comitetului director al societății pe ac­țiuni Corporate Commercial Bank, a fost acuzat de delapidarea a 105 milioane de eu­ro. Ca urmare, au fost impuse măsuri pro­vizorii de sechestru asupra unor pro­prietăți și bunuri în valoare de 730 de mi­lioane de euro, constând în bani, bunuri de orice tip tangibile și intangibile, pro­prie­tăți mobile și imobile, inclusiv pro­prietăți aflate pe teritoriul Elveției, pre­cum și opere de artă. În această anchetă sunt vizați 27 de inculpați persoane fizice și juridice din 11 țări.

 

Un demers de asemenea amploare întâm­pină însă dificultăți, spun bulgarii, care derivă din faptul că actualul cadru legal al UE (Directiva 42) prevede numai pro­ce­duri penale, nu și civile și, în consecință, nu există reglementări obligatorii privind confiscarea civilă la nivelul UE. Prin ur­mare, pentru bulgari reprezintă „o pro­vo­care reală“ să obțină recunoașterea reci­procă a ordinelor de sechestru și con­fiscare într-o țară în care confiscarea ci­vilă nu se aplică.

 

Cum rezolvă Marea Britanie problema cooperării internaționale

 

Problema ridicată de bulgari este una se­rioasă, având în vedere faptul că o proce­dură de confiscare care nu poate ținti bunurile depozitate sau achiziționate în al­te țări în care confiscarea civilă nu se apli­că devine cvasi-inutilă. În fața acestei pro­bleme, Marea Britanie pare să fi acor­dat o atenție deosebită cooperării cu alte state în vederea confiscării civile a bunurilor lo­calizate în străinătate.

 

Un exemplu este recuperarea de către NCA (National Crime Agency, instituția bri­tanică responsabilă) a unor bunuri în valoare de 3 milioane de lire obținute de un anume Amir Azam pe cale ilegală. Azam este considerat în Marea Britanie un criminal de carieră care a fost implicat în trafic de droguri vreme îndelungată și a acumulat o avere considerabilă prin mij­loace ilegale, dar nu a fost pus sub acuzare pentru aceste ilegalități. Azam nu a fost niciodată arestat în Marea Britanie, deși a fă­cut obiectul unor activități de supra­ve­ghere în anii ’90 pentru legături cu nu­me­roase grupări criminale. A fost însă arestat în 2006 pentru trafic de droguri și spălare de bani în Emiratele Arabe Unite și con­damnat la 25 de ani de închisoare. Con­damnarea a fost însă anulată și, în 2013, Azam s-a întors în Regatul Unit. În cele din urmă, cu două luni înainte de debutul procesului civil, Azam a fost arestat pen­tru trafic de droguri și condamnat la patru ani de închisoare. În cele din urmă, Înalta Curte a decis confiscarea a cinci proprietăți din Londra și a banilor aflați în cinci conturi din Marea Britanie și din Luxemburg, după ce a admis că aceste bunuri proveneau din activități criminale pe care procurorii nu reușiseră să le pro­beze anterior. Într-un incident relevant din 2015, Azam a încercat să retragă 500.000 de dolari din Luxemburg pentru care autoritățile britanice emiseseră deja un ordin de sechestru. Ulterior, NCA a ce­rut autorităților din Luxemburg să pună în aplicare un ordin de confiscare civilă, invocând în acest scop textele a două Convenții ale Consiliului Europei privind spălarea de bani, anchetarea, sechestrarea și confiscarea bunurilor infracțiunilor și finanțarea terorismului care au avut loc, prima, în 1990 la Strasbourg și, a doua, în 2005, privind cooperarea dintre state în chestiunea confiscării. În cele din urmă, Curtea Districtuală din Luxemburg a ad­mis să pună în aplicare Ordinul de Con­fiscare, fiind pentru prima oară când un tri­bunal străin a recunoscut și pus în apli­care un ordin civil de confiscare emis în Marea Britanie. Ca urmare, Marea Britanie privește o Decizie din Luxemburg drept o confirmare a faptului că cele două Con­ven­ții din 1990 și 2005 pot fi aplicate proce­du­rilor de confiscare civilă și pot sta la baza cooperării internaționale în această ches­tiune.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22