Se forteaza pasarea cazului Bejinariu catre urmatorul Parlament. Nu s-a intrunit cvorumul

Dora Vulcan | 28.11.2016

Plenul Camerei Deputatilor nu a putut vota cererea DNA de incuviintare a urmaririi penala a deputatului PSD Eugen Bejinariu, din lipsa de cvorum. Din necesarul de 177, la sedinta au fost prezenti doar 130. O noua sedinta de plen este programata abia peste o saptamana. Daca nici atunci nu se va intruni cvorumul, cazul va fi pasat urmatorului Parlament.

Pe aceeași temă

 

 

 

 

Comisia Juridica si-a dat luni avizul pentru urmarirea penala a fostului secretar general al guvernului Nastase, Eugen Bejinariu, acuzat de procurorii DNA de abuz in serviciu in legatura cu licentele acordate in dosarul Microsoft 2. 

 

 

 Unsprezece deputati au votat pentru, cinci impotriva si doi s-au abtinut, transmite Digi 24. Avizul comisiei este consultativ. Urmeaza plenul.

 

8 de volume si o cerere de urmarire penala i-a trimis luni Codruta Kovesi procurorului general pentru a cere Camerei Deputatilor ridicarea imunitatii si aviz de urmarire penala pentru Eugen Bejinariu. Momentan, deputat, fostul secretar general al Guvernului si fost sef de cabinet al lui Adrian Nastase intre 2003-2004 este acuzat de procurorii DNA de abuz in serviciu.

 

  

DNA a transmis procurorului general referatul cauzei si 28 de volume, în vederea sesizării Camerei Deputaților, pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale față de BEJINARIU EUGEN, deputat în Parlamentul României, ministru pentru coordonarea Secretariatului General al Guvernului în perioada 2003-2004, în legătură cu săvârșirea a infracțiunii de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată, în perioada în care a deținut funcția ministerială, informeaza DNA.

 

 

Ce spun procurorii

 

 

În calitate de ministru pentru coordonarea Secretariatului General al Guvernului, cu încălcarea dispozițiilor privind achizițiile publice, Bejinariu Eugen a exercitat următoarele activități:

 

 

- a inițiat și a susținut proiectele a două hotărâri de guvern (nr. 1473/11.12.2003 și nr. 470/01.04.2004), prin care s-a aprobat încheierea între Guvernul României și Fujitsu Siemens Computers GmbH, a unui contract comercial de închiriere de licențe referitor la produsele Microsoft, invocându-se, în mod nereal, calitatea Fujitsu Siemens Computers de unic distribuitor pentru aceste produse, în scopul de a favoriza această firmă prin evitarea organizării unei licitații publice,

 

- a inițiat și susținut proiectul Hotărârii de Guvern nr.1778/21.10.2004, prin care s-a aprobat extinderea contractului comercial de închiriere de licențe încheiat la data de 15.04.2004 între Guvernul României și Fujitsu Siemens Computers GmbH și pentru produsele educaționale Microsoft, fără a exista un necesar fundamentat,

 

- a semnat contractul comercial de închiriere licențe Microsoft din data de 15.04.2004 și actul adițional la acesta, cunoscând că nu era justificată achiziția din sursă unică.

 

 

În această modalitate în care s-a cauzat, pe de o parte - un prejudiciu în valoare totală de 66.965.343 USD repercutat în dauna statutului, iar pe de altă parte - un folos patrimonial necuvenit, în același cuantum, în favoarea Fujitsu Siemens Computers GmbH.

 

 

Cererii transmise i-au fost atașate referatul întocmit de procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, precum și volumele (28) cuprinzând copii ale dosarului de urmărire penală.

 

 

***

 

 

PNL a cerut luni demisia lui Bejinariu, fruntas pe listele PSD pentru Parlament si a acuzat PSD ca vrea sa blocheze urmarirea sa penala prin neprezentarea la votul din Parlament pentru neintrunirea cvorumului.

 

 

"Ne așteptăm de la majoritatea PSD-ALDE la aceeași atitudine parșivă de a sfida ideea de egalitate în fața legii și de a încerca să amâne decizia în cazul deputatului PSD, Eugen Bejinariu, pentru după alegerile parlamentare din 11 decembrie," anunta PNL intr-un comunicat de presa.

 

DNA cere Camerei Deputatilor aviz pentru urmarirea penala a deputatului Bejinariu in dosarul Microsoft 2. Procurorii il acuza pe acesta de abuz in serviciu pentru ca a initiat si a sustinut hotararile de guvern prin care s-au acordat licentele Microsoft pentru informatizarea scolilor.  

 

Liberalii transmit ca aliantei PSD-ALDE nu ii este suficient de frică de votul românilor pentru a permite organelor de urmărire penală să-și continue ancheta: "După votul din 11 decembrie, dacă aceasta va sta în puterea lor, nu ne amăgim că nu vor întreprinde tot ce le stă în putință pentru a pune pe butuci orice structură de parchet care instrumentează dosare de corupție."

 

PNL subliniaza faptul ca doar PSD-ALDE pot asigura cvorumul de ședintă, "întrucât dețin majoritatea parlamentară necesară, motiv pentru care trebuie să își asume dacă îndeplinește condițiile necesare pentru un vot regulamentar sau dacă va scăpa de justiție încă un PSD-ist."

 

PNL transmite că "niciun cetățean nu trebuie să se așeze deasupra legii, întrucât protecția politică în fața justiției afectează funcționarea normală a unui stat de drept, iar vinovăția ori nevinovăția unei persoane este decisă exclusiv de instanțele de judecată, nu de Parlament."

 

 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22