Peste 300 de polițiști irakieni ucişi de militanții grupării teroriste Statul Islamic

E.b. | 17.11.2016

Militanți ai grupării jihadiste Statul Islamic (SI) ar fi ucis peste 300 de foști polițiști irakieni în urmă cu trei săptămâni și i-ar fi îngropat într-o groapă comună în apropierea orașului Hammam al-Alil, la sud de Mosul, a informat joi Human Rights Watch (HRW).

Pe aceeași temă

 

Un reporter Reuters s-a deplasat la locul unde se află groapa comună și unde, potrivit locuitorilor, militanții SI au îngropat victimele care au fost împușcate sau decapitate. Locuitorii au afirmat că aproximativ 200 de persoane au fost ucise în săptămânile de dinaintea retragerii din oraș a Statului Islamic, conform Reuters, preluată de Agerpres.

 

Human Rights Watch a afirmat că foști polițiști au fost separați de un grup format din circa 2.000 de persoane provenite din sate și orașe din apropiere și care au fost forțate să mărșăluiască alături de militanți luna trecută în timp ce aceștia se retrăgeau către nordul orașului Mosul și în orașul Tal Afar.

 

Un muncitor a declarat pentru HRW că a văzut combatanți ai SI conducând patru camioane care transportau 100 până la 125 de persoane, dintre care unii i-a recunoscut ca fiind foști polițiști, în apropierea locului ce urma să devină o groapă comună. Câteva minute mai târziu el a auzit focuri de arme automate și strigăte de ajutor. În noaptea următoare, pe 29 octombrie, a avut loc o scenă asemănătoare când 130-145 de bărbați au fost uciși, a spus martorul.

 

Un alt martor, un locuitor din Hammam al-Alil, a afirmat că a auzit focuri de arme automate în zonă timp de aproximativ șapte minute, trei nopți la rând.

 

"Aceasta este încă o dovadă a uciderii în masă a unor foști ofițeri de poliție de către SI în și în jurul Mosulului", a declarat Joe Stork, director adjunct al HRW pentru Orientul Mijlociu. "Statul Islamic ar trebui să fie făcut responsabil pentru aceste crime împotriva umanității", a mai spus el. 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22