Radu Jude în dialog cu Andrei Gorzo despre „Inimi cicatrizate”

Humanitas | 30.11.2016

Pe aceeași temă

Sâmbătă, 3 decembrie, la ora 17.00, în librăria Humanitas de la Cişmigiu, regizorul Radu Jude şi criticul de film Andrei Gorzo vor intra în culisele filmului Inimi cicatrizate
 

Adaptarea liberă după opera literară a lui M. Blecher îşi preia firul narativ principal din romanul Inimi cicatrizate, dar în dialoguri şi în construcţia personajelor sunt evidente trimiterile directe la celelalte romane, Întâmplări în irealitatea imediată şi Vizuina luminată, la corespondenţa şi la biografia lui Blecher. 
Unul dintre elementele adăugate în scenariu, faţă de cărţile din care este inspirat filmul, este propaganda legionară - foarte prezentă în societatea românească din anii 1937-1938, când se desfăşoară acţiunea - care afectează până şi acel spaţiu ieşit din timp care este sanatoriul. 
Inimi cicatrizate este un film care te face să-ţi pui întrebări despre asamblarea tuturor acestor elemente, despre felul în care a fost gândită imaginea, transformând stilul de o mare sensibilitate şi cu un puternic flux descriptiv al literaturii lui Blecher, care e povestea obiectelor care populează strategic cadrele, cum l-au influenţat pe Radu Jude cei cinci ani de documentare. La finalul unei analize amănunţite pe care o fac filmului, Andrei Gorzo şi Veronica Lazăr îl numesc „idiosincratic, bogat-intertextual, plin de vervă şi de idei consistente despre literatură, cinema şi istorie” şi „filmul unui regizor inovator în cinema-ul românesc”. 
 

Odată cu lansarea în cinematografe a filmului, Editura Humanitas a publicat o ediţie specială a romanului Inimi cicatrizate
 

Inimi cicatrizate a câştigat Premiul Special al Juriului şi trofeul „Don Quijote” la Festivalul Internaţional de Film de la Locarno. Radu Jude a câştigat recent trofeul „Silver Astor” pentru cea mai bună regie, la cel mai important festival de film din America Latină, Festival International de Cine de Mar del Plata. 
 

Accesul la eveniment este gratuit şi se face pe baza unei rezervări prin Eventbook
 

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22