Arhivă PDF începând din 1990 I Abonamente Revista 22 I Access Abonați PDF


Despre volumul de povestiri „Pervazul lui Dumnezeu” cu Ana Barton, Mihaela Dedeoglu şi Lidia Bodea
- - - -
2016-12-12
Humanitas
0

Editura Humanitas vă invită la Librăria Humanitas de la Cişmigiu marţi, 13 decembrie, ora 19, la lansarea volumului de povestiri Pervazul lui Dumnezeu de Ana Barton. La eveniment vor vorbi, alături de autoare, Mihaela Dedeoglu, jurnalist, realizatorul emisiunii culturale Zebra de la Radio France Internationale, şi Lidia Bodea, directorul general al Editurii Humanitas.

 

Ana Barton a scris devreme şi-a debutat târziu, la 40 de ani, din smerenie faţă de arta literară, faţă de artă, în general. A făcut cu mare placere, ba chiar adesea cu drag, publicistică, îndeosebi culturală. Trăieşte-n bună pace şi-n sporadică înţelegere cu daimonul propriu. Din uniunea asta s-au nascut volumele de proză Prospect de femeieMamifer şi Jurământ de rătăcire (toate publicate la Editura Herg Benet), cele două carţi-album Foto splendid Colecţia Costică AcsinteViaţa socială şi Doamne şi domniţe, Cele mai frumoase proze ale anului: Antologie (Editura Adenium, 2014) şi Cartea simturilor, volum colectiv coordonat de Dan C. Mihailescu (Editura Humanitas, 2015).

„Omul are un iertar pe care-l poartă cu sine tot timpul. Din când în când, omul se face mic şi subţire, ca frunzele celorlalte iertări, şi se-aşază şi el printre foi. Apoi, iar plouă, iar ninge, iar filă cu filă, iar el, subţiat, uşurat. La capăt, omul devine însuşi iertarul său. Şi eu sunt om. Mă iert iertând, mă aflu şi mă uit iubind, m-aduc aminte scriind. În rest, caut cu pace o absenţă: a răutăţii. Şi în mine, şi în ceilalţi. Ca s-o găsesc, am învăţat să mă bucur.” (Ana Barton)

 

Accesul la eveniment este gratuit şi se face pe baza unei rezervări prealabile prin Eventbook.

TAGS :
Recomandari
Comentarii
Total 0 comments.
815
 Bref
 Media Culpa
 Numarul Curent
DESENAND (CA) LUMEA
 Vis a vis
 Scrisori de la cititori
 Prieteni 22