America sfâșiată

Cu o lună în urmă, pe 8 octombrie, re­vis­ta cult a stângii americane, The New Yorker, publica un scurt text „umoristic“ în care estima că Partidul Republican își va reveni politic după ale­gerile din 2016 probabil pâ­nă în 2096, dar cel mai si­gur în 2132. Atât de mare era siguranța (și aroganța) stângii încât nu doar că alegerea lui Hillary Clinton era considerată sigură, dar deja experții și strategii de­mocrați lucrau pe temeiul „predicției“ că Grand Old Party este în cursul unui pro­ces de destrămare iremediabilă. „Glu­ma“ din The New Yorker era mai puțin o glumă, cât convingerea nestrămutată a celei mai mari părți a establishment-ului democrat. O lună mai târziu, realitatea po­li­tică americană nu poate fi mai diferită: nu numai că Trump a câștigat pre­zi­den­țialele, dar republicanii au reușit să își păs­treze atât majoritatea în Camera Re­pre­zen­tanților, cât și în Senat. În plus, 33 dintre cele 50 de state au guvernatori re­pu­bli­cani, cei mai mulți din ultima sută de ani. Pentru un partid care urma să nu-și mai revină în secolul acesta, este performanță destul de bună.

Cum a câștigat?

În fața unei asemenea erori colosale de per­cepție (și predicție) întrebările care obsedează America, dar și lumea de o săptămână sunt „Cum a fost posibil?“, „Cum s-a ajuns aici?“ și, mai ales, „Cum a câștigat?“. „Cum a reușit Trump să câș­tige“, când a dus o campanie în cel mai bun caz improvizată și neprofesionistă, în comparație cu cea a lui Clinton, purtată de o armată de experți și strategi obișnuiți să realizeze cele mai fine reglaje în materie de sondaje și mesaje țintite? Cum a fost posibil ca un ins care postează mesaje fără noimă la trei dimineața pe Twitter despre nu știu ce miss America să câștige în fața unuia dintre cele mai formidabile aparate de propagandă din lume, și includem aici și o bună parte din mass-media ame­ri­ca­ne, pentru că avem deja suficiente infor­ma­ții provenite din interiorul Partidului Democrat că în multe cazuri publicații res­pectabile, precum Washington Post sau Po­litico ori posturi de televiziune precum CNN, au funcționat mai degrabă ca agenți electorali ai lui Clinton decât ca instituții de presă independente?

America urbană și democrată se abonează la eșec

Unii se grăbesc să sublinieze că, de fapt, Trump nu a câștigat deloc, pentru că, în realitate, Hillary a câștigat votul popular cu aproape 700.000 de voturi și dau vina, așa cum face, de exemplu, Michael Moore, pe sistemul „învechit“ al Colegiului Elec­toral, care ar distorsiona votul democratic al americanilor. A discuta însă despre me­ritele și slăbiciunile sistemului electoral american este complet inutil, în condițiile în care șansele modificării Constituției în sensul adoptării unui model mai direct de democrație sunt aproape zero pentru o perioadă îndelungată de timp. Ceea ce este o veste cât se poate de proastă pentru de­mocrați.

Unul dintre contrastele cele mai evidente relevate de aceste alegeri este cel între America Urbană, care a votat covârșitor pentru Hillary, și America Rurală, care a votat preponderent pentru Trump. Dacă ac­tu­ala tendință de urbanizare accelerată se va menține, va trebui să ne așteptăm ca pe viitor situația în care candidatul democrat câș­ti­gă votul popular, dar pier­de alegerile să devină mai degrabă regula decât excepția, dacă re­pu­blicanii vor reuși să păstreze electoratul câștigat de Trump. Pe scurt, lucrurile stau în felul următor. Nu contează dacă orașul Philadelphia are 7 milioane de locuitori sau 10 milioane de locuitori care votează de­mocrat, dacă restul comitatelor mai puțin populate votează republican, atunci republicanii câștigă statul Pennsylvania. Ceea ce s-a și întâmplat, de altfel. La nivel na­țional, cu cât concentrarea urbană va crește, cu atât prăpastia vizibilă între Ame­rica citadină, globalizată și orientată spre business și America rurală și tradițională va crește. De multă vreme se tot spune că în America demografia lucrează împotriva Partidului Republican, în sensul în care creșterea ponderii minorităților - în spe­cial latino - în rândurile electoratului crește șansele democraților. Acum, când e clar că cel puțin o treime din populația la­tino este ferm conservatoare și că această minoritate nu a reușit să încline decisiv ba­lanța în favoarea lui Hillary, în pofida de­clarațiilor jignitoare ale lui Trump la adresa mexicanilor, au devenit mai re­levante mișcările demografice ale po­pu­lației decât componenta rasială.

Clasa muncitoare și viitorul Zidului Albastru

De departe, cel mai important eveniment al acestor alegeri îl reprezintă însă victoria obținută de Trump în statele (post)­in­dus­triale din Midwest, care, în ultimele șase cicluri electorale, au votat democrat. Lă­sând deoparte gravele erori de strategie ale campaniei lui Clinton, care a neglijat cons­tant aceste state, asistăm la o schim­bare dramatică a opțiunilor unui electorat anume: albii cu educație medie sau sub medie (liceu sau mai puțin), așa-numita cla­să muncitoare albă, care în 2016 a vo­tat cu un uriaș 39% mai mult decât în 2012 cu candidatul republican. În câteva state cheie, această schimbare a fost cu ade­vărat dramatică. În Minnesota, voturile albilor fără diplomă de colegiu pentru candidatul republican au crescut cu 23%, în Wisconsin și Iowa cu 20%, în Michigan cu 17%, în Ohio cu 13% și în Pennsylvania cu 12%. Ceea ce, în urmă cu opt ani, când a apărut celebrul Joe the Plumber în Ohio, părea o glumă a devenit o realitate elec­to­rală în 2016. Această schimbare de opțiune politică l-a ajutat pe Trump să spargă așa-numitul Zid Albastru al statelor care vo­tează în mod constant cu democrații și să schimbe peisajul politic american.

Motivele pentru care acest grup a ales să se reorienteze dinspre democrați spre re­pu­blicani sau, mai exact, a ales să voteze Trump, deși se consideră democrați, sunt extrem de complicate și merg de la chestiuni conjuncturale la nemulțumirea și neîncrederea în candidatul Hillary Clin­ton până la frustrarea față de situația eco­no­mică a acestei regiuni și până la ches­tiuni culturale profunde, care țin de iden­titatea acestei populații mult prea multă vreme neglijată și disprețuită.

Indiferent însă de cauzele care au dus la modificarea obiceiurilor de vot ale albilor din clasa mijlocie și submijlocie, 2016 a adus cu sine ascensiunea politică a unui grup care se opune nu numai establish­ment-lui politic de la Washington, ci, mai im­por­tant, câtorva dintre prezumțiile ca­re stau la ba­za societății americane, cum ar fi li­be­ra în­treprindere și preeminența comerțului.

Există un număr considerabil de re­pu­bli­cani și în marile orașe (chiar dacă sunt în minoritate), dar acești republicani sunt o cu totul altă rasă decât alegătorul lui Trump din Midwest. Republicanii urbani sunt edu­cați, bogați, pro-business și pro-trade, bine angrenați în sistemul eco­no­miei glo­ba­lizate. Alegătorii lui Trump din Ohio și Pen­nsylvania rurală sunt exact opusul aces­tui portret. Sunt oameni pen­tru care nici capitalismul elitei repu­bli­ca­ne, nici cva­si-socialismul sindicatelor și eli­tei de­mo­crate nu au adus niciun be­ne­ficiu. De­și nu sunt în mod necesar rasiști sau xe­no­fobi și nu fac parte, așa cum a afirmat Clin­ton, din „coșul deplo­ra­bi­li­lor“, nu pri­vesc cu îngăduință nici imi­grația și „ac­țiu­nea afirmativă“ prin care minoritățile sunt promovate în virtutea faptului că sunt mi­no­rități. Sunt, mai de­grabă, așa cum des­cria Peggy Noonan, cla­sa celor „ne­pro­te­jați“ care s-au revoltat împotriva celor pro­tejați. Această revoltă care l-a adus pe Trump la Casa Albă este ex­presia politică a unor clivaje adânci în so­cietatea ame­ri­ca­nă, care nu vor fi re­duse nici prin de­monstrații de stradă, nici prin închiderea granițelor și retragerea Americii din lume.

Semne proaste

Din păcate, nu există nicio indicație că America se îndreaptă către vindecarea ră­ni­lor și refacerea unității de mult pier­du­te. Stânga rămâne la fel de radicală și au­tistă, retrasă în același discurs incri­mi­na­tor, ne­întemeiat pe nimic altceva decât pe o su­pe­rioritate morală autoproclamată. Dreap­ta nu pare să fi înțeles nici ea ce i s-a în­tâm­plat și nu știe cum să administreze un succes la care nu s-a așteptat. După dis­cur­sul „unificator“ și „pacificator“ din noap­tea alegerilor atât de mult lăudat și salutat de o lume întreagă, Donald Trump face exact ceea ce știe. Într-un interviu acordat du­mi­nică celebrei emisiuni 60 mi­nutes, Trump a reluat ideea zidului de la granița cu Me­xi­cul, deși l-a retrogradat la rang de gard și a promis că va deporta 3 milioane de imi­granți ilegali. A doua zi l-a numit în func­ția de consilier pe Stephen Bannon, un per­sonaj mult prea apropiat de grupurile alt-right, cu adevărat xeno­fobe și an­ti­se­mi­te, care l-au susținut pe Trump în ale­geri. În pofida acestor semne nu tocmai bu­ne pentru misiunea „uni­fi­ca­toare“ anun­ța­tă de noul președinte, Do­nald Trump a ți­nut să dea asigurări că to­tul va fi bine: „Nu vă fie frică. O să pu­nem din nou țara pe picioare. Dar cu si­gu­ranță, nu vă fie frică“, a declarat pre­șe­dintele ales. Este în­să prea târziu. Mul­tor americani și unei bune părți din omenire le este deja frică, cu temei sau nu, de im­pre­dic­ti­bi­li­tatea acestui preșe­din­te neobișnuit.