Arhivă PDF începând din 1990 I Abonamente Revista 22 I Access Abonați PDF



Austria: discreditarea partidelor-sistem
2016-12-06
0
Votul de 46% în favoarea candidatului suveranist nu este numai un vot de protest, ci unul care, la fel ca în Franţa și Italia, arată dorința tot mai mare a europenilor pentru o Europă a națiunilor.

 

Victoria lui Alexander Van Der Bellen în al doilea tur al alegerilor prezidențiale aus­triece (cu 53,3%) pune capăt unei cam­panii electorale neobișnuit de lungi pentru mica republică din Alpi. Pri­mul tur al alegerilor a avut loc la 24 aprilie, iar de atunci și până la dez­no­dă­mântul de duminica tre­cută, situația politică din Austria a stat sub semnul incertitudinii. Într-adevăr, o eventuală victorie a lui Norbert Hofer, candidatul Partidului Libertății, ar fi condus la alegeri an­ti­ci­pa­te. Nu a fost așa. Victoria lui Van Der Bel­len aduce stabilitatea, iar larga coaliție gu­vernamentală, formată din cele două mari partide tradiționale, social-democrat și conservator, își va putea continua drumul până la alegerile parlamentare prevăzute în 2018.

 

Și, cu toate acestea, nu putem trece cu ve­derea progresia extraordinară înregistrată de partidul suveranist, Partidul Libertății (FPÖ), care, de la aproape 20%, cât ob­ținuse la ultimele alegeri parlamentare, reu­șește să înregistreze un scor de 46%. Candidații celor două mari partide tra­di­ționale, social-democrat și conservator, ca­re își împart puterea în Austria din 1945, nu au reușit să intre în turul al doi­lea, obținând scoruri de 11% fiecare. Este o premieră de la organizarea primelor ale­geri prezidențiale prin sufragiu universal, din 1951. Așa-numitele partide-sistem sunt puternic discreditate. Ultimii ani au în­semnat o stagnare a economiei aus­trie­ce, care nu a reușit să profite de pe urma scăderii prețului la hi­dro­carburi și a ni­velului relativ scăzut al monedei euro pen­tru a-și redinamiza ex­por­turile, iar șo­ma­jul a crescut la 8,7%, cel mai mare nivel înregistrat din 1945 în­coa­ce. Peste 430.000 de aus­trieci nu au un loc de mun­că. În plus, electoratul aus­triac a re­ac­ționat la criza refugiaților, când teritoriul lor a fost tra­versat de aproape 400.000 de sirieni, afgani și irakieni în drum spre Germania. Contextul re­gio­nal dificil, între Ungaria vecină la est, care construiește garduri la frontiere, și os­ci­lanta Germanie, care inițial se declară adep­ta porților des­chise, iar ulterior im­pune coloane la fron­tiere, și-a spus cu­vântul.

 

Este drept că mizele alegerii unui pre­șe­dinte antisistem în Austria ar fi fost mult mai mici decât în alte tari și nu ar fi avut capacitatea de a influența opțiunile elec­to­ratului francez, de exemplu. În ciuda per­formanțelor sale, Austria nu are ponderea Franței sau a Germaniei! Nici de părăsirea UE nu ar fi putut fi vorba. Austria nu își permite luxul Marii Britanii. E drept, un președinte antisistem ar pune probleme de tipul celor aduse de comunitatea fran­ceză din Belgia tratatului de liber-schimb cu Canada. Deși președintele austriac are în mod tradițional un rol mai mult ono­rific, de reprezentare, totuși, Constituția din 1920 (amendată în 1929 în sensul în­tăririi puterilor președintelui) stabilește un regim semiprezidențial. Șeful statului poate demite guvernul și dizolva par­la­mentul fără explicații, poate ridica man­datul de reprezentare al cancelarului pe ches­tiuni europene și poate el însuși re­prezenta țara la consiliile europene. Aceas­tă ultimă prerogativă nu a fost niciodată asumată de vreun președinte austriac în urma cutumei, dar și a limitelor impuse de o administrație prezidențiala foarte re­dusă (ușor peste 80 de angajați, față de apa­ratul cancelarului, de zece ori mai nu­meros). Un președinte cu voința de a-și exer­cita prerogativele, așa cum afirma candidatul extremei drepte, ar fi putut jena într-o anumită măsură lucrurile. Și to­tuși, va putea spectrul politic austriac tra­dițional ignora această schimbare im­portantă a opțiunilor electoratului? În mod cert, nu. Votul de 46% în favoarea can­didatului suveranist (nu l-aș numi an­tisistem, în conditiile în care FPÖ este un partid care s-a aflat la guvernare, în diverse coaliții, în mai multe rânduri în­cepând cu 1983) nu este numai un vot de protest. Este și un vot care arată, aidoma votului dat lui Fillon, în cadrul alegerilor primare conservatoare din Franța, sau al progresiei Mișcării 5 Stele din Italia, do­rința tot mai mare a europenilor de în­tă­rire a rolului statului, un vot împotriva unor eventuale State Unite ale Europei, un vot pentru o Europa a națiunilor suv­e­rane unite pe chestiuni economice și pe anumite chestiuni politice.

 

Cât despre evitarea apropierii de Rusia prin respingerea candidaturii domnului Ho­fer, să nu uităm că fostul președinte austriac, social-democratul Heinz Fischer, și-a întâlnit omologul rus, în ultimii doi ani de mandat, cu diverse ocazii, nu mai pu­țin de 7 ori!

TAGS : austria alegeri Norbert Hofer Van Der Bellen presedinte antisistem
Comentarii
Total 0 comments.
Recomandari
2357
 Bref
 Media Culpa
 Numarul Curent
DESENAND (CA) LUMEA
 Vis a vis
 Scrisori de la cititori
 Prieteni 22