O caricatură de campanie

În perspectiva primelor alegeri după tragedia de la clubul Colectiv, care a provocat o re­vol­tă populară față de modul în care este con­du­să România, ne-am fi așteptat la o campanie electorală care să iasă din ire­levanța devenită deja cu­tu­mia­ră. Dacă nu acum, atunci când ar fi fost momentul, de pildă, să discutăm despre o re­formă radicală a sănătății, având în vedere dramele pro­vocate imediat după Colectiv, dar și pe tot parcursul acestui an de deficiențele din sis­te­mul sanitar? Și când ar trebui să discutăm despre reforma educației, dacă nu acum, când a ieșit la ivea­lă o imensă rețea de impostură în universități, când analfabetismul funcțional a ajuns la 42% și abandonul școlar la 19%? Dar noi nu dis­cutăm despre reforme radicale, ci doar des­pre măriri de salarii, care se pot sau nu sus­ține din veniturile bugetare. Administrația es­te un haos, infrastructura rutieră o rușine, dar noi nu știm cum se poziționează prin­ci­pa­lele partide politice față de aceste teme ma­jore, ce modele de dezvoltare propun și, mai ales, ce reforme majore au de gând să pună în practică, pentru că nimic din toate acestea nu se discută la emisiunile electorale, decât even­tual în trecere și superficial. Televiziunile nu au un plan de dezbateri, ci se mulțumesc să-i folosească pe candidații trimiși de par­ti­de, pe criterii numai de ele știute, pe post de comentatori ai evenimentelor curente - de la ac­cidentele de circulație la de­clarațiile premierului sau alegerile din SUA. Nicio te­le­vi­ziune nu a gândit un set de te­me fundamentale care să fie dezbătute de partide și ni­ciun partid nu și-a provocat competitorii la o dezbatere pe o temă majoră. Dez­ba­te­rea electorală este doar mi­mată, iar mass-media nu își fac datoria față de cetățeni, ce­­ea ce ne sugerează o complicitate, ca să nu spunem cârdășie, între mass-media și par­ti­de­le politice, menită să asigure menținerea ac­tu­a­­lei stări de fapt - cea în care primim „să se revizuiască, dar să nu se schimbe ni­mic“.

Niciunul dintre partide nu are de gând să schimbe radical sistemul sau să revoluționeze ins­tituțiile după alegeri, deci nu agită stin­dar­dul reformist în campanie, ca să nu creeze aș­teptări prea mari. Accesul la resursele publice a rămas și acum principala preocupare a ac­to­rilor politici. Iar USR, partidul care susține că vrea să schimbe modul de a face politică, nu a fost capabil să prezinte un program con­sis­tent, ci doar o schiță incompletă și un set de can­didați cu răspunsuri evazive. Mă rog, pot să înțeleg că este greu să promovezi o schim­bare radicală, atunci când unul dintre prin­ci­pa­lii tăi candidați, Oana Bîzgan Gayral, în­ca­sează 7.000 lei lunar de la cele trei consilii de administrație ale unor mari companii din care face parte. Trăiască antisistemul! Mesajul aces­tei schițe de partid - USR - nici măcar nu propune reforma, ci sună de-a dreptul ri­di­col - „Încearcă și cu alții!“ - ceea ce scoate în evidență și precaritatea intelectuală a în­tre­gului demers politic din acest an, care nu se manifestă doar la nivelul USR, ci la toate ce­lelalte partide și la moderatorii emisiunilor elec­torale. Nu a făcut excepție nici pre­mie­ru­lul Cioloș, care nu candidează, dar ar vrea să gu­verneze pe seama unor partide pe care le dezavuează în plină campanie. Mare caracter! Citiți interviul său recent de pe Ziare.com și veți vedea că omul nu are nicio viziune des­pre modul în care trebuie guvernată țara, nu vrea să prezinte niciun concept economic și nu poate spune cum se va înțelege cu par­ti­de­le care îl susțin pe tema fiscalității, asupra că­reia PNL și USR au viziuni diametral opuse. Întrebat despre domeniul său de competență ma­ximă (unicul, de altfel), agricultura, re­cu­noaș­te singur că nu a fost un succes. Cât des­pre apetitul pentru reforme al domnului Cio­loș, mai bine nu vorbim, ca să nu ne amintim cum a anulat tot programul reformist al mi­nis­trului Culturii, ejectându-l din guvern toc­mai pentru că voia să facă prea multe schim­bări; iar pe Petre Tobă l-a păstrat până când i l-a îndepărtat DNA cu forța.

Recapitulăm, așadar: în această campanie nu se discută despre reforme majore, iar dez­ba­te­rea, atâta câtă este, este lipsită de sub­stanță. Nu putem desprinde din discursul dez­lânat al candidaților ce model economic ni se propune - e bine să fim monetariști, key­ne­sieni sau libertarieni? Au oare candidații ha­bar de aceste școli de gândire care se con­frun­tă de ceva vreme în spațiul public euro­atlantic și determină filozofiile guvernelor oc­ci­dentale? Citiți presa europeană de calitate și veți vedea cât de interesantă poate fi aceas­tă dezbatere.

Cine câștigă din această situație? Evident, PSD. Cum scriam aici acum câteva săpt­ă­mâni, Liviu Dragnea a furat startul campaniei cu propunerile sale supergeneroase de măriri de salarii pentru medici și cadre didactice, a mai aruncat peste ele o mână de condimente populist-naționaliste și o doză de venin an­ti­oc­cidental concentrat asupra omului de afa­ceri și filantropului George Soros, demonizat brusc, pentru că interesele partidului o cer, și s-a asigurat de o cotă de popularitate de pes­te 40% în sondaje, fără să mai facă nimic. PNL, în loc de soluții alternative, promite și el bani publici fără număr și, în loc de reforme, a început să practice „smerenia“ prin stu­dio­u­rile de televiziune. Îl așteptăm oare pe călu­gă­rul Vasile să rezolve problemele de infra­struc­tură, să creeze locuri de muncă și să refor­me­ze sistemul sanitar? Eu cred că nici măcar că­lugărul Vasile nu s-ar încumeta să salveze această caricatură de campanie. Mai degrabă, cred că se roagă zi și noapte pentru mintea cea de pe urmă a politicienilor.