Ministerul de Interne: 33 de persoane cercetate penal pentru infractiuni electorale

Dora Vulcan | 11.12.2016

Specialiștii MAI efectuează cercetări față de 33 de persoane pentru săvârșirea a 35 de posibile infracțiuni. Cele mai multe fapte sesizate sunt coruperea alegătorilor, frauda la vot, violarea confidențialității votului și fals privind identitatea, anunta purtatorul de cuvant al Ministerul de Interne Monica Dajbog.

Pe aceeași temă

 

 

 

 

În primele 11 ore de la începerea votării, au fost înregistrate 220 de sesizări, dar în urma verificărilor 97 dintre acestea nu s-au confirmat.  De asemenea, au fost constatate 25 de fapte contravenționale, pentru care au fost sancționate 19 persoane. În cele mai multe cazuri este vorba de continuarea propagandei electorale și apelarea abuzivă a numărului unic de urgență 112, anunta purtatorul de cuvant al ministerului de Interne. 

 

 

 

Referitor la cazurile semnalate în ultimele ore, purtatorul de cuvant a precizat ca:

 

 

  • Poliţiştii din cadrul IPJ Vaslui au intocmit un dosar penal pentru fraudă la vot după ce un bărbat ar fi votat la două secții diferite. Acesta urmează să fie audiat. Tot în Vaslui, membrul unei secții de vot a fost sancționat contravențional cu suma de 4.500 de lei pentru că a încercat să sfătuiască un alegător cu cine să voteze.

 

  • În județul Buzău, s-a primit o sesizare cu privire la faptul că un candidat a votat de două ori. Polițiștii au efectuat cercetări în acest caz și au constatat că după ce și-a exprimat votul, respectivul candidat a cerut președintelui secției de votare să verifice funcționarea sistemului de prevenire a votului multiplu fără să voteze a doua oară. Operatorul tabletei doar i-a scanat cartea de identitate, operațiunea fiind consemnată într-un proces verbal.

 

  • În localitatea Sighișoara din județul Mureș se fac cercetări referitoare la faptul că membrii biroului electoral al unei secții de votare au transportat urna specială fără paza personalului MAI.

 

  • Polițiștii din județul Dâmbovița au efectuat cercetări după ce au fost sesizați de un bărbat cu dublă cetățenie, româno – moldoveană, că președintele unei secții de vot din Târgoviște nu i-a permis să voteze. În urma verificărilor s-a stabilit că președintele secției de vot nu i-a permis să voteze pentru ca nu are domiciliul sau reședința în Târgoviște.

 

  • Polițiștii din cadrul IPJ Bistrița-Năsăud au întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de corupere a alegătorilor după ce au fost sesizați că doi cetățeni ar fi oferit băuturi alcoolice unui grup de persoane pentru a vota un anumit partid.

 

  • Tot în județul Bistrița – Năsăud, polițiștii au întocmit dosare penal pentru tentativă de fraudă la vot și complicitate la tentativă de fraudă la vot după ce un alegător a primit de la membrul unei comisiei de votare 2 buletine pentru alegerea Senatului și unul pentru alegerea Camerei Deputațiilor. Alegătorul a fost oprit înainte să introducă buletinele în urnă.

 

  • Poliția Capitalei efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fraudă la vot de către o femeie care intenționa să voteze cu un act de identitate nul.

 

  • De asemenea, se efectuează cercetări ca urmare a sesizărilor depuse de formațiunile politice cu privire la săvârșirea infracțiunii de corupere a alegătorilor de către alți competitori electorali.

 

 

 

 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22